Verona, Gradina & Cafe
www.facebook.com/GradinaVerona
Unul dintre cele mai frumoase locuri ale Bucurestiului boem
Cafe Verona, Gradina Verona sau Verona, Gradina & Cafe – am vazut-o denumita in toate felurile, insa orice bucurestean stie despre ce este vorba: o gradina incredibil de mare si de frumoasa in centrul centrului Bucurestiului. Fiind atat de frumoasa, nici nu te mai gandesti prea mult la mancarea submediocra, la chelnerii depasiti de situatie si osteniti de drumurile mai lungi decat ale oricarui alt chelner din oras. Bine, macar, ca preturile sunt rezonabile.
Gradina Verona e la fel cum o stiu de anul trecut, asa ca nu mai reiau ce am scris atunci. Si ma bucur ca fac si evenimente culturale acolo. Da, vara, Verona, Gradina & Cafe e unul dintre cele mai frumoase locuri ale Bucurestiului… (GB – septembrie 2018)
Marea gradina a centrului centrului Bucurestiului
Gradina & Cafe Verona e una dintre marile gradini ale Bucurestiului, si cu atat mai spectaculoase cu cat e in centrul Bucurestiului, in centrul centrului Bucurestiului, in spatele librariei Carturesti de pe Magheru, vizavi de cinematograful Patria. Nu banuiesti ce e acolo daca nu intri pe aleea ingusta si mergi mult in spate, pana ti se deschide deodata gradina in fata, ca intr-o scena de film.
Iarna au si ceva inauntru la Cafe Verona, am uitat sa arunc o privire si acolo, insa cred ca e un spatiu ca multe altele.
Gradina & Cafe Verona e unul dintre cele mai boeme ocuri din Bucuresti, cei mai multi care vin acolo sunt tineri si foarte tineri, studenti si elevi de pe la facultatile umaniste bune, se vede repede pe ei ca sunt mai intelectuali decat alti clienti tineri ai altor terase. E si foarte aproape de Facultatea de Limbi Straine a Universitatii din Bucuresti, de cateva biblioteci, librarii, asa ca se leaga lucrurile.
Mancarea e banala la Gradina & Cafe Verona, au cateva feluri simple, cred ca au si niste meniuri fixe si mai ieftine, adica exact ce trebuie pentru tipul acela de clientela, care prefera sa dea mai putini bani pe mancare, si cu ce ramane sa-si ia o carte sau sa mearga la un teatru.
Noi am fost la pranz la Gradina & Cafe Verona. Presupun ca seara devine mult mai animata si cred ca au si diverse activitati organizate acolo. Un colt din gradina e ingradit, mai ferit de agitatia din restul terasei, pus pe un podium si facut ca un fel de sala in aer liber, imi imaginez foarte usor mici spectacole sau alte evenimente culturale acolo. M-am uitat pe site-ul lor, dar nu am vazut asa ceva. Dar poate ca nu m-am uitat eu unde trebuie… (GB – iunie 2017)
O gradina kid-friendly
Gradina & Cafe Verona este si un spatiu child-friendly, intr-adevar in sensul mai larg al termenului, pentru ca, desi nu veti intalni nici un loc special amenajat pentru cei mici impreuna cu toate accesoriile lui, gradina este totusi mai mult decat placuta pentru ca cei care doresc sa vina insositi de copii. Izolata de cladirile vecine, ferita de pericole, si cu o atomosfera boema, Gradina & Cafe Verona este un loc in care cei mici pot petrece timpul, dar cu mici ajutoare din partea parintilor, care ar trebui sa se asigure ca au la indemana ceva jucarii sau ca le pot intretine curiozitatea, in asa fel incat sa nu se plictiseasca pe timpul sederii, si nici sa deranjeze pe cei din jur. De asemenea, nu se regasesc optiuni culinare special dedicate copiilor, ceea ce presupune ca parintii vor fi nevoiti sa aleaga o varianta din meniul existent.
Alaturi de alte asemenea gradini, precum J’ai Bistrot, Gradina Eden etc., Gradina & Cafe Verona poate fi una dintre optiuni cand va ganditi sa veniti impreuna cu cei mici, insa luand in calcul cele de mai sus. (Daniel Catoi – septembrie 2017)
Referinte
Fabuloasa jungla urbana a BucurestiuluiPlus un barman simpatic si haios, doua barmanite scarboase, dintre care una necioplota de-a binelea...Gradina Eden e un loc fabulos al Bucurestiului, si ...
Boema bucuresteana, sau ce a fost mai intai, chelnerul sau clientul?Dupa ce am fost la J'ai Bistrot mi-a venit ideea sa fac doua sectiuni noi pe Restocracy, si le-am si facut: Locurile boeme, si M...
Boemetru
Cand vorbim de locatii boeme din Bucuresti trebuie sa includem in lista si Gradina & Cafe Verona, una dintre locatiile cele mai cunoscute si mai vizitate de publicul bucurestean.
Gradina & Cafe Verona este situata intr-o zona centrala (zona Piata Romana, Piata Lahovari, bd. Magheru), circulata, ceea ce nu e prea „boem” din acest punct de vedere.
