La Piovra e un restaurant nou al Bucurestiului, deschis prin februarie 2019 pe Clucerului, in locul lui Olio, si fata in fata cu altele doua, Beirut si Jadoo Garden.
E frumos amenajat, au preluat o mare parte din mobilierul si decorurile de la Olio, despre care scrisesem deja destul de apreciativ. E un concept modern, clar, unitar, facut cu materiale de calitate. Am vazut ca au aerisit si pavilionul din spate, in care se fuma la restaurantul de dinainte, acum arata rezonabil si poti sta in el. Au si o terasa pe partea dinspre strada, aceea destul de banal amenajata, fara plante sau ceva cat de cat imbucurator ochiului.
Meniul La Piovra e stufos, ceea ce nu e de bine. Numele lung al restaurantului e La Piovra Pizza & Pasta & More, deci bucatarie italiana, dupa cum se putea usor deduce, dar si cu niste insertii romanesti. Noi am luat somon si dorada cu piure de mazare, destul de mediocre, bruschete foarte bune, la fel si pastele, surprinzator de gustoase, cu atat mai mult cu cat au venit dupa pestele care nu ne-a placut.
Serviciul a fost foarte bun, cu o chelnerita (Iulia) foarte placuta, deschisa si dornica sa ne dea tot ce ne trebuie, si cu un chelner nenatural, dar OK si el.
Preturile rezonabile la La Piovra, mai mici decat erau inainte la Olio. Clienti putini.
La Piovra e, asadar, un restaurant de proximitate corect, bine amenajat, in care vii sa-ti astamperi foamea. Cam la fel ca si celelalte din vecinatate, de altfel. Le dorim sa le mearga bine, se vede ca se straduiesc. Sper ca pizza si pastele sa fie mai bune decat pestele si mancarurile mai sofisticate. (GB – aprilie 2019)
Olio este un restaurant in care se fumeaza, strada Clucerului, de unde incepe Nicolae Racota. Primul restaurant deschis acolo a unul de carne, in urma cu cativa ani. Cred ca i-a urmat un altul, tot pentru scurt timp, inainte de Olio, dar nu sunt sigur. Olio pare sa-si fi gasit locul, si da semne ca se si dezvolta sau se extinde.
Olio are o casa fara etaj in frumosul si bogatul cartier bucurestean, unde incep sa se amestece casele vechi cu blocurile mici construite pe vremea comunistilor, cu blocurile mari, tot atunci facute si cu cele noi, din ultimii ani.
Nu-mi mai aduc aminte cum era la steakhouse-ul originar, insa cred ca amenajarea si chiar o buna parte din mobilierul de la Olio sunt de pe vremea aceea, pentru ca e un concept country american, cu lemn, scanduri, piele si imitatii de piele pe care nu s-ar gandi nimeni sa le asocieze cu paste, risotti si ce mai gasesti intr-o trattoria italieneasca. Sunt bine facute, locul e bine intretinut, luminat. In spate au construit ulterior un salon destul de mare, cu pereti de sticla, interesant de uitat prin ele. E un miros de tigari acolo, de iti vine sa vomiti instantaneu cand intri.
Meniul e foarte lung la Olio, cu tot ce exista prin bucataria italiana traditionala. Unele feluri au si cate un nume, nu sunt doar o insiruire de produse si ingrediente in lista, ca la majoritatea celorlalte restaurante cu specific italian popular.
Nu a fost nimic din ce am luat la Olio foarte bun, si unele nici macar bune. Orezul cu ciuperci mai mult decat banal, ravioli ar fi putut fi rezonabile daca nu ar fi turnat pe ele un bulion de cea mai proasta calitate, pe care il cumperi la canistre de cate 20 de kilograme de la supermarket, presupun, si pe care nici nu era nevoie sa ajungi sa-l gusti, i-am simtit mirosul acru cand inca nu pusese chelnerul farfuriile pe masa. Am mai luat niste melanzane alla parmigiana, de nemancat, cu niste vinete de un deget si cu acelasi bulion scarbos in ele si in exces. Cotletele de miel au fost bune, carnea putin tare, insa cu un gust bun, nu stiu pe ce le-au fipt, insa as fi putut crede ca sunt facute pe jar daca nu eram in mijlocul Bucurestiului. Cafeaua obisnuita.
