J’ai Bistrot

Boema bucuresteana, sau ce a fost mai intai, chelnerul sau clientul?

Dupa ce am fost la J’ai Bistrot mi-a venit ideea sa fac doua sectiuni noi pe Restocracy, si le-am si facut: Locurile boeme, si Marile terase – ale Bucurestiului, pentru moment, insa si ale altor orase, cand va ajunge Restocracy si acolo.

J’ai Bistrot e o terasa, in primul rand, o gradina sau, mai degraba, o curte, presupun ca e cunoscut mai degraba pentru asta. Au si o sala la J’ai Bistrot (poate chiar si mai multe), insa era inchisa cand am fost eu acolo, nu am reusit sa vad mare lucru pe geam.

J’ai Bistrot au deschis de doi sau trei ani pe Calea Grivitei, vizavi de Universitatea de Arte, de Biserica Sfintii Voievozi si de Baia Grivita, probabil singura baie comunala ramasa in Bucuresti si poate chiar in tara – daca o fi inca deschisa si aceasta; oricum, pe o placuta scrie mare „baie comunala”, ca sa te duci sa te speli cand nu ai cum, sau nu ai chef sa o faci acasa.

Sunt numai case vechi pe Calea Grivitei, e Bucurestiul vechi, pestrit, care a pastrat destul de mult din mahalaua urbana (aproape pleonastic, fiindca mahalaua de la sat inseamna cu totul altceva), cu tiganusi care se joaca in strada, printre masini, cu oameni care stau pe trotuar, pe taburete, cu mici comerturi, cu Muzeul National al Literaturii Romane proaspat mutat in zona, dupa ce au fost nevoiti sa restituie marea casa din Piata Romana.

Unii l-ar numi Bucurestiul boem, cu poezie, chiar daca adesea sordida, reprezentativ intr-o sectiune transversala.

Intrarea in zona crepusculara

Acolo, in boema de Calea Grivitei, au gasit niste oameni o casa cu o curte imensa in spate, si i-ai spus J’ai Bistrot. Casa parca sta sa cada, daca adancile crapaturi din ziduri nu sunt si ele de decor. Au o sala la parter, se intra direct din strada, fara hol, si se pare ca mai au si la etaj ceva.

Insa adevaratul J’ai Bistrot pare sa fie curtea din spate. E imensa, nu cre dca ar banui cineva ca poate sa existe un asemenea loc in centrul Bucurestiului, printre casele atat de inghesuite de pe Calea Grivitei. Nu se vede nimic din strada, si daca nu stii ca e acolo, nu te aventurezi prin gangul foarte lung si ingust ce porneste direct din strada. Mai ales daca esti singur… Se intra prin porta portocalie, cea din poza.

Nu ajungi direct in curte, trebuie sa mai faci doua coturi, si asta dupa ce ajungi intr-o zona crepusculara, niste depozite prin care trebuie sa treci, dupa ce ti se obisnuiesc ochii cu intunericul. Abia dupa ce treci de al doilea gang (cel din poza de alaturi) si nu ai cazut in beciul de pe margine, ti se deschide in fata gradina, exact ca in filme.

Iesirea din zona crepusculara

E o curte mare, cu pamant pe jos, pietris si nisip in spate, cu multi copaci. Mesele sunt rare si imprastiate, asa ca unii care vor sa mediteze o pot face linistiti daca se duc in colturile mai indepartate. Am facut mai multe poze tocmai ca sa nu mai fiu nevoit sa scriu prea mult, e mai eficient asa.

Mancarea nu pare ceva prea serios la J’ai Bistrot, cred ca e mai mult ca sa nu bei bere sau alte lucruri pe stomacul gol. Eu am luat un singur fel, si nu prea am motive sa cred ca restul ar fi prea diferite. Am tras cu coada ochiului si in farfuriile celorlalti si la fel ca snitelul meu erau. Dupa atatia ani de mers si scris despre restaurante, am invatat sa ghicesc gustul mancarii doar din cum arata si, nu in ultimul rand, din ce vad in meniu si in jur.

