Cu o experienta de aproximativ 30 de ani, din cei 49 de ani de viata, Chef Cristian Oprea a avut sansa sa lucreze 12 ani peste hotare, in cadrul lantului hotelier Sheraton, ceea ce a constituit o experienta de neuitat, atat profesionala, cat si personala. Din anul 2002, Chef Cristian Oprea s-a intors in Romania, iar intre 2003-2007 a lucrat ca Sous Chef al actualului hotelul Sheraton (pe atunci Howard Johnson) din Capitala. In 2007 a avut prima experienta ca Executive Chef al hotelului Ramada din Sibiu, participand la deschiderea lui, fapt ce constituie unul dintre momentele cele mai frumoase ale carierei sale, pentru ca acolo a creat totul de la zero, iar hotelul este unul foarte bine cotat.
De asemenea, 2007 a fost anul in care Sibiul a fost Capitala Culturala Europeana, iar Chef Cristian Oprea a avut sansa de a participa in staff-urile mai multor evenimente diplomatice si culturale importante. Totodata, Chef Oprea a fost bucatar personal al lui Julio Iglesias, mai intai la venirea acestuia la Sibiu, dar si dupa, fiind cooptat in cadrul turneului Sony Music, pe care Julio Iglesias il realiza la acel moment in Europa.
In cartea sa de vizita intra si deschiderea restaurantului Prime al hotelului Radisson Sibiu, din pozitia de Bucatar-Sef, pozitia de Executive Chef al Grand Hotel Continental sau deschiderea hotelului de 5 stele Premier Palace din Capitala. Din 2013 Chef Cristian Oprea activeaza ca Executive Chef al hotelului Caro din Bucuresti.
Restocracy: De unde, sau de la cine, ati invatat cele mai importante lucruri pe care le stiti despre bucatarie si gatit?
Chef Cristian Oprea: M-am format ca bucatar in strainatate. Exista si un nume, dar nu stiu daca are rezonanta. Este vorba despre Urban Denk, fostul meu Chef Corporate, un belgian senzational. Pe langa faptul ca am invatat meserie si ne-a invatat multe secrete, ceea ce in Romania anilor ’90 nu intaleam pentru ca bucatari-sefi incercau sa isi pastreze functiile. De aceea, am avut surpriza placuta ca in strainatate acest domn sa ne impartaseasca absolut toate secretele si mi-a fost de mare ajutor in cariera, dandu-mi sansa sa trec prin toate etapele unei bucatarii, de la preparatie, montaj, banketing, lucruri care m-au ajutat si mi-au folosit imens ulterior. Datorita acestui fapt sunt azi Executive Chef al unui hotel frumos!
Restocracy: In cat timp credeti ca poate ajunge cineva un mare bucatar?
Chef Cristian Oprea: Eu nu cred ca exista o reteta pentru ca avem de invatat tot timpul, dar cred ca avand o ucenicie cu urcarea scarilor fara salturi si fara a fi promovati fara experienta, cum din pacate se intampla astazi, este nevoie de circa 6-8 ani. Mi se intampla ca la interviurile pe care le am pentru angajari sa sesizez acest lucru, desi aici unde lucrez nu prea am turnover de personal, ceea ce este o mandrie. Asadar, 6-8 ani si trebuie sa ramai mereu in priza, sa vezi ce e nou, sau ce trend-uri sunt etc.
Restocracy: Cu ce feluri de carne va place cel mai mult sa gatiti?
Chef Cristian Oprea: Sincer, mie imi place carnea de vita si pestele. Eu plec de la premiza pe care o si imprim echipei mele, si anume: gust, gust, gust! Iar carnea de vita imi ofera acea versatilitate de a crea si un preparat simplu, dar si unul mai complex. La fel si in cazul pestelui. Are o potentialitate mult mai mare.
Restocracy: Cu ce feluri de peste va place cel mai mult sa gatiti?
Chef Cristian Oprea: Personal, aleg si imi place foarte mult file-ul de tilapia. E un peste care nu prea este cunoscut publicului larg, dar il aleg in primul rand pentru textura si in al doilea rand pentru beneficiile pe care le ofera sanatatii. In general, imi plac toate tipurile de peste, dar acesta simt ca ma reprezinta si ii pot da savoarea pe care mi-o doresc, iar acest tip de peste se preteaza pe gusturile si aromele pe care eu le folosesc.
