Pentru mulți, Bucătăria.localfood intră automat în categoria restaurantelor cu suflet fiindcă e mic.
Bănuiam că așa este, citind descrierile de pe Internet. Așa că am ajuns la ei cu așteptări moderate, știind bine că sufletul dă bine la reviews pe Internet, însă nu face și mâncarea mai bună.
Am găsit o casă minusculă între altele mult mai mari, pe Slătineanu, în capătul său dinspre Calea Dorobanților. Se prea poate ca această căsuță cu o minusculă curticică să fie vreo anexă a vreuneia dintre surorile ei mai mari de alături, însă nu contează defel, până la urmă, desigur. Au deschis de mai puțin de un an, în plină pandemie, în august 2021.
Înăuntru au două cămăruțe, minuscule și ele, cum altfel?, în care se înghesuiau cei care apucau un loc acolo, să nu stea afară în frigul din februarie. Iar afară e curticica aceea care se vede în poze. Plăcută, de altfel, dacă te consideri boem și vii setat mental pentru așa ceva.
Bucătăria, sau Bucătăria.localfood, cum văd că se prezintă ei înșiși, sunt un mic bistrou popular, cu bucătărie urbană. În termeni de marketing, local comfort food. Mâncare de casă, adică: supă de cartofi și praz, bunicică, dar destul de diferită de cea cunoscută în restaurantele mai scumpe. Apoi o ciulama de ciuperci cu mămăligă, chiar bună. Deserturile de nemâncat, însă, în special tarta cu mere cu o cremă imposibilă de vanilie. Cred că e cel mai prost desert pe care îmi aduc aminte să-l fi avut în farfurie în ultimii ani. Gutuia a fost mai rezonabilă, însă și aceea a rămas în farfurie. Dar cafeaua surprinzător de bună. Prețurile rezonabile.
Mi-a plăcut mult de cei doi băieți care serveau acolo – singurul lucru de care îmi aduc aminte, fiindcă pentru mâncare a trebuit să mă uit pe însemnări. Foarte lenți (bucătăria, nu cei doi), am stat ceva mai mult de o oră la o masă care ar fi trebuit să dureze cel mult 20-30 de minute, date fiind specificul locului, ambianța, mâncarea, ora de prânz și orice altceva.
Fiindcă da, Bucătăria.localfood e o cantinuță de proximitate pentru numeroșii corporatiști din zonă, și poate și pentru localnici, din când în când, dar nu mai mult de atât. Adică un loc în care vii să mănânci repede când îți este foame, fiindcă e aproape. Dacă cineva a găsit sau știe despre altceva, este rugat să ne spună și nouă în comentarii. (George Butunoiu – februarie 2022)
Bucătărie comfort food (adică populară)
Curticica
Pret mediu pe meniu: 88 lei (22 lei antreurile, 33 lei felurile principale)
Experiența pe acest site va fi îmbunătățită dacă acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informatii
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.