Mulți se așteptau să se deschidă mai puține restaurante noi în București, în vremuri ca acestea. Însă nu a fost așa, am numărat la fel de multe deschideri de restaurante noi ca înainte de pandemie, și mici, dar și mari. Arată la fel de bine, investițiile sunt la fel de consistente.
Iată ce am găsit nou în București (în ordine alfabetică), cu câteva cuvinte la fiecare. Descrierile detaliate și evaluările sunt pe Restocracy, desigur…
Adamo by MRS Residence: au luat locul lui La Fattoria în Parcul Herăstrău, după o reamenajare consistentă, bine concepută și realizată. Cele două terase, în special, sunt printre cele mai mari și mai frumoase din zonă. Meniu preponderent italian, bucătăria clasică, bătătorită, cuminte, fără vreun puseu de originalitate. Mâncare destul de bună. Scumpă.
Amavi Garden: în locul lui Vivo, pe Calea Floreasca. Frumos amenajat, ambianță optimistă, occidentală, citadină. Modern, urban, minimalist, tineresc, luminos, colorat – foarte potrivit pentru numeroșii corporatiști din zonă.
Amoom: restaurantul oriental contemporan pentru care frații Murad l-au luat pe Chef Sorin Miftode de la Relais et Chateaux Le Bistrot Francais. La parterul unui bloc nou pe Zăgazului, unde se taie cu Șoseaua Pipera și cu Nicolae Caramfil. Cofeturile orientale, în special, trebuie și ele semnalate.
Aubergine by Ronen Meri: al doilea Aubergine al chefului israelian, după cel de succes din Centrul Vechi. Acesta în Aviatorilor, în locul fostului restaurant Joseph by Joseph Hadad. Meniu oriental, nord-african și est mediteranean, mâncare bună, frumos amenajat, chelnerițe dezinvolte, plăcute.
Cannoleria: micul bistrou italian ca din filme al lui Andrea di Russo și al adorabilei lui femei, mutat acum în Piața Floreasca, într-o casă ca la țară, cu curte. Pinsa romana, în special, este foarte bună la ei, dar și toate celelalte Italian basics sunt bune, în egală măsură.
Caupona: un restaurant îndelung așteptat, în Primăverii, unde au fost înainte La Estancia, La Rambla, Bocca. Mare, aristocratic, grădină de invidiat, mâncare italienească bună. Va ajunge cunoscut în scurt timp.
Chocolat Beller: revine în Beller după o lungă absență, pe locul lăsat liber de Corto Matlese. Frumos amenajat, foarte luminat și luminos, mâncare destul de bună.
Cibo e Vino: al lui Cristi Petcana, pe Tudor Ștefan, bistrou cu pizza și Italian basics, adică ce știe el să facă cel mai bine.
Danielli Pizza: minusculă pizzerie la Piața Dorobanților, spate în spate cu Paul. Pizza bună. Se pare că e pe cale să închidă, nu știu de ce, părea să meargă bine.
Elephante: tapas, oyster & champagne bar în unul dintre cele patru turnuri One din Floreasca. Concept interesant și original, și la amenajarea luxuriantă, urban jungle, foarte bine făcută, dar mai ales la meniu: un meniu doar cu gustări / aperitive / antreuri (cei care văd mari diferențe între acești termeni pot să și-l aleagă pe cel preferat). Adică fără mâncăruri calde și ceea ce intră, generic, în categoria felurilor principale.
Ever After: bistrou boem în Piața Amzei, la parterul unui bloc nou strecurat printre casele și clădirile vechi din centru. Tineresc, citadin, contemporan, european.
Ferma Baciu: steakhouse cu carne proaspătă în Strip Mall din Voluntari; bine amenajat, mâncare destul de bună.
Fork Ana Tower: unul dintre cele mai spectaculoase restaurante din Bucuresti, și nu doar pentru vederea panoramică de la mare înălțime asupra nordului orașului, ci și amenajării de mare clasă, făcută cu o investiție consistentă. Mâncare foarte bună, pregătită de un tânăr chef foarte talentat, dar printre cei mai discreți de pe piață.
Giradiko: fast-food grecesc pe Calea Floreasca, spre Spitalul de Urgență, cu shaorma despre care mulți cred că e mai bună decât cea arăbească, date fiind legumele proaspete în loc de murături, și, mai ales, pitei groase și fierbinți în locul lipiei subțiri, reci și fără gust.
