Trattoria Il Calcio (Ateneu)
www.facebook.com/trattoriailcalcio
Terasa Cina avea eleganta ei…
Trattoria Il Calcio Atheneu e, probabil, cel mai plin dintre toate Trattoriile Il Calcio, cate or fi ele, vreo zece, parca. Au luat spatiul acela de langa Atheneu, unde inainte, pe vremea comunistilor, era una dintre cele mai faimoase terase ale Bucurestiului, poate chiar cea mai cunoscuta, Terasa Cina. Nu cred ca exista vreun bucurestean care sa fi trait in vremurile acelea, fie el elev sau pensionar, care sa nu fi baut cateva beri la Cina.
Nu imi aduc aminte de cladire, cred ca foarte putini au fost inauntru, toata lumea stia si vorbea despre Terasa Cina. Cladirea aceea urata in care e acum Trattoria Il Calcio Atheneu s-ar putea sa fi fost construita mai tarziu, poate chiar dupa Revolutie. Are doua saloane, al doilea pare sa fie o terasa acoperita si inchisa, in care se poate sta si iarna. Prmul salon pare mai rezonabil, desi nu e cine stie ce ca amenajare, insa terasa acoperita e urata, impersonala, rece, para sa fie un simplu adapost pentru niste mese, ca sa nu iti ploua in cap sau in mancare cand nu stai pe terasa de afara.
Care terasa din gradina a lui Trattoria Il Calcio Atheneu e destul de mare. Nu e nici ea amenajata ca terasele cu adevarat mari ale Bucurestiului, insa are scaune si fotolii de gradina comode.
Despre mancarea de la Trattoriile Il Calcio am mai scris. E mancare italieneasca obisnuita, comuna, pe care o gasesti in toate localurile lor in care mergi doar sa mananci, sa nu ramai cu stomacul gol, nu pentru vreo experienta gastronomica, de oricare ar fi ea, mancare pe care italienii si-o fac acasa, zi de zi. Nu e rea mancarea, insa nici ceva deosebit nu e, peste 5 minute de cand iesi pe poarta Trattoriei Il Calcio Atheneu nu iti mai aduci aminte ce ai mancat, daca te intreaba cineva.
Sunt multi clienti la Trattoria Il Calcio Atheneu, e in buna masura si un restaurant turistic, datorita pozitiei. Despre servicii nu poti spune mare lucru la un astfel de restaurant la care servirea se face pe banda rulanta, la modul industrial, oricat de buni si de binevoitori ar fi niste chelneri, nu te poti purta ca intr-un restaurant „obisnuit”.
Am pus terasa de la Trattoria Il Calcio Atheneu in Lista cu marile terase ale Bucurestiului nu pentru ca e frumoasa, fiindca nu e cine stie ce din acest punct de vedere al amenajarii, ci pentru ca e mare, e in centrul centrului Bucurestiului, pentru ca are Atheneul alaturi si, in primul rand, pentru ca acolo a fost Cina.
Sigur, sunt subiectiv si, oricum, tot ce e legat de amintiri din copilarie si din studentie ti se pare de o suta de ori mai roz decat ti se parea atunci, insa chiar si ramanad lucid, as alege de fiecare data fosta Cina in locul Trattoriei Il Calcio Atheneu, daca m-ar lasa cineva sa fac asta. Cina avea stil, avea farmec, avea chiar si o aura, daca erai atent si te concentrai ca sa o vezi. Trattoria Il Calcio Atheneu nu are nimic din toate acestea, e o terasa de mare trafic, una cu noroc ca e acolo si nu in alta parte, atat tot. (GB – mai 2017)
Referinte
Trattoria Il Calcio este de 17 ani pe piata gastronomica din Romania. In prezent, cumuland si francizele, exista 12 locatii in intreaga tara. In Bucuresti sunt 8 locatii proprii si 2 francize.Dan ...
Il Calcio by Mr Val Herastrau merge foarte bine si asaAu fost opt restaurante cu numele Il Calcio, la un moment dat: sase trattoria si doua ristorante, adica un nivel mai sus, acestea din urma...
Trattoria Il Calcio este de 17 ani pe piata gastronomica din Romania. In prezent, cumuland si francizele, exista 12 locatii in intreaga tara. In Bucuresti sunt 8 locatii proprii si 2 francize.
Dan Dragomir, actualul GM, colaboreaza cu Il Calcio de 13 ani, dintre care 7 ani ca manager de restaurant, 2 ani ca manager de HR, iar in ultimii 2 ani activeaza ca Manager General.
Restocracy: Ce schimbari majore credeti ca vor fi pe piata restaurantelor din Bucuresti in urmatorii 5 sau 10 ani? Vor aparea concepte noi de localuri publice, categorii noi de mancaruri, servicii?
