Cantina Rare House pentru corporatiștii civilizați și dedicați jobului
Mergeam eu agale și visător pe Schitul Darvari, când ce văd? Era scris Rare House pe casa în care știam că e restaurantul Salsa Picante, la care fusesem cu ceva ani în urmă. Am intrat să văd, deși nu îmi era foame.
Țin minte că mi-a plăcut casa aceea veche, fără etaj, din Bucureștiul vechi și umbros, cu poezie, cu străzi niciodată drepte, cu copaci înalți și bătrâni. Iar cunoscutul așezământ monahal al cărui nume l-a luat tot ce e în jur, face acel loc cu totul și cu totul diferit de ce se întâmplă în agitatul și cosmopolitul oraș doar cu câțiva pași mai încolo.
E o casă vagon, cu două camere de-o parte și de alta a unui mic hol la intrarea prin mijlocul casei, așa cum se făceau aproape toate înainte. Iar la subsol au amenajat și acolo două saloane mici, bune pentru a te adăposti de caniculă în timpul verii.
Nu sunt mese în curte, și e de mirare, pentru că ce ar putea fi mai frumos decât să stai și să te uiți în jur la ceva ce alții mai văd acum doar în filme sau în pozele de pe Internet?
Saloanele erau vopsite într-un roșu țipător atunci când am intrat eu pentru prima data în această casă, și așa au rămas și acum. Mie nu-mi place defel, aș fi făcut exact pe dos, dar probabil că nu era momentul pentru investiții majore în timpul pandemiei.
Nu știu care e meniul obișnuit de la Rare House, presupun că e un bistrou cu bucătărie urbană. Însă acum, încă în pandemie fiind, au doar câteva feluri de mâncare combinate în niște meniuri ale zilei cu prețuri fixe. Mâncare simplă, ușor și rapid de făcut, ca la cantină. Dar suficient de bună încât să revii dacă locuiești sau lucrezi în vecinătate și nu vrei să te îndepărtezi prea mult.
Și chiar asta pare să fie Rare House pentru moment, cel puțin: o cantină de prânz pentru niște corporatiști din apropiere. Toți clienții pe care i-am văzut arătau exact la fel: tineri, cu ecusoane la gât, civilizați, serioși. Am tras puțin cu urechea, vorbeau despre activitățile de la birou, nu făceau glume sau glumițe, nu se hârjoneau, nu vorbeau tare, nu deranjau pe nimeni. Tare curios eram să știu de la ce firmă sunt. Dar nu am întrebat, totuși…
Dar și mai mulți veneau și luau de la bar sacoșe cu pachete cu mâncare deja pregătite, comandate prin telefon, fără îndoială. Păreau familiari locului și personalului localului, cu care vorbeau prietenește. Și eu am avut o chelneriță cu care m-am înțeles bine și de care mi-a plăcut, deși la început nu a priceput de fel ce vreau să spun când am întrebat-o ce mâncare ar fi mai bine să aleg. Dar după ce am pus întrebări mai simple, atmosfera s-a relaxat și am putut lega câteva fraze cu sens. Prețurile au fost mici, și sunt sigur că acest detaliu are o legătură directă cu tot ce am scris mai sus.
Să revenim la Rare House când se va termina pandemia, așadar! Sunt curios să văd dacă se va fi schimbat ceva, sau dimpotrivă, acest model de cantină corporatistă le este mulțumitor și suficient. Și să vedem ce e cu terasa, mai ales… (GB – iunie 2021)
Saloanele Rare House
Mica terasă
Strada Schitu Darvari
Portii: medii
Criteriul
Jun-2021
Mancare
7.00
Specifica bucatariei
8
Vita
Peste
Legume
Paste
Sosuri
Originalitate
6
Prezentare
7
Servicii
8.33
Rapiditate
9
Contact
9
Atentie la detalii
7
Ambianta
8.33
Exterior
9.5
Interior
7.5
Gradina
8
Bonusul evaluatorului
8
Nota finala
7.73
Criteriul
Jun-2021
Mancare
7.00
Specifica bucatariei
8
Vita
Peste
Legume
Paste
Sosuri
Originalitate
6
Prezentare
7
Servicii
8.33
Rapiditate
9
Contact
9
Atentie la detalii
7
Ambianta
8.33
Exterior
9.5
Interior
7.5
Gradina
8
Bonusul evaluatorului
8
Nota finala
7.73
Strada Icoanei din Bucuresti, cu restaurantul Capriccio, Biserica Icoanei, vederea spre Schitu Darvari si altele
Va mulțumim pentru recenzie, suntem cu totul de acord cu ce ați scris, însă am fost loviți de pandemie și atât am putut atunci!
Acum avem în meniu nou, și suntem la program normal!
Va așteptăm!
Experiența pe acest site va fi îmbunătățită dacă acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informatii
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.
Comentarii (3)
Va mulțumim pentru recenzie, suntem cu totul de acord cu ce ați scris, însă am fost loviți de pandemie și atât am putut atunci!
Acum avem în meniu nou, și suntem la program normal!
Va așteptăm!
Nu e o „recenzie”, sunt câteva impresii…
Impresie, recenzii, noi tot va așteptăm!