Restocracy

Fara comentarii

Cum să strici un brand, rebotezând restaurantul Pescarul din Galați în Blue Acqua

Galați a fost un oraș curat și îngrijit în vremea copilăriei mele acolo, cu multă verdeață și flori, un oraș plăcut vederii și sufletului. Nu era un oraș frumos după standardele de astăzi, însă în contextul de atunci era un loc în care mulți ar fi vrut să trăiască. Acum e o speluncă murdară, plină de betoane, un talcioc în care fiecare face ce vrea, cum vrea și unde vrea el. Dar am scris despre asta în alt articol, nu mai reiau.

Comuniștii construiau restaurantele – foarte puține, așa cum erau directivele atunci – pentru a fi restaurante. Adică erau proiectate de la început pentru acest scop. Începând cu locația, continuând cu amenajarea și cu circuitele. Nu ca acum, când poți face un restaurant, un bistrou, o cafenea sau orice alt local practic în orice spațiu disponibil. Prin urmare, restaurantele comuniste erau toate mari și foarte mari. Că arătau trist și rece în imensitatea lor, e altă discuție.

Așa și cu restaurantul Pescarul din Galați. Partidul a ales un loc frumos pe faleza superioară a Dunării, cu o vedere panoramică asupra frumoasei ape, până hăt departe, aproape de Brăila, și până dincolo de port în aval. Iar când era senin, vedeai munții Dobrogei dincolo de malul celălalt.

Au construit un restaurant după arhitectura vremii, cu planurile căruia un student de la Arhitectură ar pica azi la primul examen. Dar cum nu erau altele mai frumoase atunci, a devenit repede unul dintre restaurantele cunoscute și emblematice ale orașului, alături de Potcoava, de Olimpic și de Miorița.

Omul cu ideea

Nu știu la cine a ajuns restaurantul Pescarul după împărțirea prăzii la revoluție și prin câte mâini a trecut până astăzi. Cel care l-a luat acum s-a gândit să-i schimbe numele în Blue Acqua, crezând că spune, probabil, la Blue Aqua. Pescarul era un brand al orașului, chiar și așa comuniste cum erau amândouă, și restaurantul și orașul. Dar oamenii aceștia cred că nici acum nu știu și nu înțeleg ce e acela un brand, cum și cât de greu se construiește și la ce folosește. Ca o ironie a sorții, cel care îl are acum, Sorin Drăgan, spune și el același lucru: „Brandul se construiește cu greu. Cu trudă, cu lucruri care nu se văd și nu se știu.” – îl citez dintr-un articol de pe Internet. Însă ce înțelege el prin brand, branding și marketing ține secret. Dar nu contează, orașul acela e din altă lume, sunt acolo ei între ei la Galați, se simt bine, și asta contează.

Nu mai țin minte dacă terasa acoperită și închisă din toate părțile era și pe vremea comuniștilor, dar sunt aproape sigur că nu. Pare ceva construit acum, când poți face orice, oriunde și oricum în Galați. Nu arată rău deloc, dar e făcută să nu mai aibă mare legătură cu Dunărea și cu peisajul, cu statul afară, e doar un salon închis, care ar putea să fie în oricare alt loc al marelui talcioc moldav.

Meniul cât pentru zece restaurante

Blue Acqua e un restaurant pescăresc. Cu un meniu imens, desigur, așa cum stă bine oricărui provincial. Plus paste, paella, orez, cărnuri de toate felurile. Mâncare industrială, bineînțeles. Turistică, de volum, așa cum e în aproape toate restaurantele de oraș de acest fel. Nu că nu ar fi și multe bune printre ele, dar cum îți este norocul. Gustările de pe platoul luat de noi au fost și gustoase și mai puțin gustoase. Cu peștele afumat și cel marinat bune, pentru că l-au pus așa cum l-au luat, și nu avea ce să fie rău, însă icrele și zacusca fără gust, rulada și chifteluțele fel, măslinele prost alese. Hamsiile, rapanele și crapul prăjit, toate cu mămăligă, au fost bune. Dar când și unde nu sunt hamsiile, rapanele și crapul prăjit bune, lângă o mămăligă caldă? Cartofii prăjiți au fost buni, usturoiul la fel, chiar cu gust tare de usturoi.

Serviciul lent, dar fără surpriză, pentru că restaurantul era plin. Chelnerul plăcut și natural, sincer și cu mare dorință de a face lucrurile repede și cum trebuie, chiar dacă nu prea știa el cum. Și nici cineva de acolo nu i-a explicat, sunt sigur. Prețurile mici pentru un bucureștean obișnuit cu alte numere pe notele de plată.

Da, fostul Pescarul e unul dintre restaurantele mari și cunoscute ale Galațiului, pus întotdeauna în primele trei când întrebi un localnic unde îți recomandă să mergi să mănânci. Dar nu cred că brandul Blue Acqua are vreo contribuție aici, cum îmi imaginez că e convins tânărul patron, ci altceva. Înainte de toate, lipsa alternativei l-a propulsat în sus. E un restaurant de volum, industrial, de supermarket, așa cum sunt aproape toate cele de acest fel din marile orașe, cu mult pește de apă dulce în meniu. Nu cred că va apărea prea curând la ei vreun restaurant cu bucătărie fină de pește și fructe de mare, așa că Blue Acqua își va păstra locul mult și bine, fără vreo presiune de a schimba ceva… (George Butunoiu – iunie 2021)