Un restaurant conservator
Restaurantul La Cena, de unde incepe Maria Rosetti, a fost mare vedeta pe piata restaurantelor bucurestene de acum vreo zece ani, poate chiar si ceva mai recent. Veneau oamenii de departe ca sa se inghesuie la La Cena. Eu am avut o experienta teribila acolo, am si scris despre ea atunci. Mancarea a fost buna, deserturile, indeosebi, insa ne-au inghesuit in asa hal, din dorinta de a lua banii de la cat mai multi clienti, incat cele doua ceasuri (nu poti servi mai repede atatia oameni) au fost un adevarat supliciu. Am ramas doar pentru ca imi propusesem sa scriu un articol, si pentru nimic altceva.
Nu am mai auzit pe nimeni vorbind despre La Cena de ani buni, asa ca a fost o surpriza sa aflu ca sunt inca deschisi. Am gasit un restaurant cu totul diferit fata de cel pe care mi-l aminteam, cu atmosfera de bistrou cu toate in lemn. Acum l-au reamenajat, arata foarte bine si asc cum e acum, e curat, bine intretinut si amenajat. Au o sala mica si jos, la parter, unde e barul, insa toata lumea merge la etaj, unde e salonul principal.
Casa mica din Bucurestiul vechi are farmec, la care se adauga tot farmecul zonei, asa ca mergi acolo cu placere. Terasa era inchisa in mijloc de noiembrie, insa din ce se vedea in jur se poate deduce ca vara e un loc cu mult farmec, si presupun ca e atractia principala a La Cenei.
La Cena e un restaurant cu specific italian traditional, clasic, cu un meniu foarte „cuminte”, care nu prea iese din lista obisnuitelor si arhicunoscutelor, de-acum, mancaruri de trattoria. Am luat broccoli gratinat cu parmezan si pesmet, adica broccoli peste care s-a presarat putin pesmet si niste parmezan ras, tagliatelle cu prosciutto, creveti cu sos dulce picant si spanac fiert. Au fost destul de bune toate, mai bune decat la numeroase alte trattoria si ristorante care merg pe bucataria italiana traditionala.
Preturile sunt rezonabile la La Cena, cu mai putin de 300 de lei poti avea o masa completa in doi, cu o sticla de vin bun. Si serviciul a fost destul de bun, cu un chelner deschis si binevoitor, pe care nu te puteai supara ca nu stie ce i-ar trebui omului la masa pana nu-i spui despre fiecare lucru in parte. Insa cand ii spui, ti-l aduce sau o face imediat…
In perioada de glorie a La Cenei au mai deschis un restaurant, pe undeva spre Traian, se chema La Cena 2, acestuia spunandu-i, pe cale de consecinta, La Cena 1. Acum vad ca a disparut cifra din numele La Cena, presupun ca l-au inchis pe La Cena 2.
Daca stau si ma gandesc bine, la La Cena de acum mananci la fel ca si in anii lor de faima. Si daca aud mult mai rar despre ei, nu e pentru ca s-au dus ei in jos, pentru ca nu pare catusi de putin sa se fi intamplat asta, ci doar pentru ca le-au luat-o altii inainte, cu mancaruri mai sofisticate, mai fine, mai originale.
Oricum, La Cena, cu sau fara numar, e un restaurant cu specific italian traditional corect, frumos si curat, cu mancare destul de buna – de pus pe lista pentru cei care locuiesc, lucreaza sau ajung din intamplare in acea parte frumoasa a Bucurestiului vechi. Cred ca ii voi gasi tot acolo si peste multi ani, probabil cu acelasi nume. (GB – noiembrie 2017)
La Cena, noiembrie 2017 - Str. Maria Rosetti, nr. 1
