Dragomir Niculescu si delicatesele lui comestibile…
Dragomir Niculescu a fost o bacanie cu delicatese scumpe in Bucurestiul anilor 1900, probabil cea mai cunoscuta a vremurilor. Pe Calea Victoriei, la coltul dinspre Ion Campineanu al parterului blocului care a ajuns sa fie chemat chiar dupa numele bacaniei, adica blocul Dragomir Niculescu. Cei mai eruditi iti vor spune ca acolo a fost cunoscuta Casa Vanic, inlocuita de acest bloc care e si astazi, acum cu niste magazine cu haine in locul bacaniei (Romarta, cred). E marele bloc vechi de peste drum de magazinul Muzica, pe Calea Victoriei, si de hotelul Continental, pe latura cealalta. Pentru conformitate, trebuie spus ca bacania avea si un subtitlu, numele intreg fiind “Dragomir Niculescu – delicatese comestibile”. Pe atunci nu era amuzant, cum ne suna noua acum.
Cineva s-a gandit ca e pacat sa ramana nefolosit un brand cu un asemenea potential, si l-a repus pe piata ca nume al unui restaurant deschis acum cateva zile. In acelasi bloc, insa nu chiar pe coltul in care a fost faimoasa bacanie, ci pe la mijlocul parterului, acum chiar vizavi de Muzica, spre Biserica Kretzulescu. I-a spus “Restaurantul Dragomir Niculescu – delicatese comestibile”, desigur…
Investitia a fost consistenta, arhitectul bun, rezultatul pe masura. Un perete de sticla spre marele bulevard se deschide complet, si vezi o frumoasa terasa pe trotuar care se prelungeste fara delimitare cu un salon inalt si adanc mult in spate, foarte bine amenajat si el. Climatizarea pare sa fie si ea pe masura, asa ca trecerea de la canicula de pe trotuar la racoarea din fundul salonului se face treptat, iti poti alege locul in functie de cat de bine vrei sa-ti fie.
Dragomir Niculescu – delicatese comestibile e o braserie, cu un meniu scurt, dar bine gandit si facut. Vad ca se prezinta si ca berarie, cu niste marci de bere artizanala, sau mai rare, oricum. Nu am avut timp sa-i investighez si aceasta componenta, am fost mai curios sa vad ce mancare au. Dar o sa revin repede, oricum, pentru ca mi-a placut la ei.
Au o bucatarie noua la Dragomir Niculescu – delicatese comestibile. Una creativa, pe care eu o pun mai degraba in categoria exclusivista a Noii Bucatarii Romanesti Fine, abia aparuta pe lume. Nu e mancare chiar fina, ca la celelalte cateva restaurante-deja-vedeta ale acestei noi bucatarii, insa poate sa fie, daca vor. Au un chef talentat, Daniel Palici, mi s-a spus, si sunt sigur ca e Costin Daniel Palici, pe care l-am intalnit prima data la La Vinuri, si despre care am mai scris. A fost buna mancarea: terina de pui, coltunasi, ciuperci, o salata, ceva aperitive, chiar si painea si cafeaua. Si serviciul bun, cu o chelnerita foarte natural-placuta.
Am scris si data trecuta ca e putin cam devreme pentru Daniel Palici sa faca portii mici si preturi mari. E inca tanar, are tot timpul in fata, si cred ca e mai bine si pentru el si pentru business sa faca asta treptat. Dar o sa mai avem ocazia sa scriem despre el si mancarea lui.
Dragomir Niculescu – delicatese comestibile are toate sansele sa redevina un nume cunoscut al Bucurestiului, mai ales ca in centrul centrului mareluri oras sunt surprinzator de putine restaurante bune. Vom mai trece pe acolo, vom mai manca, vom bea si bere, vom scrie… (GB – iulie 2019)
Saloanele si terasa Braseriei Dragomir Niculescu, Delicatese Comestibile
Pret mediu pe meniu: 194 lei (47 lei antreurile, 74 lei felurile principale)
Sâmbătă, 6 iulie 2019, în centrul Bucureștiului s-a redeschis legendara băcănie & braserie DRAGOMIR NICULESCU – DELICATESE COMESTIBILE, unul dintre cele mai cunoscute branduri urbane românești.
Pe Calea Victoriei, peste drum de magazinul Muzica, la doi pași de locația inițială, veți fi protagoniștii unui regal culinar, care combină curajos tradiția interbelică și fantezia hipsterească, într-un mix dinamic și fresh, un carusel între familiar și inedit, dining out și gourmet takeaway.
