Taverna Sarbului
www.facebook.com/taverna.sarbului.restaurant
0214.906.050; 0727.353.353
Taverna Sarbului, un lucru balcanic bine facut
Dupa doi ani la Taverna Sarbului, l-am gasit exact la fel cum l-am lasat, doar ca terasa e terminata. Si e imensa aceasta terasa, intra vreo 200 de oameni acolo, daca nu si mai bine. Si nici nu le pasa daca ploua, pentru ca are un acoperis etans, care se si strange, dupa cum l-am vazut. Au un cuptor sau gratar mare in mijloc (sau amandoua), acum nu era aprins. Inauntru la fel, nu mai reiau ce am scris deja. Ceva mai cald decat ar fi trebuit in mijlocul verii, nu au dat drumul la aerul conditionat pentru cei cativa clienti care nu am vrut sa stam pe terasa. Cei de afara aveau stropitori.
Nu cred ca au schimbat meniul. Taverna Sarbului e un restaurant traditional sarbesc, adica multa carne, putine altele – asa cum e prin mai toate bucatariile balcanice. Plescavita a fost foarte buna, micii buni si ei, la fel snitelul cu piure si muraturile. Spanacul la cuptor asa si asa, dupa cum era si de asteptat, insa mielul din el destul de bun. Orezul trebuie privit doar ca o garnitura, ca sa nu poti sa-i reprosezi prea multe. Am mai avut pui cu legume gratinate la cuptor. Surprinzator aici, legumele au fost bunicele, insa puiul deloc. E posibil sa fi folosit resturi de pui gatit pentru altceva sau chiar pentru altcineva. Painea excelenta.
Serviciul…
e normal pentru toropeala de afara, cu saracii chelneri obligati sa stea incheiati pana la ultimul nasture. Lume multa de care trebuiau sa se ocupe, asa ca e aproape imposibil sa le ceri sa si zambeasca la fiecare si sa nu arate osteniti. Si-au facut treaba bine, oricum.
Preturile sunt rezonabile, portiile destul de mari, asa ca sunt sanse mari sa pleci multumit de la ei. La Taverna Sarbului mergi, indeosebi, cand vrei carne: gratar, inainte de toate, dar si tocata si in alte feluri. E o bucatarie sarbeasca nationala, traditionala, cu mancaruri simple, la care gustul vine in primul rand de la calitatea produselor, nu a retetelor. La fel ca la toti ceilalti din jur, dupa cum am spus. Asadar, daca ii masori cu cine trebie comparat, nu cu altcineva, sunt un restaurant bun, cinstit si bine asezat. Sunt sigur ca si peste cativa ani la fel ii vom gasi…
Si inca ceva: Taverna Sarbului pare sa fie proiectat ca local de evenimente mari: nunti, botezuri si tot felul de alte cumetrii. Mai ales ca, fiind inspre marginea orasului, au niste maidane in apropiere in care poti parca multe masini. (GB – iulie 2019)
De luat in calcul Taverna Sarbului si atunci cand vreti o mancare roamaneasca serioasa si buna…
Reintalnirea cu Taverna Sarbului, dupa multi ani, a fost o surpriza placuta. Nu stiu de ce nu mai socoteam Taverna Sarbului printre marile restaurante ale Bucurestiului, nu am avut vreun motiv anume, cred, doar ca am uitat de el/ea, nefiind un mare admirator al bucatariilor nationale balcanice, si nemaritime, in general.
Taverna Sarbului e un restaurant foarte mare, e deschis de vreo 15 ani, cred ca acea casoaie din spatele Casei Scanteii a fost construita dupa Revolutie, special pentru a fi restaurant, salon de nunti, evenimente, ceva de felul acesta. Se ajunge greu la Taverna Sarbului, nu e intr-o zon circulata, trebuie sa pui GPS-ul sau sa stii dinainte drumul. Localul are doua niveluri, parterul cu un salon mai mic si cu bucataria, etajul mult mai mare.
