Chefs Experience, iulie 2017
www.facebook.com/pg/Chefs.Experience
0723.856.916
Un mare restaurant cu un mic ventilator
Chefs Experience e un restaurant destul de mare pe Calea Floreasca, intre Spitalul de Urgenta si Calea Floreasca, la parterul unui bloc de birouri nou construit.
Se pare ca numele vine de la un concept interesant pe care l-au conceput (sau preluat, mai degraba), prin care invita in cate o seara diversi bucatari cunoscuti (chefs), care gatesc ce stiu ei mai bine, sau dupa o tematica prestabilita. Eu am fost la Chefs Experience de vreo doua ori in ultima vreme, insa numai la pranz, cand e un restaurant „normal”, asa ca nu pot povesti despre ce se intampla la ei cand au aceste evenimente speciale.
Chefs Experience e foarte bine amenajat, un concept bine definit si realizat, cu materiale bune, de calitate. Omniprezentul de acum tavan industrial, cu instalatiile la vedere, dar in rest cu mobilierul si decorurile care se vad in poze, nu mai scriu despre ele. Doar ca nu le merge instalatia de aer conditionat, sau nu face fata in zilele calduroase de vara, fiindca a fost infernal ceasul petrecut la Chefs Experience, abia asteptam sa ies la aer si sa ma duc sa fac un dus. Si nu doar eu, ci si ceilalti clienti, fara indoiala. Da, e adeverat ca eu sufar de caldura mai mult decat altii, insa la Chefs Experience pana si fapturile femeiesti isi faceau vand cu servetele trnsformate in evantaie ad-hoc. Or, cand vezi ca o femeie sufera de caldura, inseamna ca e chiar grav. Se stie ca sunt o specie aparte din acest punct de vedere, ca sunt defazate cu vreo 4-5 C fata de barbati, si cand iti spune una ca vai, ce vreme frumoasa e afara, inseamna ca trebuie sa te astepti la canicula. Daca as fi ajuns iarna la Chefs Experience, probabil ca nota de la ambianta ar fi fost alta, mai mare, poate chiar maxima. Bucataria e la vedere, in parte, si sigur si asta are o contributie la atmosfera sufocanta din timpul verilor caniculare.
Terasa e destul de mica, sunt cateva mese afara, pe trotuar, fara umbrele sau vreun sistem de racire si acolo, asa ca nu prea poate fi luata in calcul cand iti bate soarele fix in crestet.
Au un meniu destul de scurt la Chefs Experience, daca e sa-l masuram cu cartile de telefon de la celelalte restaurante din Bucuresti. Si nu pentru ca ar fi vorba despre vreo bucatarie fina, de fine dining, pentru ca nu e cazul. E un fel de bucatarie urbana augmentata, sau o bucatarie internationala mai populara, cum vreti sa o luati. Are accente de creativitate si de originalitate pentru o bucatarie urbana, insa nu destule pentru marea bucatarie internationala.
I-am dezavantajat, totusi, pentru ca i-am pus la „bucatarie internationala”. La „bucatarie urbana” ar fi avut cu un punct in plus la nota de la mancare, cel putin. asa ca ar fi fost mai sus in Lista Restocracy…
Mancarea a fost destul de buna la Chefs Experience, pentru o masa obisnuita de pranz. Poate ca daca m-as fi dus cu asteptari mari la o cina asa cum e descrisa si promisa pe site-ul lor, as fi fost mai critic. Au insistat sa incerc scoicile, se pare ca sunt felurile cu care se mandresc la Chefs Experience, dar le-a sarit de data aceasta.
Am luat o Supa crema de telina cu chipsuri de chorizo, destul de buna, dar un pic prea groasa si cu prea multa smantana, Ceviche de ton cu portocala, lime, ghimbir marinat, rosii si mix de salata, de la care tonul a fost chiar foarte bun, pe cand mixul acela de salata ordinara si proasta nu stiu ce cauta intr-un astfel de meniu cu oarecare pretentii, Tagliatele cu somon, dar fara sos de rosii proaspete, cum scrie in meniu si care nu imi plae, ci cu un alt sos, destul de bun, si bune si pastele, desi nimic iesit din comun. Am mai luat Creveti salbatici de Argentina cu un sos chimichurri, un sos argentianian pentru gratare, dar pe care nu prea l-am simtit. Nu am mai luat desert, cafea sau altceva, pentru ca voiam sa plec cat mai repede, dupa cum am spus.
Au si niste meniuri ale zilei la Chefs Experience, de vreo 20 de lei, si cei mai multi de la celelalte mese asta mancau. Erau multi clienti, si datile trecute am vazut la fel, par sa fie toti corporatisti de deasupra, din cladirea de birouri, si de la cele din jur. Ii cunoasteam pe unii dintre ei, i-am intrebat cum li se pare mancarea la Chefs Experience, si mi-au confirmat, in mare masura, ceea ce gandeam si eu.
Preturile sunt rezonabile la Chefs Experience, mai ales ca la pranz iti fac si o reducere consistenta daca iei din meniul a la carte. Pentru cele patru feluri am platit cam 120 de lei, ceea ce e bine.
Serviciul a fost surprinzator de bun la Chefs Experience, rapid si eficient, cu niste chelneri atenti, in forma, naturali, fara gesticulatiile deplasate ale celor care isi imagineaza ca asta inseamna eticheta servirii in restaurantele pozitionate mai sus.
Facand abstractie de varianta in care se transforma radical seara, sau atunci cand au loc evenimentele acelea care ii dau specificul, Chefs Experience e un foarte bun restaurant de proximitate pentru cei care locuiesc sau lucreaz in Floreasca, un restaurant cu mancare buna si preturi corecte, cu serviciu la fel, un restaurant modern si frumos. (GB – iulie 2017)
Calea Floreasca si Piata Floreasca, Putul lui Zamfir si Banu Antonache; multe restaurante: Madame Pogany, Yoshi, Fitto Cafe, EMTE, Pizza Due Amici, Fish House, Tasting Room, Chefs Experience, Chicineta, Cava, Vacamuuu, E3, Trattoria Il Calcio, CAU, Springtime, cafenealele Rendez-Vous si C-O Fi Factory, Bistromar, Bun si tot, Atypic, Le Vivier, Mozzafiato, Pasterra, La Bottega del Tartufo, Grano si multe altele..
Piata Floreasca
Agora Floreasca
In Piata Floreasca…
Chefs Experience, iulie 2017 - Calea Floreasca, nr. 55