Cucinino
www.facebook.com/Cucinino-265465567196262
0772.250.811
Personaj de film italian de arta timp de doua ceasuri la Cucinino
Cucinino este un bistrou italienesc in centrul vechi al Brasovului, la cativa pasi agale de Biserica Neagra si de Piata Sfatului. E la parterul unei case vechi de pe la 1600, Casa Chitic, acum transformata intr-un foarte deosebit si luxos boutique hotel. Cei care stiu cum arata centrul medieval al Brasovului inteleg bine despre ce vorbesc. Cele cateva poze si filmuletele surprind ceva-ceva, dar putin, foarte putin fata de ce simti cand esti in mijlocul celui mai frumos oras din Romania, si mai vezi si muntii in fata ta.
Salonul e mic, fiindca o mare parte din spatiu e ocupat de bucataria deschisa. Asta face parte din concept, adica sa vezi cum iti este pregatita mancarea, si poate chiar sa participi cu sugestii la umplerea farfuriei. Au tot ce le trebuie acolo, echipamentele de nichel sunt de ultima generatie – singura nota discordanta in ambianta, daca tii neaparat sa te legi de ceva. Terasa e pe trotuar, pe doua laturi ale Casei Chitic, una pe o strada pietonala care duce direct catre Piata Sfatului si cealalta de pe care vezi muntele Tampa la cativa pasi.
Chef Mario Guglielmi
Cucinino e un bistrou italian traditional, exact ca acelea din tara din care vine si Chef Mario Guglielmi, personajul central al filmului in care chiar ti se pare ca joci timp de un ceas sau doua, cat stai acolo. Pe site se prezinta ca preponderent pasta bar, si cred ca e foarte bine ca se pozitioneaza astfel, fiindca pastele sunt atractia principala a trattoriei. In asa masura, incat multi brasoveni spun ca la ei gasesti cele mai bune paste din oras.
Am mancat burrata la ei, salate si altele obisnuite in restaurantele italienesti. Destul de bune toate, insa pastele au fost cele cu care Chef Mario Guglielmi a aratat ca este un adevarat mare pasta chef, cu tehnica si imaginatie. Am incercat multe feluri de pasta fresca, si toate au fost excelente. Si am apreciat si ca nu erau inecate in sos, dupa „reinterpretarea” romaneasca cvasi-generalizata in Bucuresti.
Serviciul a fost foarte bun si el: rapid, eficient, dezinvolt, fara gesticulatia inutila si limbajul de lemn al chelnerilor din majoritatea restaurantelor din Capitala. Preturile sunt normale, nimic special de spus in aceasta privinta.
Cucinino e un adevarat bistrou italian. Brasovul medieval cu poezie, strazile pietonale inguste si pavate, atmosfera de vacanta de cand deschizi ochii si pana noaptea tarziu intregesc tabloul. Pastele sunt atractia principala, dupa cum am spus, insa pentru noi, ca bucuresteni, sa putem lua un mic dejun pe terasa dis de dimineata, intr-un astfel de loc, a fost ceva despre care foarte rar am ocazia sa scriu. (GB – iunie 2020)
Bucataria chefului italian Mario Guglielmi de la Cucinino in Brasov
Terasa Cucinino
Micul salon Cucinino
Casa Chitic
Brasov, probabil cel mai interesant oras turistic din Romania, cu istorie si poezie. Orasul vechi cu Piata Sfatului si in jurul ei, cu numeroasele sale restaurante, promenada de sub muntele Tampa, Poiana Brasov. Un oras plin de tineri frumosi.
Piata Sfatului
Piata Sfatului noaptea…
Piata George Enescu
Promenada de sub muntele Tampa
Poiana Brasov
Cucinino - Str. Diaconu Coresi, nr. 6 (Centrul Vechi)