Lacrimi si Sfinti, mai 2017

Pentru ca Mircea Dinescu are imaginatie si altii nu au

Lacrimi si Sfinti e restaurantul din Centrul Vechi la care Mircea Dinescu e asociat, sau de care si-a asociat numele, oricum, ca sa vanda mai bine. Si a reusit, evident, pentru ca Mircea Dinescu e un brand valoros, care aduce audienta peste tot pe unde apare.

Lacrimi si Sfinti e inspre partea bulevardului I. C. Bratianu a Centrului Istoric, aproape de Hanul lui Manuc. Are doua niveluri, un parter in care e si bucataria, la vedere, dupa un perete de sticla, si care mananca mult din spatiu, si subsolul cu mai multe incaperi, un adevarat beci, de fapt, cu ziduri de caramida, bine amenajat. Terasa e mica, amenajata simplu, nimic special de spus despre ea.

Si salonul de sus de la Lacrimi si Sfinti arata bine, cred ca schimba din cand in cand amenajarea, in jurul cate unei teme. De data aceasta este atelierul tamplarului, cu niste bancuri mari de lucru pe post de mese, de mare efect, cu ceva scule de tamplarie pe pereti, pe post de decoruri.

Lacrimi si Sfinti are bucatarie romaneasca, un fel de amestec de mancare traditionala, taraneasca, alaturi de feluri mai boieresti sau altele pur si simplu inventate, alaturari ad-hoc de ingrediente si de moduri de preparare pe care nu prea le mai vezi in alta parte. Pentru ca acesta este USP-ul lui Mircea Dinescu, unul dintre marii specialisti romani in marketing. Sunt sigur ca daca as gusta din toate, as gasi regasi destule feluri de mancare cunoscute deja, insa Mircea Dinescu stie sa le prezinte ca si cand ar fi cu totul altceva. Nu degeaba e el scriitor talentat…

Mancarea e totusi buna la Lacrimi si Sfinti, in ciuda volumului si a vitezei la care trebuie facuta, pentru traficul din Centrul Vechi. Recomandarile lor au fost sarmalele si parjoalele, bune, intr-adevar, dar nu as fi ghicit ca erau binecuvantate de Mireca Dinescu daca le-as fi mancat in alta parte. Mazarea caramelizata era buna pentru ca avea si ceva zahar pe ea, piureul asa si asa, varza calita a rams in farfurie, in o suta de alte restaurante cu specific romanesc din Bucuresti ai fi putut gasi una mai buna.

Serviciul a fost surprinzator de rapid la Lacrimi si Sfinti. Ma asteptam sa fie altfel, stiu ca sunt multe comentarii pe tema aceasta atunci cand se vorbeste despre restaurantul lui Mircea Dinescu. Insa noi am avut noroc, poate, mai ales ca am ajuns la putin timp de la deschidere si inca nu apucase sa se aglomereze.

Fiindca la Lacrimi si Sfinti vine multa lume, vin turisti, in primul rand, dar si bucuresteni ademeniti de emisiunile culinare ale lui Mircea Dinescu. Preturile sunt rezonabile. Ceva mai mari decat la alte restaurante traditionale romanesti, insa nu cine stie ce. Oricum, la traficul pe care il au, fac un profit consistent si cu preturi neiesite din comun.

Au chelneri tineri, inca neobositi. Am fost preluati de catre doua fete din mainile unui chelner, dupa ce si-au dat seama ca nu intelege ce i se intampla, nici macar cateva lucruri elementare. Si bine au facut, ca altfel nota lui Lacrimi si Sfinti la servicii s-ar fi dus mult in jos, de nu ar fi inteles Mircea de unde se trage.

De ce o fi atat de greu pentru celelalte restaurante traditionale romanesti sa se inspire din ce zice si ce face mircea Dinescu la Lacrimi si Sfinti, sau din ce fac Alexandru Consulea la Zexe, Kera Calita la Jaristea ori Dragos Petrescu pe la hanurile lui, nu stiu. E clar ca oamenii vor si ceva creativitate in farfurie, vor povesti frumoase, spectacol…

Lacrimi si Sfinti e unul dintre restaurantele traditionale romanesti bune ale Bucurestiului, surprinzator de putine bune printre atat de multe cate sunt cu acest specific. Asa ca Lacrimi si Sfinti e de luat in calcul cand vreti sa mancati patriotic si, mai ales, cand va vin musafiri din strainatate. (GB – mai 2017)

Centrul Vechi la Biserica Sfantul Gheorghe, spre strada Sepcari, cu Hanu lui Manuc, Lacrimi si Sfinti, City Grill, New York Coffee si multe altele