Exista cate un restaurant pentru fiecare in Bucuresti
Shorley vine de la numele patronului, Ion Sorlei, fost locatar al caminelor studentesti din Regie, unde vindea sandviciuri. I se dusese vestea pentru energia sa debordanta, pentru tenacitatea si pentru reflexele sale de client service. Se spune ca daca ii bateai la usa la trei dimineata si ii cereai doua sandviciuri, se scula imediat, ti le facea si ti le intindea cu zambetul pe buze, chiar daca primea doar cativa lei in schimb.
Casoiul acela imens mi se pare o cladire facuta imediat dupa Revolutie, recunosti imediat stilul provincial, insa chelnerii de la Shorley mi-au zis ca e acolo de dinainte de 1989. Poate o fi fost altceva, preluat si reconstruit cu banii din sandviciuri, cine stie…
Sunt vreo patru restaurante mari in Grozavesti, intr-un perimetru restrans, dintre care trei pe aceeasi strada, Economu Cezarescu, celebra „tripleta” Yesterday – Pui de Urs – Shorley, in aceasta ordine geografica venind dinspre centru. Shorley e chiar langa intrarea in Politehnica, il despart de aceasta un imens bloc nou construit. Potcoava e pe o strada alaturata, pe malul Dambovitei.
Ca toate celelalte, si Shorley a fost construit pentru evenimente mari, nunti si alte asemenea – partea cea mai profitabila a businessului, din care se spune. Daca il masori cu ce se construieste in zilele noastre, Shorley e din alte vremuri, sau din alt oras, unul mic, de provincie. Asa arata luxul pe vremea comunismului, si chiar acum 20 de ani, insa intre timp s-au schimbat toate. Am aruncat un ochi inauntru: holuri tapetate cu gresie cenusiu inchis, lucioasa, saloane in culori inchise, mobilier de pe vremuri. Nu m-au lasat sa fac poze, stiau ei ceva…
Terasa e ceva mai aratoasa, desi cam prafuita si degradata si ea. Nenumaratele ghivece cu muscate o fac mai placuta, Shorley e cunoscut pentru sutele sale de flori, care ii dau un aer mai uman, intr-adevar.
Puteam sa bag mana in orice ca meniul de la Shorley e imens, cu toate mancarurile simple adunate acolo. Au mancare romaneasca, desigur, italiana, desigur, pizza si paste, desigur… Ce am mancat eu nu a fost prea bun: bilute de cascaval ieftin, fasole cu carnati cu un gust mai ciudat, probabil de la vreun condiment; doi mici prosti, de ocolit, acestia daca ajungeti acolo; maruntaiele de porc au fost mai bune, asa am evitat sa plec nemancat de la Shorley.
Preturile reduse, intr-adevar, am dat mai putin de 80 de lei pe patru feluri de mancare si o salata de varza murata, insa nu as mai manca a doua oara acolo daca nu as fi obligat. Clienti aveau destui, probabil oameni din cartierul lor. Serviciul impersonal, fara chef, doar pentru ca nu se poate fara chelneri intr-un restaurant.
Shorley e un restaurant popular de cartier, a fost tot timpul asa si asa va ramane. E un restaurant de evenimente, in primul rand, in care mancarea e ieftina, insa si fara gust, facuta cu cele mai ieftine ingrediente si produse, de asemenea. Dar Shorley e acolo de zeci de ani, cu clientii lui, si va fi si in continuare, fara indoiala. Exista cate un restaurant pentru fiecare in Bucuresti, dupa cum am spus de atatea ori…
Shorley - Str. Economu Cezarescu, nr. 50 (Grozavesti)
Comentarii (5)
Am lucrat acolo prin anii 93-94,mi-a rămas o impresie catastrofala,veneau fel și fel de clienți dubioși, cocalari,bombardieri, suti de buzunare, dealeri!!Patronul Shorley se plimba printre mese aproape toată noaptea, era veșnic sub influența alcoolului, consumator de Metaxa!!!Se purta urat cu personalul, fetele erau permanent jignite!
Este bun restaurantul. Amintiri plăcute din studenție. Valdostana numărul 1 la Shorley
Am lucrat si eu acolo,odinioară!
lai terminat definitiv. bravo omule chiar ai curaj sa spui lucrurilor pe nume. si poti si adauga ca patronul cazaturii statea cu ochii pe tine si palmuia chelnerii asa ca nu fac treaba. UN LOCAL DE EVITAT pentru ca habar nu ai ce mananci daca prinzi vreun chelner tocmai batut de catre patronul care nici nu ii da banii la timp !
cel mai bun restaurant (de, era singurul :)) din Grozavesti-Regie in studentie…mancai ciorba la 1 dimineata daca vroiai…bun, bun…