Sloganul Delicatese comestibile este creația lui Dragomir Niculescu, și, încă din 1898, anul inaugurării băcăniei, a reprezentat o garanție a calității și o marcă a bunului gust. Astfel, după mai bine de-un veac, veți regăsi în marele București farmecul micului Paris, și nu oricum, ci cu stil, umor și naturalețe.
Aveți acces la patru zone distincte: băcănie, braserie, wine spot și beer hub. Băcănia oferă produse tradiționale fabricate după rețete vechi, specialități gourmet, coloniale și condimente rare. La braserie găsiți un meniu românesc reinventat, cu ingredinte proaspete de la fermieri locali. Wine spot-ul este locul unde iubitorii de vin au întâlnire cu soiuri deosebite, atent alese. Atracția verii este beer hub-ul, care are și opțiune de terasă, la promenadă, cu beri artizanale și branduri-surpriză.
Un loc nou cu renume vechi, Dragomir Niculescu lansează provocarea unui București cu șic & mizilic, unde călătoria în timp nu este doar posibilă, ci și comestibilă…
1898…anul în care Bucureștiul își întâlnea pentru prima oară și întâia dată delicatesele comestibile…Dragomir Niculescu: un om, o poveste, o băcănie, o braserie, toate acestea și mult mai multe…Aici găseai toate bunătățile culinare, de la icre negre și languste la stridii, pateu de ficat de gâscă, cegă, morun și toate băuturile, inclusiv vinurile franțuzești și șampaniile cele mai prestigioase. Puteai să le cumperi sau să-ți oferi o gustare ca la Maxim’s iar delicatesele de la Dragomir Niculescu erau aduse direct de la Paris cu Orient-Expresul… (Comunicat de presa – iulie 2019)
Ion Soloman :
Domnule Butunoiu , toata stima pt pasiunea dv pentru restaurante . Totusi este greu de acceptat de la un specialist sa citesc ca este un restaurant amenajat cu arhitect in conditiile in care a lasat la vedere patru tevi de scurgere WC sau pluviale in sala mare care are un tavan frumos .
In rest sunt multe lipsuri date de lipsa de respect fata de client si de nestiinta .
Cateva greseli :
– cele patru tevi de scurgere lasate la vedere
– podeaua de marmura , este descompletata pe margini . Au lasat betonul pur si simplu . Cineva de la DSV a luat spaga si a semnat
– in sala mare lasate multe prize la vedere ( minim 8 buc ) , ieftine , ca intr-o sala de gara cand vrei sa-ti incarci telefonul
– calorifere de tabla , ieftine , de duzina
– ambalaj sau sac de pamant de flori pus pe sub canapele in sala principala
– finisaje ieftine la pereti
– mesele cu blat de marmura compozit in combinatie cu pardoseala de marmura , creeaza un sentiment de raceala , frig . Nu simti comfortul unui local placut
– meniul este acoperit cu o alta hartie cu preturi mai mari . Sa retiparesti alte meniuri , costa 100 ron probabil
– la WC nu ai prosoape de hartie pt maini desi este aparat . Poti folosi hartie igienica din cele 5 role puse la dispozitie . In schimb gasesti o cutie de betisoare de urechi . Pentru ce ?
– podeaua spalata de mantuiala . Se vedeau urme de mop si apa murdara .
– din patru tipuri de bere draft , aveau una singura ( cea mai scumpa )
– la cafea aveau lipsuri in sortimentatie
Pacat , mare pacat pentru idee .
Mancarea a fost buna . Tiramisu , la fel .
Merg aproape zilnic sa mananc in restaurante si sunt dispus sa incerc ceva nou . Din pacate , lucrurile la acest restaurant nu au fost ok . Sper sincer sa intelegeti acest mesaj .
Nejustificat de scump, iar amenajarea si brandul se cam bat cap in cap. Stilul este un amestec incert intre art-deco-ul anilor ’50 si modern, desi brandul pretinde ca se trage de la 1898, o epoca in care reprezentativ era stilul Art Nouveau. Ca sa nu mai zic ca nu stii exact care e numele: Dragomir Niculescu sau Bucur? Totul este confuz, de la nume pana la meniu, care este un amestec neinspirat de fitzele unui chef incepator cu tentativa de a respecta traditia locului/numelui. E un fel de strutocamila pretioasa care nu e buna nici la carat si mai costa si o groaza sa o intretii…
E foarte la moda (si eficienta) in marketing, design, arhitectura etc. tehnica aceasta de imbinare a contrariilor, foarte noul cu foarte vechiul, picturi de secol XIX pe pereti industriali etc. Femeile, in special, se dau in vant dupa asa ceva. Poate ca despre asta o fi vorba si aici, ma gandesc si eu… GB
Am sa mai incerc si azi, ieri n-am avut noroc. Adica, am stat 20 de minute admirand arhitectura, fara sa vina cineva sa ma intrebe daca vreau sa mananc sau sa beau.