HARE: în locul fostului și longevivului Quattro Stagioni din colțul Charles de Gaulle al Parcului Herăstrău. Cu alt nume acum, însă și cu mâncare mai bună și mai arătos decât cel de dinainte.
Hiro: pe ponton în Parcul Herăstrău, în locul lui Aperitivo. Foarte bine amenajat, stilul luxuriant, specific multicuisine, bucătărie contemporană.
Imperial Turkish Cuisine & Steakhouse: un adevărat restaurant turcesc, probabil cel mai bun în acest moment din București. Pe Calderon, la intersecția cu Batiștei, într-o casă impunătoare, unde a fost înainte Cucina Borghese.
La Boschetărie: care nu e deloc nou, de fapt, e etern-ciudatul restaurant ascuns al Parcului Herăstrău, pe care-l găsești de fiecare dată cu alt nume: Patru Anotimpuri, Bel Mondo… Un restaurant foarte mare și cu una dintre cele mai mari terase, dar care a fost tot timpul un fel de cantină a săracilor, din cine știe ce motive. Patrimoniale, fără îndoială.
La Fattoria: s-au mutat de la intrarea dinspre Șoseaua Nordului spre mijlocul parcului, lângă Isoletta, unde a fost înainte restaurantul turcesc Harem. Amenajarea mult mai bine făcută decât era în fosta locație, mâncarea și serviciile cam la fel.
Le Bab: alt Le Bab din „serie”, la Piața Charles de Gaulle acesta; un restaurant minimalist cu specific oriental modern, concept hipster adus de la Londra, unde are mare succes.
Liberte: cafenea și cofetărie la Piața Romană, pe Calea Dorobanților, în locul lui Funky Resto-Bar.
Maison des Crepes: pe Tudor Ștefan, unde era Hiro Sushi înainte, apoi S Point Cafe, pentru scurt timp. Ceea ce-i spune numele, desigur.
Marmorosch Autograph Collection (The Blank): integrat în conceptul despre care se tot vorbește de când au deschis, desigur. Haute Cuisine în declarații și intenții, dar încă în testări și experimente când am ajuns noi acolo, la puțin timp de la deschidere. Se pare că acum s-au stabilizat, mai ales de când a venit un chef cu care se mândresc. O să revenim în curând să-l vedem și pe el.
Meat 2 Eat Steakhouse: la parterul unuia dintre turnurile One Floreasca. Steakhouse cu carne românească proaspătă; cuminte, conservator, de mainstream, parcă se teme să iasă în evidență cu ceva.
MOKI: numele vine de la „modern kitchen”. La parterul unui turn Globalworth din Pipera. Restaurant corporatist, de proximitate, bine conceput și făcut.
More Sushi & Seafood: mic restaurant de sushi și mâncare japoneză în locul lui EMTE, tot în Calea Floreasca. De notat aici gustul mai deosebit al mâncării față de multele alte restaurante japoneze din București. Greu de spus dacă mai bun sau mai prost – doar puțin diferit, și cred că mai apropiat de gustul celor din Japonia, mai puțin europenizată mâncarea.
Noma: în curs de a-și schimba numele până la sfârșitul anului. Pe Șoseaua Nordului, vizavi de Adamo by MRS Residence. Foarte bine făcut, frumos amenajat, stilul urban jungle. Mâncare foarte bună, muncită mult în bucătărie de un chef tânăr, talentat și extrem de muncitor.
O’grada: la Arcul de Triumf, în locul lui Il Corso. Concept median, clasic, conservator și la amenajare și la meniu. Cam defensiv, cuminte, dacă e să-l comparăm cu modele vremurilor.
Officina 29: în Pipera, pe Iancu Nicolae, la parterul unui bloc nou. Concept de bistrou urban, contemporan, de proximitate.
Oliveto by Caelia: bistrou italian în Pipera, pe Iancu Nicolae și el, lângă Officina 29. Pare de succes, am auzit că e adesea plin.
Pokeful: bistrou fast-food tradițional hawaiian în Piața Dorobanților, în locul lui Mesange Fromagerie. Cu pește, fructe și legume crude. Sigur, după o jumătate de ceas de mâncat la ei ieși mai sănătos decât intri, totuși…
RAWZ: bistrou vegan în zona Dorobanților, pe Tudor Ștefan.