Dan Dragomir: Cred ca in ultima perioada, cel putin ultimii 3 ani, s-a constatat pe piata o schimbare foarte importanta, consistenta si cu foarte multe trend-uri aduse in Romania, ceea ce cred ca se va continua, cam in acelasi ritm. De ce? Pentru ca romanul este un devorator de tot ceea ce inseamna nou. Nu vorbim numai de restaurante, ci cam tot ce inseamna trend. Si pe piata gastronomica, consider ca suntem la un nivel destul de ridicat si probabil ca tinta, in special a Bucurestiului, dar si a Timisoarei sau a Clujului, este aparitia unui restaurant cu o stea Michelin.
Cred ca Bucurestiul are cea mai mare sansa in acest sens, dar si cele doua orase mentionate sunt in aceasta competitie, din ce cunosc eu. Nu stiu cat de curand se va intampla acest lucru, dar stiu ca avem anumiti chefi care au lucrat in asemenea restaurante. Asadar, cred ca aceasta va fi tinta in perioada urmatoare.
Restocracy: Cum credeti ca va influenta tehnologia businessurile de restaurante in urmatorii 5 sau 10 ani?
Dan Dragomir: Cred ca deja a inceput sa o influenteze si sunt deja multe aplicatii pe piata, care ajuta dezvoltarea businessurilor, incepand de la aplicatii, care inlocuiesc meniul clasic din restaurante, si poti plasa comanda din masina, iar la intrarea in restaurant poti gasi comanda deja la masa si continuand cu toate celelalte.
Delivery suporta cel mai bine tehnologia si cred ca este un must have, altfel procesul ar dura si mai mult, pentru ca oricum exista problema traficului, si-atunci, daca nu ar fi aceasta tehnologie foarte utila, procesul ar fi foarte lung. Datorita aplicatiei pe care o utilizam putem afla multe informatii importante despre business, intr-un timp scurt, si putem actiona la fel de repede. Cred ca in viitorul apropiat tehnologia va fi o parte importanta a businessului in restaurante, cine nu se va adapta nu va rezista!
Restocracy: In ce directie credeti ca va evolua ambianta din restaurante in urmatorii 5 sau 10 ani: dimensiunile localurilor, amenajarile, decorurile, mobilierul si aranjarea meselor etc.?
Dan Dragomir: Cu toate ca se deschid restaurante pe banda rulanta, nu multe dintre acestea rezista pe piata. Din pacate, cadrul legislativ care nu ajuta antrepenorii din Horeca, criza personalului enorm de mare – cunosc restaurante care s-au inchis datorita lipsei de personal – toate acestea duc catre restaurante de dimensiuni mici, de tip familial!
Din punct de vedere al aspectului interior, in ultima perioada s-au deschis restaurante moderne care fac concurenta cu succes restaurantelor din afara granitei, avem arhitecti-designeri care sunt capabil sa tina pasul sau sa aduca ceva nou pe piata. Cred ca moda aceasta a restaurantelor retro-moderne va fi si in urmatorii 5-10 ani.
Restocracy: Ce restaurante vor disparea in urmatorii ani, care vor fi cele care vor ramane si se vor dezvolta?
Dan Dragomir: In primul rand, restaurantele fara identitate, cele care copiaza din stanga-dreapta vor fi primele care vor pune lacatul. Asa cum spuneam, cele doua motive, cadrul legislativ si lipsa personalului, vor face ca restaurantele cu suprafete mari si angajati multi sa fie nevoite sa-si restranga businessul sau sa-l inchida. Cred ca unul din motivele pentru care Il Calcio este de 17 ani unul dintre cei mai importanti operatori Horeca, este ca am reusit sa ne mentinem identitatea si am pastrat calitatea preparatelor, servite la acelasi nivel!
Restocracy: Ce produse sunt cel mai greu de gasit in Bucuresti? Ce ati vrea sa fie mai usor de gasit? Cum credeti ca vor evolua lucrurile pe piata furnizorilor in urmatorii ani?
Dan Dragomir: Cred ca putem gasi aproape orice in Bucuresti, problema este ca suferim la calitate produselor oferite de furnizori, si de constanta acestor produse. In ultima perioada am observat un interes mai mare si o imbunatatire a serviciilor din partea funizorilor, au aparut jucatori noi in piata si concuranta face bine intodeuna, dar mai au de lucrat!
Restocracy: Ce restaurante credeti ca fac cel mai rau pietei gastronomiei publice din Romania? Cine face concurenta neloiala pe piata restaurantelor din Bucuresti?
Dan Dragomir: Restaurantele care au copiat alte restaurante, cele care nu au identitate propie si cele care, prin diferite metode de marketing, preturi mici si reduceri de pret, ofera iluzii culinare clientilor, acestea cred ca fac rau pietei gastronomice din Romania!
