The Harp – Irish Pub
www.facebook.com/TheHarpBucharest
Un Irish pub bucurestenizat si globalizat
The Harp Irish Pub e si el de multa vreme in Piata Unirii, dincolo de Fantani, spre Biserica Sfantul Spiridon Nou, la parterul unui bloc imens de pe vremea comunismului, care incepe departe pe Splaiul Independentei si se termina pe Dimitrie Cantemir. Mai sunt niste restaurante alaturi, unul israelian, sau tinut de un israelian, in stanga lui (sau in dreapta, daca te uiti din fata), Horoscopul in partea cealalta, si poate ca mai sunt si altele.
Probabil ca le-a mers bine, am vazut ca s-au extins, a aparut si un The Harp Bakery alaturi, sa ca ocup un spatiu destul de larg de la parterul acelui bloc. Si au si o terasa pe trotuarul foarte larg din fata, insa nu chiar in fata restaurantului, ci mai incolo, pietonii trec printre restaurant si terasa, chelnerii trebuind sa faca slalom printre ei cu farfuriile de mancare. Au si cateva banchete lipite de cladire, din acelea joase, de cafenea.
Au cautat sa faca o atmosfera de pub irlandez in interior, si au reusit, in buna masura. E cam intunecat, in culorile lor maro inchis, sumbre. Cred ca au si la mezanin ceva, dar nu am ajuns acolo. Terasa destul de mare si bine amenajata, toata lumea prefera sa stea acolo cand nu ingheata, evident.
Am fost si inainte la The Harp Irish Pub, de cateva ori (dar nu multe, pentru ca nu imi place mancara lor), si cred ca atunci aveau un meniu mai apropiat de cel irlandez traditional. Insa acum s-au bucurestenizat si ei, l-au lungit destul de mult, au pus si mancaruri italienesti, romanesti, din bucataria internationala simpla, care sunt mai degraba in categoria din ce in ce mai larga a ceea numim acum „bucatarie urbana”, adica mancaruri pe care si le fac oamenii acasa, ori pe care orice mic restaurant le poate pune in meniu, fara mari specialisti in bucatarie. Efectul globalizrii, pe de o parte, dar si a democratizarii accesului la informatie prin Internet, desigur.
Mancarea e obisnuita, chiar banala pe alocuri, nimic special. Poate or avea cate ceva bun sau foarte bun in lungul or meniu, insa noi nu le-am nimerit din prima pe acelea. Insa nici nu te duci la The Harp Irish Pub pentru cine stie ce rasfat gastronomic, ci pentru bere, putin pentru atmosfera (daca stai inauntru), pentru pierdut vremea in spatele unui pahar, cand nu ai chef de facut ceva mai inteligent.
Preturile nu sunt mici la The Harp Irish Pub, dar nici de speriat. Serviciul e apatic, impersonal, asa cum e cam peste tot in zonele turistice sau de pasaj, cu trafic intens si cu clientela pestrita, de oportunitate.
E multa lume la The Harp Irish Pub pentru ca e in Piata Unirii, in primul rand, fiindca trec foarte multi oameni pe acolo, e o zona dens populata, cu multe cladiri de birouri, si nu sunt multe restaurante in zona. Or fi si cativa care tin sa manance intr-un pub irlandez (numai ei stiu de ce), poate ca se aduna si comunitatea lor irlandeza acolo, dar presupun ca doar seara, in timpul zilei e un restaurant obisnuit de pasaj, de trafic si cantina pentru corporatistii de peste drum. (GB – mai 2017)
The Harp – Irish Pub - Str. Bibescu Voda, nr. 1 (Piata Unirii)
Comentarii (3)
Mâncarea foarte proasta, servirea proasta! Deși un loc drăguț, situat central, nu recomand nimănui!
Am lucrat cam un an de zile, in cladirea de peste drum si sunt in totalitate de acord. Mancarea este banala, spre proasta, chiar si produsele gen fast food (burgeri etc), iar preturile mari, pentru ce se ofera. Probabil pozitionarea este cea care influenteaza preturile, nu calitatea, principiu care se aplica si la Horoscop, Allouette. Dezamagitor.
e, cred, primul irish din bucuresti.