Era multa lume pe terasa la J’ai Bistrot, si aratau exact asa cum te-ai astepta sa fie cand intri intr-un astfel de loc. Tineri, cei mai multi, probabil ca studenti de la facultatile din zona, biciclisti, dar si familii cu copii, unii chiar in cosulet, cum sunt cei care m-au invitat sa-i fac poza lu ala micu… 🙂 Nu stateau toti perpendicular pe suprafata si atingand solul, ci asa cum sta boema de obieci, turceste, mai intr-o rana, intinsi sau cu capul pe masa.

Exista o teorie, demonstrata si usor verificabila, care spune ca asa cum e chelnerul, asa si clientul. Doar ca nu se stie care a fost primul, chelnerul care atrage clientul, fiindca e „de-al lui”, sau pe dos, chelnerii sunt atrasi de locurile cu clienti care le seamana.

Fiindca chelnerii de la J’ai Bistrot sunt si ei din acelasi film. Daca nu i-ai vedea alergand de colo-colo cu diverse farfurii in mana, nu ai sti care e clientul si care chelnerul. Cativa dintre ei s-au lasat pozati, desi erau cam banuitoti, nestiind pentru ce…

J’ai Bistrot e unul dintre locurile frumoase ale Bucurestiului, si i-am trecut in ambele sectiuni de pe site pe care le-am facut tocmai pentru ca de acolo mi-a venit ideea: localurile boeme si marile terase ale Bucurestiului. E un loc linistit, un fel de Vama Veche la momentul siestei. Cred ca muti dintre cei care ajung la J’ai Bistrot sunt oameni civilizati, care pot sa stea intr-un grup la o masa si fara sa faca harmalaie si fara sa faca poante tot timpul, in gura mare. Am tras cu urechea, cat am putut (distantele dintre mese sunt mari, dupa cum am spus), dar nu am auzit mare lucru.

Am pus J’ai Bistrot in lista cu marile terase ale Bucurestiului, asadar. Chiar daca unii nu vor fi de acord cu asta. Si daca intr-o zi vreun interlop va intra pe site-ul meu (ceea ce e extrem de improbabil sa se intample, totusi), si isi va alege o terasa misto la care sa mearga cu baietii fara sa citeasca cu atentie ce am scris despre fiecare in parte, cred ca va fi foarte indignat si va spune ca ce panarama de site mai e si asta… 🙁 (GB – aprilie 2017)

Child-friendly

Chiar daca nu se poate lauda cu statutul oficial de a fi un loc child-friendly in sensul arhicunoscut al termenului, totusi, J’ai Bistrot este un spatiu in care sunt bine-veniti si copiii. Gradina este pe jumatate plina cu mese, iar in rest este un spatiu in care copiii se pot juca in voie, in timp ce parintii ii pot supraveghea relaxati de la mese. Nu veti intalni jucarii sau alte obiecte de mobilier specifice spatiilor de joaca, nici supraveghetor sau altceva, si nici meniuri dedicate celor mici, insa J’ai Bistrot ofera posibilitatea celor care vin cu copiii sa ii poata lasa liberi sa se zbenguiasca cum vor, printre pomi sau in nisip, cat timp acestia isi petrec timpul aici. Gradina, fiind amplasata in spate, este ideala pentru cei mici, fiind feriti de pericole (masini, caini fara stapan etc.), si nefiind nevoiti sa limiteze nici sonorul, evident in masura in care nu deranjeaza pe cei din jurul lor. (Daniel Catoi – septembrie 2017)

Boemetru

J’ai Bistrot este un local situat pe Calea Grivitei, intr-o zona destul de centrala a orasului, tradus in limbaj boem, inseamna o asezare mai putin caracteristica boemei, care tinde sa se refugieze spre marginea orasului, nu spre centru, tinde sa fie in zone mai putin circulate si sa evite zonele aglomerate si foarte comerciale. Este aproape vizavi de Baia Grivita si de Biserica Sfintii Voievozi si la vreo 2oo de metri de Universitatea de Arte. Terasa de la J’ai Bistrot are cam 100 de locuri. Cred ca exista si un spatiu la interior, disponibil iarna, insa era inchis vara, din ce mi s-a spus.

