Dancing Lobster, un adevarat restaurant portughez
Dancing Lobster e unul dintre restaurantele mari ale Bucurestiului. Si la propriu si la figurat. Nu am scris des despre el, desi il vizitez frecvent, pentru ca e neschimbat de cand il stiu. Un restaurant frumos, cu un concept clar, bine realizat, o atmosfera meridionala, de vancanta. Mancarea, insa, merita toate comentariile. Dancing Lobster e al unui portughez si al elegantei lui sotii. Si omu’ stie de unde sa aduca cel mai bun peste si cele mai bune fructe de mare din frumoasa si mica lui tara, si cele mai bune alte produse. Cu bucatar cu tot. Au un chef portughez, Ricardo Deus. Tanar si chipes foc, ca un personaj din revistele pentru femei. Muncitor si talentat, face o treaba foarte buna in bucatarie. Cateodata se apropie si de gastronomia fina, insa nu acesta pare sa fie scopul lui, ci bucataria portugheza traditionala. Stiu ca oamenii se mai duc si pentru distractie la Dancing Lobster, cum ar fi serile de muzica fado si alte delicatese portugheze similare. Insa mergi la ei pentru peste si fructe de mare, inainte de toate, dar si pentru a te bucura de specificul bucatariei portugheze, in general, pe care nu prea ai unde sa-l mai gasesti in Bucuresti. Cel putin pentru moment… (GB – martie 2020)
Restaurant portughez, unul dintre cele mai bune restaurante de peste si fructe de mare din Bucuresti
Am revenit la Dancing Lobster, pentru ca e unul dintre restaurantele mari ale Bucurestiului si unul dintre putinele restaurante cu adevarat bune de peste si fructe de mare. Produsele sunt foarte bune… (citește tot)
Bucataria portugheză Dancing Lobster
Vitrina cu peste si fructe de mare Dancing Lobster
Marele salon si terasa Dancing Lobster
Dancing Lobster - Str. Glodeni, nr . 3 Cladirea C22 (Pescariu Sports & SPA)
Comentarii (1)
Am fost azi la prânz; mâncarea a fost foarte bună, iar decorurile sunt într-adevăr frumoase. Din păcate, experiența cu ospătarii a fost neașteptat de proastă. Am ales să stăm înăuntru, la
răcoare și am rugat pe unul din ei să dea muzica mai încet, ca să putem conversa la masă fără să ridicăm vocile. A început să-mi explice, doct și tăios, că nu s-ar mai auzi pe terasă; eu am întrebat ce legătură are asta cu ce l-am rugat eu, iar alt ospătar a sărit, la fel de doct și tăios, să-mi mai spună încă o dată același lucru cu terasa. I-am întrebat de ce se ceartă cu mine, au replicat amândoi că nu se ceartă, doar îmi spun.
Volumul muzicii a rămas ridicat, pentru că terasa era mai populată și contează mai mult majoritatea, se pare (au încercat ceva, dar nu a mers). Timp de două ore am vorbit mai tare, ca să acoperim muzica, deci. Sper să facă ceva în sensul experienței bune a clienților, altfel strică treaba.