Viata din Matasari care bate filmele cu sicilieni

Belli Siciliani e o mica vedeta a cartierului sau, pe la Matasari, acolo unde e deschis de ani buni. Am auzit si de la altii si am vazut ca e popular si in cele cateva, putine, dati in care am ajuns eu la ei, pentru ca nu e aproape de mine.

Ce se intampla acolo aduce a scena de film cu sicilieni, intr-adevar. Mai intai a ajuns un sicilian in Romania, cel mai mic dintre cei sase frati ai sai, apoi l-a adus si pe verii lui si pe alta parte din familie, s-au casatorit cu niste romance frumoase si s-au hotarat sa ramana aici, apucandu-se sa faca ce stiau si ei mai bine, adica mancare italiana traditionala.

Au luat o casa de pe Matasari, tot ca din filme (si Matasariul, si casa). Sunt mai multe corpuri de casa, lipite si pornind unul din altul, nu iti dai seama daca sunt mai multe camere sau etaje ale aceleiasi case, sau mai multe case cu o curte comuna, care e restaurantul, care e altceva.

Curtea incadrata de corpurile de case e tot a lor, au facut o terasa care pare si ea pregatita cu niste recuzita pentru filmari, asa cum se vede in poza. Mi-au aratat pivnita, care e, de fapt, o mare camara, am facut poze si acolo, inclusiv cu pisoiul familiei. In alt corp de cladire au facut o camera mica de oaspeti, pe care o inchiriaza studentilor sau cui o mai fi in cautare de bed and breakfast popular, si au si bucatariile si laboratorul de prajituri, patiserii, pizza si ce mai fac ei pentru restaurant si pentru livrari tot in acel corp, de trec cu mancarea pe afara, ca sa o aduca in restaurant, dintr-un corp in celalalt, daca mi-am dat eu bine seama.

In restaurantul propriu-zis au trei sali minuscule, vopsite si decorate de ei, de verii, cumnatii, fratii si cine s-o mai fi adunat acolo din familie, cu ce le-a venit la indemana si cum s-au priceput si ei. La subsol au doua camere mici si s-au gandit sa faca un loc de joaca pentru copii – cel din poze. Frumoasa intentie, dar sa aveti grija, daca veniti cu aia mici la Belli Siciliani, sa nu-i lasati sa se duca sa se joace acolo, ca-i scoateti bolnavi de la umezeala, igrasia si imbacseala din subsol, ca sa nu spun de-a dreptul necuratenia…

Belli Siciliani e un loc in care te duci sa mananci italieneste, ca in filmele populare ci italieni obisnuiti, dupa principiul ca nu conteaza cum arata locul, daca mancarea e buna si gazdele primitoare. Sistemul acela ancestral de mic local familial, in care toata familia se ocupa de micul local deschis in una sau doua dintre camerele casei lor, ei si gatesc, te servesc, tin casa si dau cu matura.

Nu sunt multe astfel de restaurante in Bucuresti, in care sa te simti ca in vizita la o familie, pentru ca asa au fost vremurile, in care lucrurile se faceau exact pe dos si nu se schimba reflexele si obiceiurile atat de usor, insa, incet-incet, prinde acest model si la noi, mai ales ca lumea a vazut ca functioneaza – si clientii, dar si cei care le tin si muncesc in aceste localuri.

Belli Siciliani e un restaurant cu specific italian traditional, popular, al Italiei si Siciliei profunde, cum ar zice sociologii. Am scris in urma cu cativa ani un articol critic despre ei in care ii mustram ca nu se straduiesc sa evolueze, gandindu-ma ca ar trebui sa invete lucruri noi in permanenta, sa treaca si la produse si retete mai sofisticate, sa studieze noile tehnici si tendinte de consum din carti si de pe Internet, sa faca mancare mai fina, lucruri din acestea. Sigur, neputandu-ma detasa nici macar o clipa de meseria mea de head-hunter, in care vad numai oameni care trebuie sa invete si sa faca lucruri noi in fiecare zi, sa evoulueze si sa se dezvolte in permanenta, fara nicio oprire, nicio clipa, ca sa ajunga in varful varfurilor si apoi sa ramana acolo cat mai mult timp. Si daca nu sunt atenti, sau daca se opresc un moment, vine imediat altcineva si le ia locul.

