SushiRoom
www.facebook.com/SushiRoomBucuresti
0758.059.605
Mă bucur să văd că SushiRoom au rămas conservatori
A fost închis SushiRoom o vreme destul de îndelungată, în timpul pandemiei, însă l-am găsit acum redeschis și la fel cum îl știam. Mi se pare că l-am recunoscut și pe japonezul care gătea la ei înainte. Restaurantul e la fel, adică arată foarte bine, serviciul e bun, mâncarea la fel – și nici nu mă așteptam la altceva. Singura diferență a fost că am așteptat foarte mult de data aceasta, de era să întârzii la concert. (George Butunoiu – septembrie 2021)
S-a intors unde ii este locul…
SushiRoom a fost unul dintre cele mai bune restaurante de sushi si ceva bucatarie asiatica din Bucuresti cand a aparut, in urma cu nu mult timp, in acelasi loc in care este si acum. Apoi s-a mutat in Piata Dorobantilor, pentru o vreme. Chiar in piata-piata, cea cu legume si cu maruntisuri. Si acolo mancarea a fost la fel de buna, chiar daca pe toata lumea a mirat ce cauta un restaurant sofisticat, totusi, intr-o astfel de piata. Sigur, Raionul de Peste a devenit celebru in acel loc, insa nu e tocmai ceva ce poate fi comparat.
Am scris despre micul local de pe Episcopiei in care a revenit acum SushiRoom. Si cand au deschis prima data aici, si cand a fost Bistro Ateneu. E foarte bine amenajat, cu greu poate fi imaginat ceva si mai elegant sau functional decat atat. E la fel, nu mai fac o alta descriere.
Serviciul, in mod special, a fost remarcabil, cu un chelner care si-a dat seama ca vremea teatrului in restaurante a cam trecut, chiar si in cele scumpe. Si ca tot am ajuns sa vorbim despre bani, SushiRoom are preturi destul de mari, insa parca ceva mai mici decat fusesera la primul lor sejur in aceasta casa.
Mancarea e la fel de buna ca intotdeauna si peste tot pe unde au mai umblat. Clar, SushiRoom e unul dintre restaurantele de top din Bucuresti nu numai in nisa lor, ci intre toate restaurantele. (GB – octombrie 2019)
SushiRoom: foarte bun, foarte scump
Sushi Room e restaurantul de sushi si bucatarie japoneza, in general, dupa cum sugereaza si numele, al celor care au si Le Bistrot Francais, La Vinuri si Comtesse du Barry, toate unul langa celalalt, in cladirile si blocurile acelea vechi de langa Atheneul Roman.
Acolo unde e acum Sushi Room, la parterul blocului (foarte) vechi de pe Episcopiei, vizavi de casa de bilete a Ateneului Roman, au mai fost restaurante, inca din primii ani de dupa Revolutie. A fost La Taifas, primul, cred, apoi Bistro Ateneu.
Sushi Room are un salon destul de mic chiar la strada, si mai au si ceva la subsol. La restaurantul de dinainte era si un salon mai mare in spate, dar nu cred ca Sushi Room il mai tine deschis.
Sushi Room e bine amenajat, destul de luminos, geamuri mari cu vedere directa catre Atheneu – foarte frumos, adica. Spatiul e mic, mesele mici si incomode si ele.
Meniul e bine facut la Sushi Room, nu e nici lung, nici scurt, au si vita (si japoneza, si nejaponeza), peste si alte mancaruri pe langa sushi. Ce am mancat noi a fost foarte bun: doua supe, una miso si una tom-yam si un platou cu sushi. Produse de calitate, totul bine facut, se vede ca au un bucatar de clasa acolo.
Cu serviciul nu ne-am inteles foarte bine … (citeste tot)
Salonul SushiRoom cu fereastra catre Atheneul Roman
Salonul de vinuri SushiRoom de la subsol
Referinte
Compania romaneasca Le Manoir, specializata in importul si comercializarea produselor gastronomice si bauturilor alcoolice fine, anunta intrarea pe piata distributiei de vinuri, incepand cu luna febru...
Bucurestiul in jurul Ateneului Roman, cu multe restaurante: Bistro Ateneu (fostul Sushi Room), Chocolat, Caju, Le Bistrot Francais, La Famiglia, La Vinuri, Cafe Ahenee si Roberto’s de la Athenee Palace Hiltonsi altele, cu Comtesse du Barry, Jockey Club…
Primul restaurant japonez SushiRoom deschis in strada Episcopiei, vizavi de Atheneul Roman, inainte sa se mute in Piata Dorobantilor si apoi sa revina in locatia initiala, dupa ce au mutat Bistro Ateneu in Casa Galleron, in locul lui Le Bistrot Francais.
SushiRoom pariaza pe apetitul pentru contraste al oamenilor cu bani
SushiRoom au fost cativa ani in centru, langa Atheneul Roman, unde au lasat locul lui Bistro Ateneu, al acelorasi proprietari, Cristi Preotu si Calin Capusan. Acum s-au mutat in Piata Dorobantilor, la intrarea de pe Beller, unde era inainte Steak Up. Au deschis la sfarsitul lui iunie, dupa indelungi lucrari, pregatiri si teste.
Au amenajat coltul alocat ca si celelalte doua restaurante din piata, ceva mai batranul Raionul de Peste, si vecinul lor de culoar, Noodle Bar by Tuk Tuk. Arata foarte bine pentru un street-food augmentat, cu materiale de buna calitate, design facut de arhitecti buni. Doar muzica e foarte agresiva si foarte nelalocul ei, dupa gusturile noastre.
Primul SushiRoom a fost unul dintre cele mai bune si mai sofisticate restaurante de sushi si vita japoneza din Bucuresti, inainte sa se mute aici. Au promis ca vor ramane la fel de buni, si vad ca s-au tinut de cuvant. Au adus, cu eforturi nu mici, unul sau mai multi bucatari talentati si foarte muncitori din Asia. Am mancat multe feluri de sushi la ei, si alte mancaruri japoneze si asiatice la deschidere, apoi cateva zile mai tarziu. Toate ni s-au parut foarte bune, la fel cum le stiam si dincolo, desi diferite.
Au fost lenti, nu inteleg de ce, mai ales ca era putina lume. Serviciul a fost bun, preturile mari, ca si la SushiRoom de dinainte.
Noul SushiRoom a indesit, asadar, populatia de restaurante japoneze de top dintre Piata Dorobantilor si Piata Floreasca. Sa vedem cat va conta aparenta pe jumatate inselatoare de street food in competitia redutabila cu mai vechii si asezatii concurenti ai lor pe acest tip de bucatarie exotica… (GB – iulie 2019)
Deschiderea SushiRoom
Now at the Opening of the new-located SushiRoom#Restocracy #SushiRoom #LeManoir #Sushi #Sashimi #Opening #Restaurant #Premium #Experience #Event #Horeca #Chef #Japanese #Cuisine #Dining #Bucharest #Gourmet #FoodLover #Foodie
Publicată de Restocracy pe Joi, 27 iunie 2019
SushiRoom - Str. Episcopiei, nr. 3 (Atheneul Roman)