Din nou despre micile restaurante de familie

Modelul clasic de restaurant, inclusiv in civilizatia occidentala, careia ii apartinem, de acum, este cel familial, in care unul gateste, celalalt se ocupa de clienti si de celelalte treburi, copilul mai ajuta si el pe acolo, dupa ce vine de la scoala. In Romania comunistii l-au eliminat brusc si complet, iar revenirea la acest common sense se face mult mai lent decat isi imagine toata lumea.

Si eu am incurajat aceste initiative, si le promovez cat pot de tare, ma bucur de fiecare data cand vad ca un bucatar isi deschide restaurantul sau, iar cand o familie intreaga face asta ma bucur si mai tare.

Mezzaluna di Laura mi-a facut aceasta bucurie cand i-am vazut pe Calea Dorobantilor, si mi-a placut si mai mult romantismul domnului Florin, titularul posturilor de cap de familie si de bucatar, care a dedicat aceasta realizare femeii sale, Laura. Marketingul e bun, au scos asta bine in evidenta, au scris despre cei doi copii minunati ai lor, adica exact cum trebuia facut.

Florin si Laura au preluat bucatica din parterul unui bloc mare de pe Calea Dorobantilor, intre Perla si ASE, de la Marco, un spaniol care a avut un restaurant cu mancare buna acolo, pana de curand, si i-au spus Ristorante italiano Mezzaluna di Laura, cu subtitlul Una cucina tipica italiana. Acest „tipica” mi-a sunat bine la inceput, insa mai incolo am realizat ca trebuia sa inteleg altceva din el…

M-am mirat cand am citit ca Mezzaluna di Laura e un ristorante. Astea familiale sunt, de obicei, bistrouri, osteria, trattoria, rar braserii, si si mai rar restaurant/ ristorante. Pana la urma m-am lamurit, Mezzaluna di Laura e un bistrou, de fapt, dar Florin si Laura l-au pozitionat mai sus, cine stie din ce motiv.

Parterul acela de bolc e destul de impersonal si putin potrivit pentru un restaurant familial. Si cei de dinainte au avut probleme cu amenajarea, facuta cu economie si de catre un arhitect cu tarife reduse. Mezzaluna di Laura arata putin mai bine, mai cald si mai intim, insa nu are deloc fata de bistrou sau de local familial. poate de aceea i-or fi spus ristorante si nu altfel? Au reusit sa ia si trotuarul din fata, unde si-au facut o mica terasa, ceea ce spaniolul nu reusise sa obtina de la locatarii blocului. Terasa arata binisor, aduce mai mult cu mesajul de pe site. Televizorul e tot timpul pe Antena 3.

Ajungand la mancare, fac o mica paranteza: si bistrourile acestea familiale sunt de doua feluri. Unele sunt facute de familia cu pricina ca sa poata trai, pur si simlu, nu din vreo chemare catre gastronomie. Asa sunt miile de mici restaurante chinezesti si asiatice din toate orasele americane si europene, sunt oameni care se apuca sa faca mancarurile de care isi aduc aminte ca le aveau acasa pe masa. Si care oameni ar inchide instantaneu micul restaurant daca ar primi un job mai bun. Si apoi sunt cei care fac asta din pasiune, din vocatie, cu chemare catre universul acesta al mancarii, si care stiu ca vor face asta toata viata.

Evident, nimeni nu scrie pe site ca si-a facut micul restaurant de nevoie, toti scriu ca acesta este rostul existentei lor, ca o fac cu bucurie si cu emotie, stiti cum e… Asa si Florin si Laura pe site: Mezzaluna di Laura este un restaurant italienesc mic si cochet administrat indeaproape de o familie pasionata de gastronomie. Bucatarul Mezzaluna pregateste un meniu de inspiratie mediteraneana intr-un stabiliment cu atmosfera vivace. Mezzaluna este o afacere de familie, o reintregire a familiei, o aventura culinara si proiectul de suflet al fondatorilor. Filosofia restaurantului este de a oferi oaspetilor o experienta culinara autentica pe baza unor retete preparate cu ingrediente organice de cea mai buna calitate, obtinute din productia proprie.

Acuma, si restaurantele acestea familiale facute cu vocatie si cu pasiune pot sa fie de mai multe feluri. Unele se bazeaza doar pe calitatea produselor de baza si a ingredientelor, cum ar fi cele din Toscana, din Provence sau din zonele rurale din Transilvania, de pilda. Retetele sunt cele stiute de cand lumea, insa mancarea lor e mai buna decat ale celorlalte restaurante pentru ca gaina e gaina, porcul porc si rosia roie, nu doar o sfera perfecta si viu colorata. La altii diferenta vine din retete, bucatarul isi pune mintea si fantezia la contributie, citeste in fiecare zi pe Internet, face experimente si cateodata ii ies lucruri foarte bune, pe care nu le-au mai facut si altii. Asa fac Beca, de pilda, Alexandra Consulea, Ileana, fosta mea bucatareasa, David si multi altii.

Surprinzator, Mezzaluna di Laura scoate in evidenta „ingredientele organice de cea mai buna calitate”, ceea ce e extrem de greu de vandut, nu crede nimeni asta in Bucuresti, chiar si cand e real. M-am uitat pe meniul de la Mezzaluna di Laura si, intr-adevar, au mancaruri simple, din bucataria italiana traditionala, populara, mancaruri pe care si le fac acasa italienii obisnuiti, nu pare nimic nou, original, nu se vede nicaieri contributia buacatrului, amprenta lui.

Am fost de doua ori la Mezzaluna di Laura. Prima data am luat un peste si inca ceva, nu imi aduc aminte ce, insa stiu ca m-am mirat ca erau destul de banale. Ieri am luat conopida fiarta si data prin mixer (numita supa de conopida in meniu) si paste cu branza, care au fost la fel de comune.

Surpriza la Mezzaluna di Laura a venit de la preturi, insa, care mi s-au parut destul de mari pentru un restaurant familial, pe de o parte, si, in primul rand, pentru o mancare pe care o poti gasi la fel in alte sute de restaurante bucurestene, pe de alta parte.

Nu stiu daca cea care ne-a servit Mezzaluna era chiar Laura, dar asa parea dupa dezinvoltura si aerul autoritar. Mi-a placut de ea, dar nu cred ca ma voi intoarce prea curand la Mezzaluna, pentru ca o astfel de mancare gasesc si mai aproape de casa. Oricum, nu cred ca imi vor simti lipsa, am vazut ca au destui clienti… (GB – iunie 2017)