Diesel
www.facebook.com/hoteldiesel.ro
Daca aveti nostalgii cu restaurantele comuniste
Hotelul Diesel din Parcul Floreasca, pe malul lacului Floreasca, dincolo de bulevardul mircea Eliade e o afacere cu multe necunoscute, la care se tot uita anchetatorii de ceva vreme. Un moldovean si niste romani, ceva cu revolutionari, se pare, au reusit sa ia o buna bucata din parc si au construit acolo un hotel de 4* destul de mare, Hotel Diesel, nu se stie cum. Inca…
Inainte de a construi hotelul Diesel, aveau o casa mare si veche, un conac, de fapt, in care era restaurantul Casa e in continuare acolo, nici nu cred ca o pot darama, oricat de mult ar vrea, pentru ca pare sa fie ceva de patrimoniu.
Terasa, insa, a fost extinsa foarte mult. Sunt mai multe terase, de fapt. E una mare in fata hotelului, si mai sunt vreo doua sau trei mai spre malul lacului. Si au o terasa si sus, la primul nivel al hotelului, destul e frumoasa si aceea. Salonul de la Diesel e si el facut sa-ti aduca aminte de luxul comunist. Am uitat sa intreb daca au pastrat si ceva din vechiul conac, dar nu vad de ce ar face-o.
Multi ani de zile intrarea se facea doar prin Calea Floreasca, insa acum au reusit sa defriseze o bucata de parc si sa iasa si direct in Mircea Eliade, a doua intrare, iarasi greu de aflet cum au obtinut aprobare pentru asa ceva.
Meniul de la Diesel e „international” si basarabean, pentru ca patronul e de acolo, dupa cum am spus. Sunt sigur ca au un bucatar batran, fost bucatar prin restaurantele comuniste si „reciclat” catre o bucatarie internationala pe care incearca cu disperare sa o aduca spre ce a invatat el in tinerete, si nu invers. Am vazut asta de foarte multe ori, de obicei in fostele mari restaurante comuniste care au fost cumparate de fostii directori de pe vremurile acelea, si care nu au vrut, sau nu au putut sa se desparta de vechii bucatari. Capsa, Minion, Select, Casa Oamenilor de Stiinta, Casa Universitarilor, Casa Centrala a Armatei, Excelsior (restaurantul Ministerului de Interne), Mc Moni’s, si lista continua pe multe randuri… Si chelnerii pe care i-am vazut la Diesel imi intaresc si mai mult aceasta convingere.
La Diesel e bine sa iei mancare traditionala, cea romaneasca si cea moldoveneasca (diferentele sunt mici), e mai sigur, cateva feluri sunt chiar bune. Preturile nu sunt mici deloc, insa poti considera ca platesti o taxa de terasa din banii pe care ii trimiti la Chisinau.
Kid-friendly?
Diesel se vrea un restaurant child-friendly, insa nu prea a luat asta in serios, pana acum, cel putin, a facut un loc de joaca asa, intr-o doara, intre parcare si lac, departe de restaurant si de terase. Sunt cateva instalatii pe acolo, insa par neingrijite, prafuite, nu prea iti vine sa iti pui copilul in ele. Si nu poti sa stai la masa si sa-l lasi singur acolo, daca nu vrei sa ti-l calce masina ori sa-l gasesti inecat, printre trestii.
Dar multe par inca in constructie la Diesel, si hotelul, care nu e inca gata, si parcarea si alte acareturi. Poate ca, atunci cand vor termina de devastat bucata de parc pe care au pus mana si toate constructiile pe care le au in plan vor fi gata, si locul de joaca pentru copii va fi ceea ce ar vrea parintii sa fie. Pana atunci e doar o declaratie de intentie… (GB – iunie 2017)
Referinte
In urma vremurilor.Nu ii cunosc pe cei de la restaurantul Maison Mignon, insa mi-am construit o teorie despre ei, asa, in capul meu, dupa putinul timp pe care l-am petrecut acolo. Cine ii stie ar ...
Unul dintre ultimii aparatori ai gloriei apuse a marilor restaurante comunisteCine mergea des la restaurant acum un sfert de secol, imediat dupa Revolutie, stie cat de faimos era Mc Moni's, din Co...
Casa Capsa, o paguba greu de recuperat pentru Bucuresti si pentru bucuresteni... Casa Capsa a fost inchisa o lunga vreme anul trecut, i-au dat drumul din nou in decembrie. M-am mirat, pentru ca totul...
Calea Floreasca din Bucuresti, in dreptul restaurantelor Diesel, Agape si a centrului Ethos House, cu Fratellini Bistro si Uanderful by The lake
Diesel - Str. Mircea Eliade, nr. 113A (Hotel Diesel, Parcul Floreasca)
Comentarii (1)
He, he, he… La Diesel ii poti revedea pe Viorel Hrebenciuc si pe Marius Pieleanu. Si da, mafie de peste Prut si chiar de mai departe, de să sparie gândul. Ringing a bell? Ca nu de mizeriile cu iz muscalesc pe care ti le pun in farfurie ar trebui sa ne doara pe noi capul. Nu doar de dragul istoriei, locul si conacul au fost candva ‘Ștrandul MAI’, dupa care au fost luate de Dan Iosif si ceata lui de ‘revolutionari’ cu conexiuni la mafia rusă, si uite asa totul capată logică.