Lista restaurantelor, bistrourilor, cafenelelor si altor localuri din zona centrala a Bucurestiului, cuprinsa intre:...
Descrierea categoriei "Centru"
Lista restaurantelor, bistrourilor, cafenelelor si altor localuri din zona centrala a Bucurestiului, cuprinsa intre: Piata Unirii, Calea Victoriei, Piata Victoriei, Piata Romana, Piata Universitatii si zonele adiacente lor.
RUAL Apro-Bistro are succesul meritat, după calculele Restocracy
Au fost mai multe restaurante în casa aceea de pe Eminescu, aproape de intersecția cu Tunari și cu Drobeta. Mult a stat acolo un bistrou italian, Roma cred că se chema, cu un succes nebun, mult peste ce ar fi trebuit să fie, după părerea mea. Sigur, erau incomparabil mai puține restaurante bune în București, la vremurile acelea, dar să ți se pară că niște mâncăruri destul de banale au un gust „sublim”, cum scriau câțiva exaltați, scoate la iveală o mare problemă legată de sistemele de referință gastronomice.
Apoi au fost câteva încercări soldate toate cu eșecuri, mai mult sau mai puțin spectaculoase, ca de prin vara lui 2022 să se deschidă aici RUAL Apro-Bistro, cu un succes nebun, din câte am putut vedea cu ochii mei. Conceptul e precizat chiar în nume, ceea ce mi se pare o idee foarte bună: bistrou cu aprozar, adică un mic magazin cu legume și fructe – celebrele „aprozare” pe vremea comuniștilor. Dar care comuniști, fie vorba între noi, vindeau chiar legume și fructe adevărate, cu gust, nu mutanții pe care îi luam acum din supermarketuri.
Au un chef tânăr și talentat la RUAL, pe Laurențiu Hairadin. Meniul e surprinzător, mă așteptam să găsesc ceva etnic, românesc, rural (la început de la asta am crezut că vine numele, dar mi-au spus că nu), teluric. Însă e un specific multicuisine, cu multe inserții asiatice, nu foarte inspirate, după părerea mea, dar bune la gust, totuși. Iar raportate la prețurile relativ mici, se pare că sunt exact ce trebuie.
Spun asta pentru că nu am mai văzut de mult un restaurant atât de plin, cu oameni așteptând în picioare să se elibereze o masă, și cu alții stând în frig afară pe terasă (e mijlocul lui februarie!) cu pături pe ei. Oricum, RUAL Apro-Bistro e de pus pe listă, cu atât mai mult cu cât zona aceea de București cu farmec, cu poezie, și chiar aristocratic-elegantă, are nemeritat de puține restaurante bune. (George Butunoiu – februarie 2023)
RUAL Apro-Bistro
Bucătăria lui Chef Laurențiu Hairadin
Degustare de vinuri Serenium la RUAL
Pret mediu pe meniu: 136 lei (31 lei antreurile, 54 lei felurile principale)
Experiența pe acest site va fi îmbunătățită dacă acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informatii
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.