Restocracy: Cu ce feluri de legume va place cel mai mult sa gatiti?
Chef Cristian Oprea: Imi plac legumele cu o aroma speciala, cum ar fi: fenelul, telina apio, ghimbir. Chiar la retetele traditionale romanesti imi place sa le dau o aroma de fenel, de ghimbir etc. Ies niste lucruri diferite si aduce un plus de gust, pe care clientul il sesizeaza. Piata romaneasca a consumatorilor de restaurante se dezvolta, iar lumea apreciaza aceste lucruri bune pe care le facem. Chiar si la o banala ciorba, daca pui o alta verdeata decat cele obisnuite, se simte!
Restocracy: Cu ce feluri de condimente si mirodenii va place cel mai mult sa gatiti?
Chef Cristian Oprea: Inclin spre mirodeniile orientale: turmeric, piper rosu, piper Sichuan etc., care dau o savoare aparte preparatelor si, asa cum am zis, chiar si la o banala ciorba, daca punem putin ghimbir o scoatem din banalitate si ne place sa credem ca ne-am pus amprenta, desi nu inventam noi roata. Insa, cred ca ingredientul special al oricarui fel de mancare este sufletul, dedicatia celui care o face si starea lui de spirit. Daca o face intr-adevar cu drag, se simte! Si cam aici se face diferenta.
Restocracy: Ce sosuri va plac cel mai mult si pe care le folositi cel mai mult in bucatarie, la mancarurile pe care le pregatiti?
Chef Cristian Oprea: Imi plac multe sosuri: cele gata facute, precum Worchester, Tabasco, de stridii, dar avem si noi bulionurile noastre si sosurile pe care le preparam chiar noi, insa nu sunt impotriva sosurilor deja preparate.
Restocracy: Pregatiti si deserturi? Daca da, care va plac cel mai mult?
Chef Cristian Oprea: Da, dar unul este desertul pregatit de un bucatar, si eu sunt bucatar, si altul este cel pregatit de un cofetar. Cofetarii folosesc retete fixe, cu rezultate scontate, in timp ce bucatarul jongleaza cu gramajele si mai intervine cu adaosuri in anumite situatii, cand considera ca preparatul nu are gustul dorit. La cofetarie nu e chiar asa, este multa matematica acolo.
Imi place sa fac cheesecake, tiramisu, imi plac placintele romanesti, dar dau profesionistilor ce este al profesionistilor! Noi facem deserturi de bucatarie.
Restocracy: Ce gatiti acasa in zilele obisnuite? Dar cand aveti musafiri importanti?
Chef Cristian Oprea: Acasa imi rasfat familia si invitatii cu preparate simple. Lucruri simple, chiar nu imi plac lucrurile complicate. Bucataria e simpla. Diferenta o fac diferitele mirodenii pe care le folosesc si astfel, dintr-o banala pasta rezulta ceva diferit, o amprenta deosebita. Insa, conteaza bucuria de a gati si a intalnirii cu ceilalti.
Restocracy: Ce va place cel mai mult sa gatiti cand aveti mese speciale si importante la restaurant sau la resedinta?
Chef Cristian Oprea: Ar fi multe! Imi plac fructele de mare, langostinele in mod special. Imi place muschiul de vita, pestele. Am multe lucruri care imi plac si, spre surprinderea mea, plac si clientilor care au lasat la alegerea noastra meniul. Si cam la 70% dintre clienti chiar asculta sugestiile unui Chef, lucru care nu se intampla in trecut.
Restocracy: Mai gateste cineva la dumneavoastra in familie?
Chef Cristian Oprea: Da, gateste sotia! Si gateste foarte bine. Nu suntem deloc in concurenta, de cele mai multe ori gateste ea, ca sa nu ma simt ca la serviciu.
Restocracy: Care dintre bucatariile lumii vi se par cele mai bune?
Chef Cristian Oprea: Imi place in aceeasi masura si bucataria frantuzeasca si cea italiana, dar si bucataria orientala. Daca ma intrebati ce prefer, atunci va zic ca eu prefer un fusion. As alege oricand o carne gatita in stil frantuzesc sau un celebru Chateaubriand, dar asezonat cu niste condimente si sosuri orientale.
