Restocracy

Sunt sigur ca multi vor crede ca am ceva cu restaurantele Gargantua, fie el Gargantua d’Oro (sau Pantagruel – inca nu m-am lamurit cum se cheama restaurantul acesta), din Dorobantilor, sau acesta, Gargantua in The Park, de la Gradina Icoanei. Dar nu am, nu stiu ale cui sunt, nu ii stiu pe cei de acolo.

Ca si la Gargantua d’Oro (sau Pantagruel – inca nu m-am lamurit cum se cheama restaurantul acesta), am avut o experienta neplacuta cu chelnerul de la Gargantua in The Park, chiar de la intrare. M-a masurat cand am intrat pe usa, s-a uitat de sus pana jos, si cand am ajuns in dreptul lui, s-a intors cu spatele. M-am uitat ingrijorat, o fi inceput sa arda pe undeva, s-a intamplat ceva, dar nu, nu avea nimic important de facut, s-a apucat sa sporovaiasca cu un alt chelner. Dar m-am descurcat si singur, sunt inca un om inteligent…

E drept, eu nu umblu frumos imbracat cand merg in oras, la restaurant sau prin alte parti, de cate ori pot imi pun un trening, pantaloni scurti, sandale sau ce se mai nimereste, ca sa-mi fie cat mai comod. Si sunt taxat pentru asta! Chelnerii ma studiaza cateva secunde, ma masoara, ma evalueaza si fac un calcul rapid cam cu cat ar trebui sa se deranjeze cu mine. In marea majoritate a cazurilor, ies foarte prost din aceasta evaluare, asa ca faze ca aceasta de mai sus sunt dese…

Gargantua in The Park e un restaurant intr-un parc. Chiar in parc, de data aceasta, nu ca fratele lui, Gargantua d’Oro (sau Pantagruel – inca nu m-am lamurit cum se cheama restaurantul acesta), la marginea parcului. E in coltul de la crucea lui Calderon cu Arthur Verona in parcul Gradina Icoanei, intr-o cladire in care nu stiu ce a fost inainte, desi unii imi spun ca ei stiu ce era acolo. E o cladire destul de mica, in care incap abia cateva mese, si acelea destul de inghesuite, la care ajungi pe un culoar ingust.

Daca nu ar avea marchiza pe care au construit-o pe o latura a cladirii, spre parc, cred ca nu ar sta multa lume in sala din interior, pentru ca arata destul de banal si nici prea ingrijita nu pare. Insa marchiza inchisa ermetic, sub forma de sera, si cu acoperisul de sticla, pare sa fie atractia principala de la Gargantua in The Park. Sper ca vara scot geamurile, ca altfel barbatii ar avea o problema acolo. Noi am stat acolo cand afara era destul de rece, un soare cu dinti, insa in sera am transpirat din greu. Dar femeilor le va placea acolo, oricum, indiferent cat de cald ar fi afara, fie ca scot ei geamurile sau nu…

Au tot bucatarie internationala si la Gargantua in The Park, la fel ca la Gargantua d’Oro (sau Pantagruel – inca nu m-am lamurit cum se cheama restaurantul acesta), din Dorobantilor, dar nu m-am uitat in mod special sa vada daca sunt si identice meniurile. Insa mancarea a fost destul de obisnuita, ca si dincolo, nu a fost nimic de care sa-mi aduc aminte si pentru care sa vreau sa ma intorc.

Despre serviciu am scris mai sus, ce a urmat a fost in acelasi registru, cu un chelner total absent si plictisit de jobul pe care trebuia sa-l faca. Dar asta era doar jumatatea dreapta a chelnerului, mai precis spus (eu stateam in dreapta mesei si prietenul meu, bancherul, in stanga). Insa partea stanga a chelnerului era complet diferita!!! Partea care vorbea cu prietenul meu era foarte vioaie si dornica sa faca impresie bune…

Prietenul meu, bancherul, e american. Are 55 de ani, insa toata lumea crede ca are 35, sau hai, 38 sau 39, pentru cei care se pricep bine la oameni. Prietenul meu e bogat, face cate doua ore de sport in fiecare zi, mananca numai ce scrie in reviste ca trebuie sa mananci. E foarte elegant prietenul meu. Are costume scumpe, pantofi impecabili, fara nicio cuta, si are sofer care il duce si il aduce de la restaurant, chiar daca lucreaza la cativa pasi de centru. Cand opreste masina prietenului meu, tot parcul intoarce capul: jumatatea barbateasca se uita la masina, cea femeiasca sa vada cine coboara din ea. Prietenul meu a venit de mai multe ori la Gargantua in The Park, asa ca chelnerul il cunostea bine. Dar l-ar fi cunoscut si daca ar fi venit o singura data, pentru ca e o prezenta pe care nu o uiti usor, chiar daca iti trece repede prin fata ochilor.

Preturile nu sunt mari la Gargantua in The Park, cu mai putin de 150 de lei mananci pe saturate, si chiar destul, daca nu esti sclifosit la mancare. Clienti erau destui, si vad mereu meseni la Gargantua in The Park cand trec pe aproape, chiar daca nu ma opresc.

Am pus Gargantua in The Park in Lista Restocracy pentru ca e un restaurant intr-un parc frumos. Daca era sa iau in calcul doar mancarea, nu ajungea aici. Asa ca fiecare sa traga ce concluzie vrea… (GB – martie 2017)