Capricciosa – Cel mai cunoscut si mai profitabil restaurant italian din Bucuresti
Ce bucurestean nu a auzit de Capricciosa? Si cati nu spun ca, vai, ce mancare buna e la Capricciosa, fara sa fi calcat vreodata pe acolo, dar fixandu-si clar o rezolutie pe 2018, ca sa ajunga si ei neaparat, sa nu creada cineva ca…
E mancare italieneasca traditionala buna la Capricciosa, am fost si eu de cateva ori, am scris despre ei si mai inainte, dar m-am dus doar pentru ca trebuia sa scriu, nu sunt genul care sa se duca pe toti coclaurii si sa manance prin toate soproanele doar pentru ca tot felul de bezmetici sunt convinsi ca o mancare e cu atat mai buna cu cat locul in care iti este pusa in farfurie e mai neobisnuit si mai nonconformist. Am patit-o de multe ori, urmand astfel de recomandari, si mi-a ajuns…
Capricciosa e un restaurant vechi al Bucurestiului, si cred ca dintotdeauna a fost in baraca aceea de pe Ion Ionescu de la Brad, construita nu se stie de ce pe un loc viran de la marginea Bucurestiului. Cred ca a fost mai mica la inceput, doar partea din fata, insa au mai construit ceva si in spate, dupa cat de neincapatoare era. Fiindca trebuia sa iti faci rezervare ca sa mananci in baraca de la Capricciosa, ani de zile, si nu m-ar mira sa fie la fel si in continuare.
Cand am fost eu ultima data la Capricciosa parca imi aduc aminte ca aveau bucataria deschisa, sau cel putin o parte din ea, si galantare cu aperitive chiar in sala. Acum am vazut doar cuptorul de pizza la vedere, celelalte s-au dus in spate, ca sa mai faca loc pentru alte mese.
Capricciosa e un restaurant popular, intr-un fel de baraca, o constructie usoara, in orice caz, cu plafonul jos, cu podea de caramida, un fel de cantina mese si mobilier simplu, fete de masa cu patratele, iluminat industrial.
Meniul e imens la Capricciosa, bucatarie italiana traditionala, desigur, felurile cunoscute si arhicunoscute, nimic nou, la prima vedere, cel putin.
Mancarea a fost surprinzator de buna la Capricciosa, dupa cum am spus, fata de ce ne-am fi asteptat vazand meniul kilometric si fluxurile industriale de servire. Vinetele cu parmenzan si dovleceii chiar buni, la fel si pastele, pastravul, ba chiar si sosul de la peste! Vitello nu cine stie ce, insa destul de rezonabil, focaccia foarte buna, cafeaua asa si asa. Mancarea a venit incredibil de repede, o performanta remarcabila, pentru care chiar il apreciez pe managerul care a reusit sa organizeze businessul de la Capricciosa!
Multi chelneri la Capricciosa, si aproape inevitabil unii rapizi, eficienti si cu prezenta de spirit, si altii care nu puteau sa si serveasca si sa fie si inteligenti in acelasi timp. Ca peste tot unde sunt multi oameni la un loc, dupa cum am spus…
Preturile rezonabile la Capricciosa, insa portiile cam mici fata de cele cu care suntem obisnuiti la restaurantele populare cu specific italian, si mai ales la cele indepartate de centru.
Lume multa la Capricciosa, ca de fiecare data, de toate felurile si din toate categoriile sociale deopotriva, cot la cot: singuri, cate doi, cate trei sau mai multi, cu familia, cu copiii si in toate celelalte configuratii posibile.