Despre concurenta neloiala sunt mai multe aspecte, dar cred ca doua dintre ele se evidentiaza: restaurantele care isi permit sa plateasca angajatii cu un salariu mai mare de cat cel scris in contractul de munca, dar si nerespectarea legii antifumat; ambele creeaza o concurenta neloiala.
Restocracy: Cand se vorbeste despre restaurantele din Bucuresti, cele mai multe reprosuri sunt aduse nu mancarii, nu ambiantei, nici preturilor, ci serviciilor. De ce credeti ca se intampla asta? Care credeti ca ar fi serviciul ideal asteptat de catre clientela dumneavoastra? Cum credeti ca va evolua serviciul in restaurantele din Bucuresti in urmatorii 5 sau 10 ani?
Dan Dragomir: In ultimii 3-4 ani asistam la cea mai mare criza de personal, pe intreaga piata, dar mai ales in Horeca. Faptul ca foarte multi dintre cei care au ales sa lucreze in acest domeniu prefera sa o faca in afara granitelor, dar si faptul ca din cei tineri tot mai putini aleg sa lucreze intr-un restaurant, au dus la o scadere grava a serviciilor. In trecut, rata de participare la un interviu pentru postul de ospatar sau ajutor de ospatar era de 4-5 participanti pe un post oferit, dintre care minim doi erau cu cel putin trei ani experienta, acum avem 4-5 posturi libere si abia gasim un participant si acela fara experienta! Este greu ca in astfel de conditii sa oferi un serviciu ideal. Incercam sa facem tot posibilul, iar clientul sa plece multumit din locatiile noastre oferindu-i un serviciu prietenos si prompt.
Restocracy: Ce tara apreciati cel mai mult din punctul de vedere al pietei restaurantelor, si cu care ati vrea sa semene mai mult restaurantele din Romania?
Dan Dragomir: Imi place genul de restaurant de familie, in care mananci bine, cu o atmosfera prietenoasa care te face sa te simti clientul casei, chiar daca esti pentru prima oara in acea locatie. Cred ca la acest capitol Italia si Grecia sunt tarile care exceleaza, dar putem gasi in intreaga lume restaurante care au ca baza o afacere de familie.
Restocracy: Care este strategia restaurantului de restaurante pe care le conduceti pentru urmatorii 2/3 ani?
Dan Dragomir: Primul obiectiv al unui lant de restaurante este acela de a se extinde, asta ne dorim si noi. In acelasi timp vom consolida locatiile deja functionale, suntem pe un drum ascendent si vrem sa continuam asa.
Restocracy: Cu ce se diferentiaza lantul de restaurante pe care-l conduceti fata de competitia dumneavoastra? Va ganditi si la alte elemente de diferentiere pe care doriti sa le implementati in viitor? Ne puteti dezvalui unul dintre ele?
Dan Dragomir: Unul din atuurile noastre a fost, este si va ramane calitatea preparatelor oferite catre clienti. Faptul ca dupa 17 ani de activitate meniul este in proportie de 80% la fel, iar calitatea preparatelor servite in locatiile noastre nu difera ne face sa fim apreciati pe piata restaurantelor.
Restocracy: Care sunt masurile pe care le intreprindeti pentru a atrage si retine oameni competenti in cadrul companiei pe care o conduceti? Cat la suta din cifra de afaceri investiti in dezvoltarea oamenilor pe care-i conduceti?
Dan Dragomir: Pe piata fortei de munca se duce o adevarata batalie pentru atragerea oameniulor de calitate, dar chiar si pentru cei fara experienta; suntem si noi acolo si, pe langa clasicul pachet salarial, care cuprinde bonusuri, lucram la un pachet de beneficii pe care dorim sa-l implementam compus din asigurari medicale sau de viata, noul pilon III de pensii si alte beneficii pe care le vom implementa cat mai curand!
Trattoria Il Calcio (Ateneu) - Str. Benjamin Franklin, nr. 1-3 (Piata George Enescu)
Comentarii (4)
Fugiti! Am vrut o supa de fructe de mare si dupa juma de ora mi au zis ca nu o pot aduce ca n-au homar. O carciuma de tot cacatul
Homar la trattoria??? GB
Il Calcio Ateneu Totul bun până în momentul in care a venit cu nota. Surpriza a fost oribila. Eram cu cativa straini, iar ospatarita (o fata blonda, cu coadă, durdulie) le-a cerut 20 de euro șpagă. Așa direct, fără perdea. Să le fie rușine patronilor că au așa un personal. Eu aș da-o afară direct pe dra respectivă, prietenii mei au plecat înjurând nu pentru sumă, cât pentru obrăznicie.
Cu astia trebuie sa fii ferm, si in niciun caz sa le dai ceea ce cer. oricum, cei mai multi nu se asteapta la replica si nu mai stiu cum sa reactioneze intr-o situatie neasteptata. Si multumesc pentru comentariu! GB