Sardin e un restaurant tare interesant, și va ajunge să fie studiu de caz în manualele de management pentru industria lor. E mereu plin, și e destul de semnificativ că de fiecare dată când ajung acolo văd cum intră clienții în grupuri – unele foarte mari – și se așază social, unind mesele între ele, câteodată destul de multe. Mai mult, majoritatea sunt cunoscuți personalului, care îi salută pe nume și se poartă foarte degajat cu ei, așa cum faci cu prieteni sau cunoștințe vechi.
Foarte mulți vin cu familia, văd adesea și câte trei generații la aceeași masă. Dar mai ales vin cu copii! Cu mulți copii, chiar, care sunt foarte bine primiți în restaurant. Am mers zilele trecute și noi cu 4 bucăți la Sardin (ai noștri și ai lui Daniel și Danielei), și am numărat alți 28, deci în total 32 de copii! Faceți singuri calculele cu ce era acolo dacă socotiți și părinții aferenți și bonele din dotare… 😊
Despre mâncarea de la Sardin am scris adesea, e bună și foarte bună, iar unele mâncăruri sunt excelente. Nu sunt rețete sofisticate, Chef Dani Prodan nu e cel mai mare meșter în plating, în făcut zorzoane în farfurie, însă are liber la portofel și la cardul de credit să cumpere cele mai bune produse și ingrediente de pe piață și din străinătate. Ca să nu mai spun că au propria lor grădină de legume la țară, departe de eșapamentele bucureștene. Și nu e una mică deloc! Chiar am scris un articol despre ea, o să-l public și pe acela în zilele care urmează.
Or, toate aceste produse, ingrediente și legume din propria ogradă fac o diferență în farfurie, pe care clienții o simt imediat, și îi face să revină. Sigur, revin cei din cartier, fiindcă, din păcate pentru ei, sunt foarte puține restaurante bune pe o roată mare împrejur. Dar am întâlnit și cunoscuți despre care știu bine unde stau, și deloc aproape… (George Butunoiu – aprilie 2023)