Gradina & Cafe Verona au o terasa cu o gradina incantatoare, dar si o sala la demisolul cladirii Carturesti Verona, o casa veche, boiereasca, renovata. Din ce am inteles acolo functioneaza cafeneaua pe timp de iarna, in rest totul se desfasoara in gradina de vara. Acolo exista inclusiv un spatiu amenajat (un fel de cort din plastic) cu acoperis, care banuiesc ca este folosit pentru zilele ploioase de vara. Cand am trecut eu pe la Gradina Verona in acel spatiu se desfasura o lansare de carte, asadar se foloseste si pentru evenimente.
Terasa cred ca poate gazdui cu lejeritate in jur de 200 de persoane, in timp ce spatiul de la demisol, cel utilizat iarna, cred ca are in jur de 30-40 de locuri.
Ambianta de la Gradina & Cafe Verona este una lejera, de gradina de vara, cu foarte multa vegetatie si verdeata, dar si cu un aer usor urban, dar elegant, educat.
Mobilierul de la terasa este clasic: mese si scaune din lemn, dar si din fier forjat accesorizate cu pernute, lumi ambientale agatate pe deasupra, asa cum veti gasi in majoritatea locatiilor boeme. Se pare ca e un must have al boemelor aceste luminite, ceea ce recunosc ca nu-mi displace!
Designul de la Gradina & Cafe Verona este asemanator cu al celorlalte gardini de vara. Aici, cu atat mai mult parca simti ca e un spatiu cald, prietenos, rafinat.
La bachete si locuri comune vom nota foisorul (corul din plastic), acolo unde se fac diferite evenimente culturale. Probabil ca in anumite imprejurari evenimentele se fac in intreaga gradina.
Din ce am sesizat eu, nu au muzica ambientala, sau nu aveau cand am trecut eu pe acolo. Meniul de la Gradina & Cafe Verona este unul cu o diversitate mare, bazat pe un stil multicuisine, lucru mai putin firesc pentru locatiile boeme, acolo unde abia daca gasesti ceva sa mananci, iar cand gasesti optiunile sunt extrem de limitate. Un fel de mancare costa 30-35 de lei.
Stafful de la Gradina & Cafe Verona are intre 25 si 35 de ani si este alcatuit numai din baieti. Au tricouri negre identice, inscriptionate cu brandul, iar in rest tinute casual. Nu se aseamana cu clientii si fac service la masa, aspecte care iarasi nu se potrivesc cu standardul locatiilor boeme prin excelenta. Insa, desi fac service si au uniforme, se comporta prietenos si sunt deschisi si nu au nicio eticheta de aparat.
Cred ca erau peste 150 de persoane cand am vizitat Gradina & Cafe Verona si erau oameni cu varste intre 25 si 55 de ani, usor mai multe femei (55-60%), cu diferente de maxim 10 ani intre membrii grupului.
In general, la Gradina & Cafe Verona vin studenti, corporatisti, intelectuali, chiar si ceva oameni de afaceri, adica oameni cu studii, culti, educati, chiar intelectuali (unii!). Sunt imbracati destul de select: elegant, șic, dar si casual-office, ici-colo vezi cate o rochie, un rand de margele, un pantalon de stofa etc.
Cei care merg la Gradina & Cafe Verona merg pentru a socializa si a iesi intr-un spatiu lejer, relaxant, dar in acelasi timp elegant, cu un stil usor intelectual, mai ales daca ne gandim ca tot acolo este si libraria Carturesti Verona. Mai toti cei prezenti discuta intre ei, zambesc, gesticuleaza, poate chiar dezbat vreun subiect mai inalt. Altii vin pentru evenimentele culturale de aici.
Consumul de la Gradina & Cafe Verona nu este atat de boem pe cat se pozitioneaza locatia. Este un consum mediu, spre mic. Exista persoane care iau masa, desi mai putine decat cele care prefera sa bea cate ceva (vin, bere, cafea, ceai).
Clientela de la Gradina & Cafe Verona pare ca are un usor aer distinct fata de alte clientele boeme. Distinctivitatea consta in acest aer usor intelectual, mai bine zic educat.
In general, la Gradina & Cafe Verona sunt grupuri mici de oameni (4-5 persoane), exceptand momentele cand sunt evenimente culturale si nu exista relatii intre aceste grupuri, insa am sesizat ca exista lideri de grupuri, acolo unde grupurile erau mai consistente.
Nu cred ca exista o clientela dominanta la Gradina & Cafe Verona, desi am sesizat ca anumite tipuri de boeme sunt mai des intalnite, asa cum ar fi boema hipster si chiar boema intelectuala, dar si preboemii ori publicul mainstream este prezent si bine reprezentat.
Cei care vin la Gradina & Cafe Verona folosesc atat bicicletele sau vin pe jos, dar se deplaseaza si cu masina, un mijloc de locomotie mai putin „boem”.
Gradina & Cafe Verona nu poate fi neglijata cand vorbim de locatiile boeme din Capitala pentru ca este unul dintre hub-urile cele mai cunoscute ale orasului si cred ca va ramane un loc de referinta si pentru o buna perioada din viitor. (Daniel Catoi – iulie 2018)
Terasa in iunie 2018
Verona, Gradina & Cafe - Str. Pictor Arthur Verona, nr. 13-15 (Magheru)