E totul foarte rustic, numai lemn cat vezi cu ochii, inclusiv decorurile. Nu au scaune, numai banci de lemn masiv, mesele la fel. Sunt incomode, au spatarul aproape la 90 de grade, si sunt si inghesuite. Eu, cu cele 20 de Kg pe care le-am pus pe mine in ultimul an si jumatate, a trebuit sa ma mut la alta masa, ca nu incapeam acolo unde m-au pus la inceput. Nu au muzica, sau nu o pun tot timpul, insa au televizoare mute puse pe canale de sport.
Sunt sute de locuri la Taverna Sarbului, poate ca ar trebui sa mai scoata cateva mese, nu cred ca… (citeste tot)
Saloanele Taverna Sarbului
Terasa Taverna Sarbului
Taverna Sarbului, un restaurant child friendly
Taverna Sarbului e un restaurant child-friendly, au o camera de joaca separata cu supraveghetor. E destul de mica si putin echipata, insa, oricum, mai bine decat deloc…
In spatele Casei Scanteii / Casei Presei
Taverna Sarbului - Str. Tipografilor, nr. 31 (Casa Presei)
Comentarii (4)
Complet dezamagit! La preturile pe care le au astepti calitate; ea insa lipseste cu desavarsire, cred ca rest merge pe snobismul istoric al locului. Am servit miel la protap care a fost jalnic, carne fara niciun gust (dar chiar fara gust) si incredibil de tare, parca ar fi fost oaie batrana; mi s-a spus ca asa se prepara fara nicio mirodenie (58 RON). Legume la gratar cu gust de peste (probabil puse pe acelasi gratar), fara sare, piper sau orice altceva – pur si simplu de nemancat (24,8 RON !!! cat un fel de mancare). Am lasat 2/3 din meniu in farfurie!!! O limonada trista (specialitatea casei) – 22 RON. + 110 RON pt mancare proasta si plecat flamand. @ Taverna, daca nu schimbati abordarea, va duceti pe topogan!!! 🙁
Am fost si eu in acest weekend la Taverna Sarbului in Bucuresti si pot spune ca am fost total dezamagita, mi-a stricat ziua. Mancarea a fost oribila: snitzelul a fost de fapt un mare gratar cu un sos alb oribil care se presupunea ca are ciuperci-dar nu stiu unde erau ciupercile, mielul a fost oaie cu mirosul acela oribil, gretos si greu de oaie, piureul a fost din fulgi sau foarte prost facut, limonada de menta nu avea nicidecum menta verde ci niste menta uscata care nu-i dadea nici un gus, iar pretul a fost exagerat de mare.
Deci un mare NU pentru bucataria de acum a tavernei. In plus, foarte inghesuit… Asa cum spune persoana de mai sus: I’ll not be back
Client permanent am sărbătorit și de câteva ori ziua de naștere la taverna. Anul acesta pe 10.11.2018 am fost din nou pentru a sărbători ziua de naștere, am făcut consumație de 1153,60 lei și chelnerul de la masa ,, la Moraru,, nu a fost mulțumit de bacșișul lăsat( puțin mai mic de 10%), asta pentru ca am dorit sa mi se înlocuiască o carafa de vin alb care avea o pelicula grosuta depusă pe fundul ei și suspensii in vin și de 3ori am insistat sa fie schimbată carafa și tot de atâtea ori chelnerul a insistat ca e ok și a pus carafa înapoi pe masa. Cind am zis ca nu o mai vreau a înlocuit in final aceasta carafa iar la sfârșit am fost admonestat pentru bacșișul prea mic lăsat acestuia drept pentru care am cerut in totalitate restul integral. Cu părere de rău nu voi mai intra in locatiiile ,, Taverna Sârbului,, in condițiile in care ajungisa fii certat și sa ți se impună ,, spaga,, pe care trebuie sa o lași fără ca cel care a servitv sa merite măcar 50 bani. In concluzie I’ll not be back.
Personal cu atitudine de ghetou!O mizerie de restaurant din cauza personalului.