Cred ca a venit vremea sa ne adaptam noi la MA Bistro, nu invers
Mancarea e buna si foarte buna la MA Bistro, am mai mancat de vreo trei ori intre timp la ei. Pastele cu trufe, indeosebi, au fost foarte bune, insa si fasolea verde a fost buna, si ce am mai luat noi. Nu de mirare ca au luat premiul Restocracy pentru cel mai bun bistrou cu bucatarie urbana din Bucuresti in 2018. Chelnerul care s-a ocupat de noi a fost placut si atent, ceilalti stateau cu spatele la noi, pe scaunele de bar, si se jucau pe telefon, extrem de absorbiti de ce vedeau acolo. Dar cred ca trebuie sa-i iei pe talentatii copii de la MA Bistro asa cum sunt, trebuie sa te adaptezi tu la vremuri, nu invers, si sa te obisnuiesti cu ideea ca nu mai esti intr-un restaurant ca acelea din vremea copilariei tale… (GB – ianuarie 2019)
Le bistrot des amants (riches)…
Am revenit la MA Bistro la cateva luni de la prima vizita, si de la deschiderea lor, de fapt. Cred ca vazusem si atunci inscriptia cu „le bistrot des amants”, insa nu am luat-o in serios, crezusem ca e asa, de decor, un slogan sugubat al vreunuia dintre numerosii copii cu figuri de intelectuali si de creativi care se tot invart pe acolo. Dar nu, mi-am dat seama ca nu e doar o sclipitoare inspiratie a vreunui copywriter, ci un descriptor in toata regula, si ca eu eram cel prins pe picior gresit si inadecvat in context…
Mancarea la fel, buna si originala, se vede imediat talentul in bucataria aceea mica, dupa cum am spus si data trecuta. Si, intre timp, au primit de la noi si Premiul Restocracy pentru „cea mai buna bucatarie urbana din Bucuresti in 2017”. Nu am mai pus o evaluare noua, fiindca notele de la evaluarea din noiembrie au ramas aceleasi, am schimbat doar data cu cea de acum.
La MA Bistro acum am luat un ceviche, o salata de caracatita cu carnati si un peste foarte bun, peste care a turnat o inutila baltita de ulei dintr-un amestec mult prea iute, care mi-a stricat tot pranzul. E drept, scrisesera in meniu ca e iute, nu m-am uitat eu cum trebuie cand am cerut acel peste, altfel m-as fi suparat pe ei.
Dar pentru amanti cred ca e tocmai bun, acestia trebuie sa manance cat mai iute si cat mai clocotit in fata duduitelor infiorate, ca sa le impresioneze si sa le creasca libidoul – e un mecanism eficient de selectie naturala, bine documentat in manualele de psihologie.
In rest, ramane cum am zis deja, MA Bistro e unul dintre locurile interesante si speciale ale Bucurestiului… (GB – martie 2018)
Noul val al micilor localuri boeme, cu bucatarie creativa
MA e unul dintre noile bistrouri ale Bucurestiului, din noul val al micilor restaurante si cafenele care nu par sa fie facute de catre meseriasii vechi ai lumii restaurantelor, ci de catre niste copii cu figuri de intelectuali, cu semnele apartenentei la neo-boema la vedere. MA se … (citeste tot)
Pret mediu pe meniu: 99 lei (22 lei antreurile, 40 lei felurile principale)
Experiența pe acest site va fi îmbunătățită dacă acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informatii
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.