Rekolta: boema hipster liniștită pe Calea Floreasca, chiar vizavi de E3 by Entourage din Agora. Bistrou cu gustări, vin, dar mai ales cafea.
Samsara: restaurant vegetarian, fără carne și pește dar cu ouă (cred) și cu multe brânzeturi. La parterul turnului cu birouri One din Floreasca. Bine făcut și amenajat, occidental, pereți de sticlă. Mâncare bună, versiunea bucătărie vegetariană spre fină, servicii bune.
Tehran: în Pipera, restaurant persan, desigur, dar a nu se confunda cu vechiul și cunoscutul Teheran din Tei. Livrează mult, și cred că se miră și ei când se oprește cineva să mănânce acolo în stil fast-food, cu veselă de unică folosință.
The Saint 139: un cocktail-bistrou interesant și de succes încă de la deschidere, în clădirea H Victoriei 139, în care mâncarea e „food pairing” la cocktailuri, și nu invers, cum e peste tot… 😊
Trattoria Il Calcio Magheru: în locul lui Taupe Bistro Caffe, lângă Lido. Restaurant turistic, așa cum sunt aproape toate acolo, de pasaj, nu de destinație.
Tuya: cea mai așteptată și mai spectaculoasă deschidere din acest an în București, într-un stil surprinzător opulent, neeuropean. Mâncare foarte bună, deși nu e fine diningul pe care îl aștepta toată lumea. Herăstrău, unde a fost Aqua.
ZenSushi Pipera: în Strip Mall Voluntari, acum se extind luând spațiul restaurantului de alături, pentru că au succes foarte mare. Și pe bună dreptate, pentru că sunt aceleași sushi, sashimi și mâncare japoneză foarte bune, pe care le știm de la celelalte restaurante ale lor.
Mai sunt și multe altele, la care încă nu am ajuns sau care deschid chiar în aceste zile:
Avocadoo, bistrou cu avocado pe Clucerului, chiar la Piața 1 Mai, la parterul unei clădiri mari de birouri,
Bistro Mangerie, în locul lui Le Vivier, pe Puțul lui Zamfir, despre care nu știe nimeni încă dacă este deschis sau nu,
Bogdania, bistrou balcanic cu plăcinte și bragă pe lângă Foișorul de Foc,
Casa Espagna, pe Căderea Bastiliei, unde era Sangria, se anunță a fi un mare restaurant, mai ales că a fost preluat de către Sorin Barbu, care a făcut din Alioli, La Finca, La Pescaderia unele dintre cele mai bune restaurante ale Bucureștiului.
Edessa, fratele mai de centru, pe Barbu Văcărescu, al cunoscutului restaurant turcesc din Colentina,
Grai al lui Daniel Pălici, abia deschis, dar greu de aflat unde, pentru că nu lasă nicăieri nicio adresă, ci doar un număr de telefon. Probabil că face parte din concept.
Guri-Guri, un restaurant coreean corporatist în Pipera, pe Fabrica de Glucoză,
La Maison du Gout, cafenea și snack-bistro în Calea Victoriei, din nou,
Le Petit Paris, despre care Samuel le Torriellec ne tot spune că se va deschide foarte curând…
La Maimuca, pe Edgar Quinet, al unui cunoscut chef rebel și nonconformist. Un bistrou boem hipster care și-a făcut deja o faimă printre corporatiștii emancipați.
Mint & Ivy, bistro urban, tot în Calea Victoriei, în gang, unde era Edo Sushi pe vremuri,
Naive, roof top restaurant pe legendarul Magazinul București din Centrul Vechi,
Osteria Primăverii, chiar în cercul de la Charles de Gaulle, între Calea Dorobanților și Primăverii, la demisolul unui bloc,
Rowa Garden în Parcul Herăstrău,
Soro Lume, pe la Mătăsari, în locul lui Blid. Pe Internet arată bine și inedit.
Treevi, bistro fast-food de pizza și ciorbe în Calea Victoriei,
Vă rugăm să ne semnalați și alte restaurante noi în București, pentru a merge și a scrie despre ele. Vă mulțumim dinainte! (George Butunoiu – noiembrie 2021)
Comentarii (1)
History Bistro in Centrul Vechi