Ca e mancarea ceva mai buna decat la alte restaurante, trattorii sau osterii italienesti, populare si informale, nu cred ca e de ajuns ca sa explice de ce se duc bucurestenii pana in camp si sa stea inghesuiti si cu tavanul in cap ca sa manance la Capricciosa, si asta de atatia si atatia ani. Insa profesorii si studentii de la Facultatea de Psihologie stiu… Dar, oricare ar fi explicatiea, se spune ca restaurantul, trattoria sau osteria Capricciosa, orice ar fi ea, e cel mai cunoscut si mai profitabil restaurant cu specific italian din Bucuresti. (GB – noiembrie 2017)
Capricciosa - Bd. Ion Ionescu de la Brad, nr. 2
Comentarii (2)
Cel mai bun restairant din bucuresti si cea mai frumoasa echipa din lume
Imi pare rau, dar nu sunt de acord. Deloc. Adica, ad litteram poate ai dreptate – poate chiar o fi cel mai cunoscut restaurant italian din Bucuresti (eu insumi sunt departe de a fi un cunoscator, deci nu ma pot pronunta) si cred intr-adevar ca e foarte profitabil… dar cam atat. Din punctul meu de vedere, nu merita mai mult de nota minima de trecere (si nici pe aia la ambianta interioara) decat din perspectiva – mult mai importanta decat s-ar crede – locurilor de parcare. Multe si aflate „la vedere”, numai bune de expus vehiculul si pitipoanca din dotare.
Locuiesc f. aproape de Capricciosa, am fost de multe ori aici si de fiecare data am fost dezamagit. Din ce in ce mai dezamagit. Pana ultima oara (acum cca doi ani, poate trei) cand companionul meu, un om mai dintr-o bucata, s-a uitat lung in farfurie, s-a uitat lung la mine si mi-a spus, „stii, nu vreau sa te superi, dar asta-i cea mai proasta pizza pe care am mancat-o vreodata”. Pastele mele carbonara nu fusesera atat de rele, desi submediocre, in schimb cred ca, raportate la marimea portiei, erau mai scumpe decat caviarul… efectiv o lingura de paste intr-o farfurie cu diametrul de 40 cm. Destul de sleite si cu baconul plin de zgarciuri (13 lei kilu’, la pachet vidat, de la Selgrosul din apropiere).
In ceea ce priveste timpul de asteptare, cred ca te-or fi recunoscut, alta explicatie n-am. Eu am asteptat de fiecare data zeci si zeci de minute (inclusiv o data cand, dupa 40-45 de minute m-am plictisit si-am plecat… i-a durut fix in pix, nicio expresie de regret, niciun „mai poftiti si altadata”, nimic… doar ca nu m-au imbrancit afara, bucurosi ca s-a eliberat o masa).
Iar locul este inacceptabil de inghesuit. Sunt un om foarte modest, deloc pretentios si fitos, dar sa fiu nevoit sa ma ridic in timpul mesei de cinci ori ca sa poata iesi vecinii de la masa de-alaturi, sau sa trebuie sa fac 1001 de contorsiuni ca sa ridic un obiect scapat pe jos… e prea de tot.
Vizita descrisa mai sus a fost cea dupa care am decis ca viata e prea scurta pentru atata masochism si mai trec pe-acolo doar in plimbare cu potaia. Noroc ca intre timp cam vis-a-vis de ei s-a deschis o dugheana de-asta de cartier, numita „La Jar”, tot un gen de baraca, dar mult mai mica; au inceput ca un cuptor de pizza (probabil pentru cei sastisiti de asteptarile de la Capricciosa, oameni care pur si simplu vor sa manance ceva, nu sa-si expuna masinile bengoase pe marginea drumului si sa fie vazuti alaturi de te miri ce starlete), genul take-away.
Sunt si acum tot un fel de „hole in the wall”, chiar daca si-au extins meniul cu vreo 4-5 feluri in afara de pizza si-au adaugat o mica sala in care incap – lejer, fara sa se calce pe picioare ca la vecinii lor cu ifose – ca la 25 de persoane. Dar mancarea este incomparabil mai buna, timpul de asteptare mult mai scurt, personalul tanar si simpatic, iar preturile corecte.