Atelierul de Tarte e un bistrou pe aglomeratul si ciopartitul bulevard Ion Mihalache, aproape de capatul sau din Piata Victoriei, vizavi de turnul acela foarte inalt si subtire, unde e si Ministerul Fondurilor Europene.
Sunt la parterul unei cladiri vechi, unde era inainte un atelier de geamuri si oglinzi. Au un salon mijlociu, tip vagon, cu ingustul spre strada, unde e o fereastra mare, si cu lungul spre in spate. Atelierul de Tarte e destul de frumos amenajat, cu un concept clar, bine construit, ambianta de bistrou traditional, mobilier de lemn, banchete la perete, cu galantare in fata, chiar la intrare, in care sunt expuse tartele din nume si ceva deserturi.
Atelierul de Tarte are un meniu de bistrou, cu supe, quiche, salate, paste, hamburgeri, tarte, desigur, deserturi – un meniu mai lung decat te-ai astepta intr-un spatiu relativ restrans.
Sigur, nu am putut primi o recomandare, fata de acolo s-a straduit aproape un sfert de ceas sa imi explice ca gusturile mele s-ar putea sa nu coincida cu ale ei, convinsa fiind (si asta cu toata sinceritatea!) ca eu nu as fi stiut lucrul acesta de atatia si atatia ani de cand traiesc si mananc in Bucuresti. Foarte uimita de intrebare, imi raspunde ca ea nu are de unde sa stie ce-mi place mie. Am incercat din rasputeri sa-i explic ca eu nu am intrebat-o ce-mi place mie, fiindca, intamplator, aveam deja raspunsul la aceasta intrebare fundamentala si nu era nevoie de o reconfirmare din partea ei. Dar fara succes, dupa cum am zis. Desigur, alt chelner care ma uraste de ieri incoace, adaugat la lunga, foarte lunga lista deja existenta…
Am luat o supa de telina cu bucatale de pui, destul de buna, insa mult prea groasa, era un fel de terci de branza si smantana, in care eu nu am gasit niciun gust de telina. Apoi rulada din poza, cred ca de curcan, ce a ramas intreaga in farfurie, ne era nimic de mancat acolo. Ar fi trebuit sa intreb daca e din carne tocata sau nu, dar nu m-am prins la timp. Asa ca am primit un piept intreg facut rotocol, cu ceva in mijloc. Poti manca un piept de pui sau de curcan direct de pe gratar, sau cu un sos bun, insa unul fiert, facut rotocol si apoi reincalzit, cu nu mare lucru in mijloc, nu vad cine ar putea manca, si nici de ce.
Serviciul a fost lent la Atelierul de Tarte, desi erau destul de putini clienti de care sa se ocupe. Am asteptat mult curcanul rotocol, si sunt convins ca nu m-au luat in serios atunci cand i-am rugat sa le dea pe amandoua la facut inca de la inceput, si apoi sa le aduca imediat ce sunt gata.