Serviciul a fost lent la Olio, dupa 45 de minute inca nu aceam nimic pe masa, si am plecat la ora 15 de la un pranz care a inceput la 13. Daca ei vor sa aiba doar clienti care nu muncesc in timpul zilei, sa o tina tot asa. Si nu pentru ca era lume in restaurant, ca erau vreo 3 mese ocupate, ci asa…
Intrarea in restaurant a fost de asa natura incat m-a facut sa scot carnetelul sa notez inca de atunci. Unul dintre chelneri, cel fara chef de munca, despre care o sa scriu mai jos, era ceva mai in spate, nu cred ca facea ceva anume. Ne-a aruncat o privire in fuga, apoi si-a vazut de statul lui degeaba. Am mers pana in mijlocul restaurantului si ne-am oprit, asteptand, cu paltoanele pe noi. Dupe ce ne-a mai aruncat o privire, s-a intors si a plecat, probabil ajunseseram prea aproape de zona lui intima… 🙁
S-au ocupat de noi doi chelneri tineri, unul cam impertinent si fara chef de munca, celalalt care se straduia sa faca ce trebuie, insa care avea nevoie sa i se spuna pe litere ce trebuie. Dar le facea imediat cand afla. Nu ne-au dus hainele la cuier, desi aveau unul, si nu ne-au intrebat, macar, nici dupa ce le-au vazut pe jos, cazute de pe spatarul pe care le proptiseram.
Sa ne aduca niste farfurii, desi le spuseseram de vreo trei ori inainte ca vom imparti mancarea, evident ca nu au putut sa gandeasca de unii singuri. Dar nici dupa ce le-au adus nu s-au prins ca mai avem nevoie si de tacamuri ca sa o impartim. Oi fi eu prieten bun cu kaspar, dar totui nu mancam amandoi cu furculitele din aceeasi farfurie. Am stat si noi aproape un sfert de ceas sa vedem daca se prind ca trebuie sa ne mai aduca ceva, si asta dupa ce le spuseseram de mai multe ori ca impartim mncarea, si dupa ce le-am spus ca o impartim in farfurii separate. Chelnerul cel muncitor si binevoitor se uita uluit cum stam cu mancarea in fata si nu facem nimic, desi trecuse deja de ora 14 si inca nu mancaseram nimic. Banuia el ca mai trebuie ceva, facea eforturi supraomenesti ca sa isi dea seama ce, se vedea ca gandeste la greu, insa nu a reusit. Pana i-am spus noi.
Preturile sunt cam mari la Olio, pentru o mancare atat de mediocra. O masa in doi, cu o sticla de vin bun, iti scoate vreo 250 de lei de pe card, daca nu si mai mult, si-i da celor doi chelneri si cui o mai fi pe acolo.
Olio e, asadar, un restaurant cu o mancare mediocra, care incalca legea in mod grosolan, si care traieste chiar pe seama celor care merg acolo tocmai pentru ca se incalca legea, presupun. (GB – decembrie 2017)
Singurul care a stiut sa faca sa mearga locatia asta a fost Romica, cu Exile. Altfel, parcarea e
o problema aici si locatarii din zona respira usurati cand vad ca se mai inchide o data…
Experiența pe acest site va fi îmbunătățită dacă acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informatii
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.
Comentarii (1)
Singurul care a stiut sa faca sa mearga locatia asta a fost Romica, cu Exile. Altfel, parcarea e
o problema aici si locatarii din zona respira usurati cand vad ca se mai inchide o data…