Ambianta este destul de agitata. Este o gradina in partea din spate a locatiei, la care se ajunge dupa ce strabati un culoar lung si treci printr-un spatiu pentru depozitare (un fel de magazie de vara). Este o terasa aglomerata, de trafic. Eu am fost luni seara si era plin. Abia am gasit o masa de doua persoane.

Mobilierul de la terasa este simplu, din lemn, chiar banal, nu mi s-a parut nimic boem in acest sens. Designul de la terasa este destul de simplu, un fel de gradina de vara cu beculete care se aprind seara, spatiu cu nisip unde se joaca cei mici, dar si ceva vegetatie.Iarasi, nu mi s-a parut a fi ceva elaborat si nici prea boem. Poate doar terasa in sine.

Nu exista mese de mari dimensiuni unde sa stea persoane care nu se cunosc, ci sunt mese de 4-6 persoane. Muzica de la J’ai Bistrot este moderna, cu beat urban, un disco-jazz modern, dar se aude foarte putin in aglomeratia constanta de la terasa. Probabil ca cei care stateau si mai departe nu sesizau nicio muzica.

Meniul de la J’ai Bistrot este destul de diversificat (salate, paste, antreuri, main course-uri) si este de tip bucatarie urbana. O portie de mancare este 25-30 de lei, suficient pentru o terasa.

Chelnerii sunt tineri (25-30 de ani) si nu poarta uniforme, ci numai borsete, dar fac un service clasic la mese. Sunt destul de usor de observat pentru ca nu prea ii incurci cu clientii, fiind mereu ocupati, alearga printre mese, traficul fiind mare la J’ai Bistrot. Cei din staff sunt neutri, nu au fost nici foarte prietenosi, insa nu s-au purtat nici cu vreo eticheta anume.

Publicul de la J’ai Bistrot are intre 25 si 45 de ani, atat femei cat si barbati (50-50%), iar diferentele de varsta intre membrii grupurilor erau de 5-7 ani, caracteristic grupurilor boeme! In general, la J’ai Bistrot vin oameni din clasa medie, corporatisti si nu numai, oameni cu venituri medii spre mici. Sunt imbracati lejer, casual, destul de conformist, nimic iesit din comun.

Pare ca cei care vin aici vor sa iasa in oras impreuna cu prietenii la o bere sau la o terasa de vara, un loc lejer. Nu pare ca au venit aici pentru a dezbate subiecte profunde, mai ales ca aglomeratia nici nu le-ar da voie.

Consumul este relativ mare, lucru mai putin boem! Se mananca destul de mult, iar cei care doar beau, consuma mai multe bauturi, iarasi un element specific comercial, mai putin boem!

In general, la J’ai Bistrot sunt grupuri de 5-6 persoane (minim 2, maxim 8) si nu exista relatii intre grupuri, dar in anumite cazuri vezi cate un lider de grup, care doreste sa conduca mai mult discutiile ori sa anime atmosfera din grup.

Categoria dominanta de boema este cea a preboemilor (categorie la limita dintre boema si public clasic), dar pe alocuir mai vin si ceva (pre)hipsteri, dar si public larg.

Cei care ajung aici se deplaseaza cu bicicletele (pe care le veti si observa la intrare) ori pe jos. Probabil ca in rare cazuri vin si cu masinile.

Per ansamblu, la J’ai Bistrot vin oamenii pentru a iesi cu grupul de prieteni, pentru a bea o bere sau a socializa, dar in niciun caz nu vorbim despre dezbateri de idei ori subiecte profunde. (Daniel Catoi – iunie 2018)