Zic asta mereu, peste tot pe unde ma duc, insa putini ma iau in serios. Si insist, de fiecare data repet de cel putin trei ori, fiindca stiu ca unii oameni nu se prind chiar din prima. Si chelnerii se uita in ochii mei, apoi imi spun da, sigur ca da. Tot de trei ori, cel putin, spun si ei da, sigur. Dupa care, surpriza! Stau mult si bine si astept urmatoarele feluri, si stiu bine si explicatia: Pai am asteptat sa vad ca terminati primul fel ca sa il dau la facut pe urmatorul. Da, dar eu v-am rugat sa le dati la facut pe amandoua de la inceput si sa mi le aduceti in ordinea in care ies. Da, dar daca se racea al doilea fel pana il terminati pe primul? Dar cand v-am spus sa mi le aduceti in acest fel nu v-ati gandit ca poate mi-am asumat asta, si ca m-am gandit inainte sa vorbesc? Bine, si daca iesea mai intai felul principal si apoi antreul? Pai nu credeti ca asta ar fi fost problema mea, de vreme ce am insistat (de cel putin trei ori, e regula…) sa mi le aduceti in felul acesta? Dar nu, chelnerii nu ma pot lua in serios, orice as face si oricat as insista eu, dupa cum zisei… 🙁
Dupa cum nu m-a luat in serios chelnerita de la Atelierul de Tarte nici cand am rugat-o (tot de mai multe ori) sa nu-mi dea supa clocotita…
Nu sunt singurul neluat in serios in restaurante, si asta mi-a mai restabilit moralul, totusi. Dar de ce fac ei asta? Pentru ca asa ii invata managerii, in primul rand. Si explicatia (o parte din ea, cel putin), are origini interesante, care merita a fi aminitite si generatiilor care nu au fost acolo: pe vremea comunistilor, cand s-a construit liceul Viilor si alte scoli la care s-au format cei care acum transmit know-howul mai departe, mersul la restaurant era un eveniment important si rar in viata romanului de rand, adesea planificat temeinic, cu multe zile sau chiar saptamani inainte. Se gandeau indelung cu ce sa se imbrace, cum sa se poarte, puneau bani deoparte la ultimele doua salarii. Si sigur, se pregateau sa ramana la restaurant cateva ceasuri bune, pentru ca un eveniment important e bine sa fie si lung.
Asadar, seful de sala si chelnerul aveau consemn: Costele, esti atent la ei, si cand vezi ca au terminat primul fel, te duci la bucatarie si dai comanda pentru urmatoarele. Si asa mesenii aveau ocazia sa mai socializeze intre feluri, sa discute politica, sa spuna bancuri, sa povesteasca ce li s-a mai intamplat pe la serviciu, cel putin jumatate de ceas, daca nu mai mult. Pentru ca da, ce altceva sa fi facut atunci? Televizor nu aveai, Mark Zuckerberg inca nu se nascuse ca sa se apuce de Facebook, la proteste nu puteai merge, asa ca stateai cu orele la restaurant, daca tot ajungeai greu pana acolo, si inca atat de rar.
Cred ca profesorii de la Viilor, de la THR si de pe unde mai sunt ei acum, nu au aflat ca lumea s-a schimbat. Ei cred in continuare ca toti cei care ies la masa tot doua, trei ceasuri, pe putin, sunt pregatiti sa stea acolo. Cati chelneri va intreaba, la pranz, cu o ingenuitate dezarmanta, dupa ce va iau din fata farfuria goala de la antreuri, domnu slash doamna, doriti sa dam acum la facut si al doilea fel, sau mai asteptam putin?
O intrebare care nu poate fi ocolita: invata chelnerii de astazi, de la cei care le fac trainingurile, lucruri care nu numai ca nu mai sunt adecvate vremurilor, ci care chiar mai rau fac? Cu siguranta ca da… 🙁 Cati chelneri invata cum sa diferentieze clientii in functie de cum sunt imbracati, de cum intra, cum se poarta, cum se uita in jur, de ce intrebari pun, de scopul pentru care par sa fi venit in acel loc (ca sa manance de foame, de placere, pentru ca au o intalnire, sa se relaxeze), de cat timp sunt pregatiti sa stea?
Putini invata asta, stiu bine, in primul rand pentru ca nu pea au de la cine. La Viilor inca li se spune ca trebuie sa se poarte cu toti clientii la fel. La alte scoli se invata ca, dimpotriva, e mai bine sa te porti diferit cu clientii, in functie de un profil pe care inveti sa-l faci rapid, in cateva secunde, daca stii ce sa observi, la ce sa fii atent, si, mai ales, ce intrebari sa pui si cand.
