Marile bucatarii fine mai inca un drum lung pana la Chisinau

Mai multa lume m-a trimis la Kiku, ba unii ziceau chiar ca ar fi cel mai bun restaurant din Chisinau, daca nu chiar dintre toate, atunci pe carne, ca steakhouse, cu certitudine. Am devenit curios, mai ales ca am vazut ca se marketeaza ca „singurul restaurant din Chisinau (in alta parte scria ca din toata Republica Moldova) deschis chiar de catre bucatar”, ceea ce e, intotdeauna, un argument in plus ca sa te duci pana acolo. Kiku e numele bucatarului, sau unu nume de alint, presupun.

Am mers mult cu masina pana sa ajungem pe bulevardul Decebal, undeva in sudul Chisinaului. Un bulevard mare, si lung, si lat, o atmosfera destul de diferita de cea plina de charm din centrul vechi al Chisinaului, cu case batrane, copaci mari si strazi inguste.

Kiku e un mic restaurant la subsolul unei cladiri mari de pe marele bulevard. Pe placuta de la intrare scrie „steak & wine”, ceea ce m-a facut sa cred ca e un steakhouse, cu tot ce inseamna asta. Insa nu e, Kiku e un restaurant generalist, poate cu cateva feluri de vita in plus fata de altele, dar nu mai mult decat atat.

Kiku are doua saloane cu tavanul jos, unul destul de mic in fata, si unul si mai mic in spate, ca un fel de separeu. Sunt amenajate corect, cu cateva mese, banchete la perete, ca sa mai castige spatiu, cu barul intr-un capat. Terasa e si ea mica si destul de inghesuita, sper sa o amenajeze mult mai bine in urmatoarele zile, pentru ca era abia deschisa, fiind primele zile calde, in care se putea manca afara.

Meniul de la Kiku nu e facut urmarind un anumit concept de pozitionare culturala, gastronomica sau de vreun alt fel, ci ori are o lista cu ce stie mai bine domnul Kiku sa gateasca, ori s-a gandit, pur si simplu, la ce s-ar cere mai mult pe o piata emergenta cum e cea a Chisinaului. Mai multe feluri au rezonante italienesti in meniul lui Kiku, iar la cele cu vita in dreptul unui singur fel era mentionata originea (cred ca Australia), insa nu si tipul carnii (rasa vitei).

Am cerut acea vita, desigur, insa ne-au spus ca nu o au, ca foarte putini o comanda, asa ca nu au mai cumparat-o in mod regulat. Am luat alta vita, una moldoveneasca, facuta dupa o reteta proprie a lui Kiku.

Vita moldoveneasca a fost chiar buna, la fel ca si vita romaneasca de buna calitate, facuta corect. I-a pus un sos neobisnuit de smochine, dulce. Am luat si niste paste, obisnuite, nimic special cu ele, un peste la fel, nici nu ar fi avut cum sa fie mai bun, pentru un peste de supermarket, legume tot de acolo, cu un sparanghel cam batran si mult prea fiert, asa cum fac bucatarii incepatori.

Chlnerii de la Kiku au fost la fel cu alti chelneri din Chisianu, cu care m-am obisnuit deja. Nu au chef de vorba, se uita in pamant, par preocupati de problemele lor de acasa sau din alta parte. A fost amuzant cu primul chelner cu care am dat ochii, se uita fix la mine si nu raspundea nimic, orice l-as fi intrebat. Eu vorbeam, ii puneam intrebari, el se uita la mine si tacea. Am crezut ca-si bate joc de mine, era cat pe ce sa plac, cand apare o faptura maruntica si adorabila, care ne spune in romaneste ca omu’ nu vorbeste decat ruseste…

Nu stiu de ce spune lumea ca e un restaurant atat de bun Kiku. Poate ca nu am nimerit noi ce trebuie, insa meniul nu era lung, asa ca m-as mira sa fie ceva cu totul deosebit printre nu multele feluri din care nu am ajuns sa gustam. Insa, ca sa o spun direct, cam acesta este nivelul restaurantelor din Chisinau atunci cand se iau la tranta cu marile bucatarii internationale sau cu cele continentale fine. Abia fac primii pasi spre marile bucatarii, insa doar pe partea lor traditionala, populara, cum ar fi cea italieneasca (cea mai accesibila, totusi) si, timid, catre cea celelalte mari bucatarii.

Bucurestiului i-a luat 15-20 de ani pana sa treaca de la mancarea de acest nivel la cea fina, pe care o gasesti in cele cateva restaurante mari de la noi. Moldovenilor poate ca nu le va lua tot atat, ca au acum niste avantaje si deschideri pe care romanii nu le aveau atunci, insa 5-10 ani tot cred ca le va lua ca sa ajunga sa aiba mai multe restaurante cu bucatarie intr-adevar fina, Haute Cuisine, moleculara, Nouvelle Cuisine, Fusion sau pur si simplu bucatarie creativa, si restaurante care sa reziste pe piata, sa aiba continuitate si efect multiplicator, asa um s-a intamplat la Bucuresti, pana la urma. Lent, cu multa greutate, cu multe falimente si pierderi, dar s-a intamplat, pana la urma.

Sigur, am mancat doar la mai putin de douazeci de restaurante in timpul scurt in care am stat la Chisinau, insa de fiecare data am fost indrumat catre ceea ce localnicii cunoscatori recomndau ca fiind cele mai bune restaurante la care au mancat ei acolo. Asa ca putine sanse sa ma insel eu atat de tare incat sa-mi invalideze cu totul concluzia din articol… (GB – mai 2017)