Tuya
www.facebook.com/tuyabucharest
www.instagram.com/tuyabucharest
www.pinterest.at/av0731/_saved
0317.199.199
Din surpriză în surpriză la Tuya bucureșteană
A fost un restaurant îndelung așteptat, s-a vorbit mult despre ce va fi acolo, mai ales că se știa că e o investiție foarte mare a celor care au și Nuba, asociați cu încă cineva din Elveția, din câte am înțeles. Au deschis în septembrie.
Mai e un restaurant Tuya în Viena, de succes, se pare, și Tuya de București urma să fie o replică a acestuia, probabil că în sistem de franciză. Cel din Austria e mare, așa că fostul restaurant Aqua din Parcul Herăstrău a fost o alegere potrivită, ca să-i semene cât mai mult.
M-am uitat pe Internet la mai marele frate austriac abia după ce am ajuns la Tuya românească. Dacă aș fi făcut invers, șocul ar fi fost mai redus, pentru că mi-aș fi imaginat că așa ar putea arăta, dacă vrea să-i fie o copie fidelă.
Am pătruns, așadar, într-un adevărat decor de operă. O Aida modernă, dar nu chiar foarte contemporană, ci de prin anii 70-80 ai secolului trecut, să zicem. Culoarea dominantă e auriul sclipitor, de la giganticele decoruri de alamă și până la mânerele ușilor. Catifea, marmură, mari obeliscuri din lemn sau ipsos, exces de lumini ieșind din diverse obiecte – un fel de lux opulent cum astăzi mai vezi doar prin țările arabe. Mesele sunt foarte bine separate, în insule înconjurate de canapele de catifea, confortabile.
Mâncarea a fost o altă surpriză la Tuya.
Pe site-ul austriacului frate scria că e un meniu de fine dining. Dar când am deschis fișierul am văzut denumiri pe care acum le găsești în orice restaurant obișnuit, și din ce în ce mai rar în cele sofisticate, care se îndepărtează de bucătăria clasică și merg către fusion, noile bucătării creative, originale.
Sloganul lor, identic la Viena și la București, este „Flair of Côte d’Azur in the middle of Vienna”, respectiv „The taste of Riviera”. Într-adevăr, un meniu mediteranean, cu mâncărurile clasice din bucătăriile tradiționale franceză și italiană. Cu câteva puseuri de originalitate, însă mai mult în aranjarea pe farfurie decât în rețete sau ingrediente. Și conceptul, recomandarea lor insistentă este de „food for sharing”, adică să fie pusă pe mijloc și împărțită democratic între meseni.
Nu e la Tuya cea mai originală mâncare, însă e foarte bună la gust, mai bună decât la majoritatea restaurantelor care au aceleași denumiri în meniu. Nu atât rețetele, care nu sunt sofisticate defel, cât calitatea produselor și ingredientelor fac diferența de multe ori vizibilă. Și cocktailurile aduse în pahare de hârtie, de unică folosință, surprinzător de bune.
Mâncarea a venit foarte repede, ceea ce a mai atenuat surpriza lipsei amuse bouche-ului. Serviciul foarte bun, sub ochiul atent al unei tinere și frumoase supraveghetoare de sala austriece sau franțuzoaice. Chelnerul care s-a ocupat de noi era puțin mai stresat decât ar fi fost cazul, dar foarte OK, pe ansamblu. Prețurile destul de mari, desigur, dar nimic de mirare aici.
Da, am mers din surpriză în surpriză la Tuya. Nu ne așteptam la un asemenea decor în Europa anului 2021, credeam că va fi o adevărată bucătărie fină, sofisticată, cum se dusese vestea, „cu un mare chef din Austria”, dar am avut un deja vu la deschiderea meniului. Însă iarăși ne-au surprins când am început să gustăm din fiecare farfurie, cu o mâncare mai gustoasă decât credeam.
E un restaurant original, într-adevăr, care va avea succes la o anumită categorie de clientelă de care marele parc nu duce lipsă. Le dorim să aibă succes! (George Butunoiu – noiembrie 2021)
Bucătăria TUYA Food for Sharing
Marele salon
Terasa TUYA
Nu am fost chiar la toate restaurantele din Parcul Herastrau, mai sunt cateva la care nu am ajuns inca. Pana acum credeam ca La Fattoria, Il Calcio sau Complex Herastrau sunt cele mai modeste, ca sa ocolesc cuvantul, insa The Embassy Park le intrece. La mancare, in primul rand, insa si la cum arata lucrurile pe acolo.
Au mai fost niste restaurante inainte in locul acela, chiar la intrarea in parc, a doua, cred, din cele patru, cum vii pe Soseaua Nordului dinspre Bordei. Sunt departe de lac, vizavi de alt restaurant mare, Bel Mondo, care nu e cu mult mai breaz.
The Embassy Park e un restaurant mediu ca marime, insa are doua terase foarte mari, si in fata, si in spate. Au vreo doua saloane, sau unul mai mare, impartit in doua de barul din mijloc, chiar la intrare. Decorurile sunt banale, mai ales daca le masuram cu cele de la marile restaurante ale Parcului Herastrau, facute cu investitii imense. Vara nici nu le folosesc, nu dau drumul la aerul conditionat, te obliga sa stai pe terasa. In dreapta mai au un corp de cladire, care e dezafectat, il folosesc drept depozit, poate ca il reactiveaza iarna.
Terasele sunt si ele destul de sumar amenajate, cu mobilier ieftin, fara nimic special. Cea din spate e foarte mare si e sub copaci, spre diferenta de cea din fata, care e direct sub soare, doar cu niste umbrelute. Toate sunt cam degradate pe terasele de la The Embassy Park, daca te uiti cu atentie, si mobilierul, si pergolele, fac economie pna si la maturatul pe jos. Nu au ventilatoare sau stropitori, asa ca la 38C cat erau cand am ajuns noi, pana si fetele sufereau de caldura si isi faceau vant disperate, o imagine rara…
Meniul e banal iar mancarea a fost destul de proasta. Am luat o supa de broccoli pe care nu am putut-o manca deloc, rar mi s-a intalmplat, pentru ca acesta e un lucru simplu de facut. Somonul cu sos de portocale a fost banal, legumele terciuite, fierte prea mult, au ramas si ele in farfurie. Am mancat toate pastele cu carne, desi nu erau cine stie ce, doar ca sa nu plecam nemancati de la The Embassy Park.
Au multi chelneri, cei mai multi absenti, apatici, toropiti de caldura, fara niciun chef de vorba. Mai aveau o fata foarte frumoasa pe acolo, dar nu servea, doar te conducea la masa.
Clienti destui, totusi, pe amandoua terasele. Poate si pentru ca preturile sunt ceva mai mici decat la celelalte restaurante. Am vazut pizza pe multe mese, poate ca asta o fi bun la The Embassy Park.
La The Embassy Park am mancat cel mai prost dintre restaurantele din Parcul Herastrau, si din tot ce am vazut acolo mi-au placut doar copanii, insa acestia nu sunt ai lor. Nu au facut nicio investitie acolo, l-au luat de la cei de dinainte si l-au lasat exact la fel, bazandu-se pe faptul ca bucuresteanul vine oricum, indiferent de ce primeste in farfurie sau de cati paianjeni ai pe tavan daca e in parc. Si nu s-au inselat… (GB – august 2017)
Tuya - Sos. Nordului, nr. 1 (Parcul Herastrau)