Sa crezi ca stii ce asteapta si ce vrea clientul, fiindca asa ti-au spus la training, sau, inca si mai mult, sa nu te intereseze deloc, pare cam riscant in zilele noastre daca nu aveti dezinvoltura chelneritelor din poze…
Comentarii (7)
Cu toate că sunt convins că așa s-a întâmplat în cazul tau localul are un proprietar/manager care se implică foarte mult in servire și este foarte receptiv la cererile clienților. Nu am avut parte de genul tau de servire iar supa de țelină cu pui este unul din motivele pentru care merg acolo . Burgerul deși nu pare un produs tradițional pentru această locație este cel mai bun pe care l-am mâncat în București. Deserturile și quiche se văd că sunt lucrate după rețete destul de actuale pe care eu le-am întâlnit doar in afara țării până să descopăr locația lor. Și în general cam tot ce am văzut și servit în locația lor a părut realizat cu materii prime de foarte buna calitate . Poate nu ar fi stricat sa mai incerci random sa revii în locație și să vezi dacă experiența ta e definitorie. Sincer nu am văzut vreodată vreun reviw mai puțin relevant pentru o locație decât articolul tau.
Nu e un “review”, sunt mai mult niste note, reflectii, observatii punctuale. Ma straduiesc sa fac “reviews” la restaurantele mari, cele din Top 200, celelalte sunt mult mai expeditive si superficiale, de cele mai multe ori, trebuie privite si luate ca atare, adica pur orientativ. Si da, mi-am pus pe lista sa trec din nou pe la ei, sunt curios sa vad daca dau peste aceleasi personaje… GB
Pai ar fi simplu de răspuns la această intrebare.
Salarii mici,ture interminabile de peste 16 ore,cumul de sarcini de serviciu,stresați de un sef cu apucături de stăpân de sclavi,și toate astea duc la un dezinteres total .
Și o a doua părere personală mai răutăcioasă ar fi că dacă nu știi să faci nimic în viață te faci cărăuș ….la mese,pentru că în condițiile astea nu te poți numii ospătar sau chelner.
Da, ai dreptate, niste motive perfecte ca sa te faca sa-ti pui capul la contributie ca sa servesti mai bine clientii, sa ai rezultate mai bune, sa castigi mai mult, sa scazi cele 16 ore la 14, mai intai, apoi la 12 si, peste vreo 4-5 luni, la 8, si sa-l vezi pe stapanul de sclavi cum se roaga de tine sa nu pleci la alt stapan de sclavi… GB
Nu prea sunt de acord George, orele respective nu sunt optimizabile in forma asta. Programul prelungit este pentru a acoperi orele de serviciu al restaurantului. Dar as vrea de fapt sa comentez sintagma „stapan de sclavi”. In realitate stapanul de sclavi, asa cum este inteles Antreprenorul in Romania si nu numai, are si el un stapan: Clientul. Fara multumirea lui business-ul nu merge, nu este profitabil si se inchide. Dar Antreperenorul stie asta, pacat ca nu stiu si ceilalti sau nu sunt invatati sa inteleaga asta. Asadar Clientul este in realitate Stapanul de sclavi. Acum…noi, tu, eu si altii redenumiti Stapani de sclavi cum ii tratatam? Si nu ma refer aici la empatie ci la „fairness” (e putin pe langa subiect, stiu): mie nu mi se pare fair sa ii platim la negru (bacsis) pentru ca asta facem cand le lasam traditionalul 10%. Pur si simplu proprietarul ne-a transferat noua responsabilitatea de a-i plati oamenii partial pentru a-si rezolva pe termen scurt indatorirea lui, de aici si presiunea sociala de a lasa bacsis fara a mai tine cont de calitatea serviciului. Dupa mine daca se renunta la cutuma asta, proprietarul va avea presiune de la chelneri sa fie platiti decent pe cartea de munca si sa aiba un venit decent la batranete. Altfel o sa ne fie mila de ei cand ii vedem prin farmacii si parcuri, nestiind sursa reala a problemelor: tot noi.
Foarte bine punctat, George Butnoiu! Asta este atitudinea pe care ar trebui sa o aiba toti tinerii din ziua de astazi, si, o data ce si-au ales o meserie, sa o faca din pasiune si rezultatele nu vor intarzia sa apara.
Bine, inainte de toata trebuie sa ai un minim bun simt si sa te intrebi, ce as putea face ca acest client sa se simta bine si servit? cite scoli iti trebuie pentru asta?