Restocracy: Ce mancaruri va plac cel mai mult, ce mancati cand mergeti la restaurant intr-un oras sau o tara straina?
Chef Cristian Oprea: O sa va zic sincer. Stiti ce mananc cand merg la un restaurant? Cartofi proaspeti prajiti cu salata de rosii cu branza. Iar cand merg in strainatate prefer specialitatile locale, atat pentru interesul personal si pentru curiozitate, dar si pentru gust. Imi place sa incerc mereu lucruri noi. Intotdeauna intreb care e specialitatea restaurantului, a zonei, pentru a alege din acele preparate.
Restocracy: Care credeti ca sunt cei mai buni furnizori sau cele mai bune locuri de cumparat produsele curente pentru bucatarie (carne, legume, peste etc.)?
Chef Cristian Oprea: Sunt multe locuri bune si multi furnizori care aduc produse de calitate. In acest domeniu conteaza seriozitate, continuitatea, ca sa stii ca primesti mereu acelasi produs. Noi ne-am selectat o arie de furnizori care ofera calitate si continuitate, care este foarte importanta! Si, lucrand de mai multi ani cu acestia, cunosc foarte bine asteptarile noastre si am inchegat si o relatie frumoasa, care este si avantajosa pentru ambele parti.
Restocracy: Cat de mult va foloseste internetul in meseria pe care o aveti?
Chef Cristian Oprea: Foarte mult! Chiar ma inspira in multe dintre alegerile mele. Sunt inscris in multe grupuri si ne inspiram unii de la ceilalti, mai putin cand vine vorba de gust. Acolo ne aratam fiecare amprenta personala.
Restocracy: Cum vedeti dumneavoastra responsabilitatea pe care marii bucatari o au in promovarea si implementarea unui stil de viata sanatos? Ca faceti dumneavoastra in acest sens?
Chef Cristian Oprea: Incercam acest lucru contant. Eu le recomand sa evite prajelile, sosurile grele, sa incerce sa manance cat mai sanatos, cu toate ca aici exista probleme. Daca faci legumele al dente, multi imi reproseaza ca sunt nefacute, iar eu incerc sa le explic ca tocmai aici e marea lor calitate, de a nu fi gatite peste masura, pentru ca atunci isi pierd din proprietatile lor. Legumele trebuie consumate cat mai apropiat de felul lor de a fi din natura, pentru a avea un aport de vitamine cat mai mare.
Restocracy: Care sunt cele mai mari provocari profestionale pe care cineva le are dupa ce a devenit un mare bucatar?
Chef Cristian Oprea: In momentul de fata, cea mai mare provocare se refera la colegii din bucatarie, fara de care noi nu am fi mare lucru. Din pacate nu mai sunt scoli de profil, toti vor dintr-o data sa devina Bucatari-Sefi dupa jumatate de an de experienta. Aceasta meserie implica multe responsabilitati, multe sacrificii. Stam departe de familie mult timp, petrecem weekend-urile intr-un hotel sau intr-un restaurant si parca a disparut si rabdarea in ultimul timp. Desi, daca as lua-o de la capat, tot asta as face, pentru ca mi-a adus satisfactii mari pe toate planurile.
Restocracy: Care sunt actiunile pe care le intreprindeti pentru a-i dezvolta pe cei care lucreaza cu dumneavoastra? V-ati dori sa va implicati si in alte proiecte cu acelasi scop? Daca da, care ar fi acestea? Ce ati mai face suplimentar?
Chef Cristian Oprea: Am fost implicat in foarte multe proiecte, unele in gradinite, altele in care am gatit cu copiii pentru a le transmite cateva idei despre alimentatia sanatoasa, am fost profesor si am avut grupe de cursanti carora le-am predat etc. De asemenea, lunar fac cu echipa mea un concurs. Le dau libertatea sa isi aleaga cate un preparat si sa-l prezinte si chiar il premiez pe cel care castiga, iar aceasta premiere nu este numai una morala, de a prezenta preparatul ca fiind al lui si de a-l include in viitoarele meniuri, ci incerc sa ii obtin si o recompensa financiara.