Experiența pe acest site va fi îmbunătățită dacă acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informatii
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.
Dragomir Niculescu a fost o bacanie cu delicatese scumpe in Bucurestiul anilor 1900, probabil cea mai cunoscuta a vremurilor. Pe Calea Victoriei, la coltul dinspre Ion Campineanu al parterului blocului care a ajuns sa fie chemat chiar dupa numele bacaniei, adica blocul Dragomir Niculescu. Cei mai eruditi iti vor spune ca acolo a fost cunoscuta Casa Vanic, inlocuita de acest bloc care e si astazi, acum cu niste magazine cu haine in locul bacaniei (Romarta, cred). E marele bloc vechi de peste drum de magazinul Muzica, pe Calea Victoriei, si de hotelul Continental, pe latura cealalta. Pentru conformitate, trebuie spus ca bacania avea si un subtitlu, numele intreg fiind “Dragomir Niculescu – delicatese comestibile”. Pe atunci nu era amuzant, cum ne suna noua acum.
Comentarii (5)
Ion Soloman :
Domnule Butunoiu , toata stima pt pasiunea dv pentru restaurante . Totusi este greu de acceptat de la un specialist sa citesc ca este un restaurant amenajat cu arhitect in conditiile in care a lasat la vedere patru tevi de scurgere WC sau pluviale in sala mare care are un tavan frumos .
In rest sunt multe lipsuri date de lipsa de respect fata de client si de nestiinta .
Cateva greseli :
– cele patru tevi de scurgere lasate la vedere
– podeaua de marmura , este descompletata pe margini . Au lasat betonul pur si simplu . Cineva de la DSV a luat spaga si a semnat
– in sala mare lasate multe prize la vedere ( minim 8 buc ) , ieftine , ca intr-o sala de gara cand vrei sa-ti incarci telefonul
– calorifere de tabla , ieftine , de duzina
– ambalaj sau sac de pamant de flori pus pe sub canapele in sala principala
– finisaje ieftine la pereti
– mesele cu blat de marmura compozit in combinatie cu pardoseala de marmura , creeaza un sentiment de raceala , frig . Nu simti comfortul unui local placut
– meniul este acoperit cu o alta hartie cu preturi mai mari . Sa retiparesti alte meniuri , costa 100 ron probabil
– la WC nu ai prosoape de hartie pt maini desi este aparat . Poti folosi hartie igienica din cele 5 role puse la dispozitie . In schimb gasesti o cutie de betisoare de urechi . Pentru ce ?
– podeaua spalata de mantuiala . Se vedeau urme de mop si apa murdara .
– din patru tipuri de bere draft , aveau una singura ( cea mai scumpa )
– la cafea aveau lipsuri in sortimentatie
Pacat , mare pacat pentru idee .
Mancarea a fost buna . Tiramisu , la fel .
Merg aproape zilnic sa mananc in restaurante si sunt dispus sa incerc ceva nou . Din pacate , lucrurile la acest restaurant nu au fost ok . Sper sincer sa intelegeti acest mesaj .
Nejustificat de scump, iar amenajarea si brandul se cam bat cap in cap. Stilul este un amestec incert intre art-deco-ul anilor ’50 si modern, desi brandul pretinde ca se trage de la 1898, o epoca in care reprezentativ era stilul Art Nouveau. Ca sa nu mai zic ca nu stii exact care e numele: Dragomir Niculescu sau Bucur? Totul este confuz, de la nume pana la meniu, care este un amestec neinspirat de fitzele unui chef incepator cu tentativa de a respecta traditia locului/numelui. E un fel de strutocamila pretioasa care nu e buna nici la carat si mai costa si o groaza sa o intretii…
Domnule Butunoiu, cum se împacă, în opinia dumneavoastră, un concept de marketing brodat pe ideea de tradiție cu cafeaua din capsule?
E foarte la moda (si eficienta) in marketing, design, arhitectura etc. tehnica aceasta de imbinare a contrariilor, foarte noul cu foarte vechiul, picturi de secol XIX pe pereti industriali etc. Femeile, in special, se dau in vant dupa asa ceva. Poate ca despre asta o fi vorba si aici, ma gandesc si eu… GB
Am sa mai incerc si azi, ieri n-am avut noroc. Adica, am stat 20 de minute admirand arhitectura, fara sa vina cineva sa ma intrebe daca vreau sa mananc sau sa beau.