Da, asa e acolo in top management, si in top, in general, numai ca sicilienii aceia din Matasari nu sunt candidatii mei, nu cred ca-si propun sa faca fine dining la Belli Siciliani cum consideram eu ca ar trebui sa faca, din reflex profesional, dupa cum am spus, fara sa stau sa ma gandesc prea mult. Si mi-a luat ceva timp ca sa pot judeca dual, fiecare cu locul si cu dorintele lui, nu toti vor, nici nu e nevoie si nici nu trebuie, la urma urmei, sa mearga la MBA, sa progreseze la nesfarsit, pana isi da duhul sau ajunge la casa de nebuni…

Asadar, Belli Siciliani e un restaurant popular, italianul de acolo nu se va duce la MBA-ul marilor bucatari, nu va face experimente inedite cu produsele si ingredientele sale si nu cred ca va inventa retete noi. El pare multumit si mandru sa le faca bine pe cele pe care le-a invatat de mic, vazand ce fac altii si facand si el la fel, nu din compendiile de gastronomie sau de la vreo Accademia della Cucina cu taxe cat casa lui de pe Matasari.

Aceste lucruri fiindu-mi si mie mai clare in minte acum, m-am dus si eu mai detasat Belli Siciliani, fara sa mai fiu pregatit sa le studiez finetea sosurilor, originalitatea retetelor si denumirile felurilor din meniu.

De data aceasta am avut norocul sa dau peste nevasta patronului italian, fata din poza, fosta stewardesa la Tarom care s-a saturat de atata zburat. Ea mi-a aratat toate salile micului restaurant, despre care eu habar nu aveam ca mai sunt, in afara celei mici de la intrare, cu trei mese. Mi-a aratat pivnita cu jamboane si cu borcane de muraturi, mi-a recomandat mancarurile ei preferate, mi-a explicat cum le fac…

Am luat o pizza cu anghinare murata si cu alte muraturi, foarte buna, caneloni cu spanac si cu urda, buni si acestia, o melanzana buna dupa ce reuseai sa o pescuiesti din uleiul in care baltea, un carnat de casa surprinzator de bun si el. Paine de casa buna, limonada cu migdale amare foarte buna si ea, cafeaua dulce mai putin…

Sigur, nu as fi luat cinci feluri de mancare la Belli Siciliani daca nu ar fi fost cineva care sa ma convinga sa fac asta. As fi luat un fel, sau cel mult doua, ca datile trecute, si as fi scris despre ei la fel ca datile trecute. Nu am putut sa mananc nici jumatate din ce a ajuns pe mica mea masa de la Belli Siciliani, dar le-am lasat multumit banii, pentru ca mi-a placut de ei, de italianul morocanos, pe care l-a adus nevasta vorbareata si l-a fortat sa zambeasca pentru poza, de chelnerita curioasa.

Am vorbit singur de fiecare data cand am spus ca orice restaurant isi poate dubla, sau chiar tripla vanzarile de la o zi la alta, doar alegandu-si cum trebuie chelnerii si invatandu-i ce si cum sa vorbeasca cu oamenii.

In Bucuresti se mananca bine, orice ar spune multi care nu stiu ce cu ce sa compare si sa masoare. Mai bine decat la Viena, de pilda, si decat in multe orase mai mari si cu mai multa faima. Iar despre cum arata, restaurantele si cafenelele din Bucuresti sunt mai bine amenajate decat cele din multe capitale, si nu doar din Europa. O spun si toti strainii cu care stau de vorba, adesea cu uimire. Si stau zilnic de vorba cu ei, pentru ca aceasta este meseria mea, despre care am mai adus vorba. Insa marea, imensa problema a restaurantelor, cafenelelor si localurilor din Bucuresti, in general, sunt personalul si serviciile. O spun si toti strainii cu care stau de vorba, de asemenea… 🙁 Si e pacat, pentru ca dintre toate problemele, aceasta s-ar putea rezolva cel mai usor…