Restaurantul laudat

Cand imi spune cineva ca un restaurant este absolut bestial, dar nimeni altcineva pana atunci nu mi-a mai vorbit despre el, sunt circumspect, evident, stiu foarte bine ce ciudatenii pot ascunde gusturile oamenilor cand vine vorba despre mancare, ca doar evaluez si scriu despre restaurante de atatia ani de zile. Totusi, ma duc sa vad, sa mananc, mai bine spus, cine stie, poate-poate… Articolele despre restaurantele ascunse ale orasului sau imprejurimilor se vand cel mai bine.

Asa am ajuns pe multe coclauri ale Bucurestiului si ale imprejurimilor, promitandu-mi-se dejunuri sau cine memorabile, de care putini au parte, fiindca nu stiu despre el, nu de altceva. Am ajuns pana in Pantelimon la „un adevarat restaurant turcesc” din Bucuresti, tinut de niste turci, desigur, de la care am plecat cu multa compasiune pentru turci, daca asa mananca ei cel mai bine acolo, in tara lor, cum mi s-a explicat. Dar pe unde nu am ajuns…

Asa si acuma. Imi spune un strain bogat, presedinte de mare companie, cu salariul cat toate pensiile dintr-o jumatate de cartier la un loc, om care a mancat pe la cele mai importante restaurante din lume (platit cu cardul de firma, evident), imi zice omul bogat, deci, ca Bocca i se pare cel mai bun restaurant italienesc din Bucuresti. Eu stiam de Bocca, mai fusesem acolo de vreo doua ori acum cativa ani, am si scris despre el, dar am si uitat a doua zi ce mancasem acolo.

Si m-am dus sa vad minunea, cum a devenit Trattoria Bocca cel mai bun restaurant cu specific italienesc din Bucuresti, intre timp.

Am gasit Trattoria Bocca asa cum o stiam. Un restaurant relativ mic la parterul unui bloc nou din Cartierul Francez, cum noi sunt toate acolo, de altfel, intre Nicolae Caranfil si Soseaua Nordului. Inauntru e destul de bine amenajat, cu banchete si scaune confortabile, luminos, optimist. Doar ca instalatia de aer conditionat nu ar fi reusit sa racoreasca nici macar o debara, daramite un salon in care ar putea sa respire nu stiu cati oameni deodata. Asa ca la 33C a trebuit sa iesim pe terasa, acolo era la fel de cald, dar macar aveai aer. Terasa e destul de banala, dar macar are fotolii confortabile.

Meniul e relativ simplu la Trattoria Bocca, bucatarie italiana clasica, traditionala, populara, mancaruri pe care si le fac italienii zi de zi si acasa, dar si la trattoriile si micile lor restaurante de proximitate. Retete obisnuite, produse si ingrediente cunoscute deja tuturor bucurestenilor supa atatia ani de desant gastronomic italian.

Am luat un carpaccio de vita, destul de bun, dar acestea sunt cam toate la fel, de cate ori ati dat peste unul despre care sa spuneti ca, vai, ce rau e? Supa crema de ciuperci a fost buna, o caracatita pusa pe plita si atat, fara sos si fara nimic altceva a fost exact ca o caracatita banala pusa pe plita si atat, fara sos si fara nimic altceva. Spaghetti aglio, olio e peperoncino au fost destul de banale, cu inutil de mult olio, de il puteai aduna cu lingura.. Nu am luat mai multe pentru ca ne grabeam sa ajungem in masina, la aer conditionat, respectiv la scuter, ca solutie convenabila de ventilare.

Serviciul a fost cam obosit la Bocca, probabil toropit si el de caldura. Ne-a intampinat o fata foarte inimoasa si placuta la inceput, dar ne-a lasat apoi pe mana altcuiva. Preturile sunt surprinzator de mari la Bocca, nu par preturi de trattoria, si cu atat mai putin una de cartier, de vecinatate, cum i-as pozitiona eu. O fi si acesta unul dintre motivele pentru care am vazut putini clienti la Trattoria Bocca?

Trattoria Bocca e, deci, un mic restaurant italienesc de proximitate, pentru cei care lucreaza si locuiesc in zona, eu nu il vad mai mult de atat. Poate or avea clienti fideli, si pentru acestia sa scoata cine stie ce de dupa tejghea, dar tare greu imi este sa cred asta… (GB – iulie 2017, pe canicula)