Saptamana trecuta, in cladirea aceea ciudata in peisaj, unde o vreme a fost Diet Center, restaurantul care a falimentat crezand ca 200 de oameni vor manca simultan frunze si radacini. Si pe Nicolae Caranfil. Sunt unii care fac asta, cunosc si eu cativa, insa nu am vazut vreodata mai mult de cinci, sase intr-un singur loc si in acelasi timp, incat sa-ti dea prin minte sa le deschizi un restaurant mai mare decat o garsoniera.
Dar cand pui miei la protap, pui fripti, vita si hamburgeri, placinte fierbinti, baclavale, hostese frumoase, narghilele, cand ii lasi pe toti sa fumeze inauntru, locul se umple ochi cat ai clipi, si iti pare rau ca nu ai luat un hangar de 400 de locuri, nu de 200.
Asa s-a gandit si Mohamed Murad. Da, libanezul acela care a introdus in Bucuresti dieta cu shaorma, din care si-a cumparat apoi hotel dupa hotel si a construit blocuri pe strazi intregi. Mohamed stie ce-i place omului in viata, si ii si da, iar omul il rasplateste pentru asta. Un targ cinstit, desigur.
Asadar, Mohamed Murad a bagat adanc mana in buzunar si a facut in locul lui Diet Center un restaurant ca in povestile arabesti ale Sheherezadei. Bine ca m-au lasat sa fac poze in liniste, ca nu as fi reusit sa descriu cum e la Mandaloun. Nici Balzac nu ar fi avut sanse prea mari de succes, cred. Doar fumul nu se vede bine in poze, dar va puteti pune singuri la contributie imaginatia daca va spun ca toti fumeaza in primul salon, prin care treci cand intri. Primul fiind Mohamed Murad, desigur. Si nu narghilea, ca in povestile arabesti, ci tigari din acestea autohtone, dupa care trebuie sa-ti dai si bretelele la spalat cand iesi de acolo.
Mohamed Murad e un om frumos si mandru. Daca alti libanezi si arabi au facut cate un restaurant libanez sau arabesc, el nu putea face la fel ca ei. Asa ca a facut mai multe in unul singur: si libanez, desigur, dar si unul international, un steakhouse, pesti, hamburgeri, sushi, pizza nu putea lipsi, desigur!
Eu ma enervez cand dau peste asa ceva intr-un restaurant, bineinteles, insa la Mandaloun mi-au trecut nervii, pana la urma, cand am vazut in spate, la vedere, trei bucatarii diferite, deschise, fiecare cu bucatarii ei. Ba chiar si diferit imbracati. Si au adus si un chef cu greutate peste toti ceilalti, pe Laurentiu Draganoiu.
Si Mohamed Murad i-a dat si parola de la cont lui Laurentiu Draganoiu si l-a lasat sa cheltuie in voie, de a cumparat omu cel mai fin foie gras, vita cea mai buna, trufe cat sa puna peste tot, si in pizza, si in piure, ba chiar si in humus! Da, e prima data cand am mancat humus cu trufe, si daca vreunul dintre cei care citesc acum a mai mancat asa ceva, e rugat sa ne scrie unde. Dar deserturile? Of, Doamne, de ce nu mai am eu 20 de ani acuma…?
Clienti cat cuprinde! Cum or fi aflat ei de Mandaloun in cateva zile de la deschidere, nu stiu!
O vizita la Mandaloun e o experienta complexa, fara indoiala, si un bun prilej de reflectie profunda. O experienta gastronomica, desigur, dar si mai mult una culturala, interculturala, mai precis spus, sociala, antropologica, chiar, daca aveti aplecare catre studiu si cercetare. Sunt mai multe Romanii acolo, una langa alta, chiar asa cum suntem.
Luxul si excesele orientale, asa cum ni le propune Mohamed Murad, mi se par binevenite in Bucuresti. Iar daca nu ar incalca legea atat de grosolan si s-ar duce sa fumeze afara, ar fi cu mult, mult mai binevenite, ar putea sa fie date chiar ca exemplu. Aduc un oarecare echilibru in oras, m-am saturat de amenajarile industriale, de minimalismele de tot felul, mai ales in farfurie… (GB – octombrie 2018)
PS: are si Mandaloun un tavan industrial, cu beton armat si toate tubulaturile pe post de decor, in al doilea salon, cel cu bucatariile. Dar daca eu l-am observat abia la a treia vizita, inseamna ca e acceptabil, totusi…
Comentarii (7)
Deplorabil si scump, o teapa
Trec zilnic prin fata lui, dar tipul de clienti* pe care mizeaza reprezinta acea parte de Bucuresti si Romania care iti face sa pleci capul cu rusine si furie. Cu siguranta nu voi testa acest loc.
(*O modalitatea simpla de a iti selecta clientela este de a nu mai permite fumatul, servindu-se de o tehnicalitate absurda).
Perfect adevarat
este un mare „kitsch”! se asteapta extrem de mult sa vina comanda, preturi prea mari pt un humus care nu se deosebeste de cel de pe raft de la conserva. daca doresti un humus bun poti sa te duci la Chez Toni sau Alibaba, Zaitone, dar nu la ei.
Ca urmare cred ca mai ai de invatat despre restaurantele libaneze.
PS: iar acest libanez” curat si cinstit” trebuia arestat anul trecut pt niste magarii cu tva ul, dar traim in RO si totul se rezolva din butoane.
„Kitsch” se evalueaza dupa sistemul de referinta pe care si-l revendica, nu al celui in care se face evaluarea/ al evaluatorului. Asa se fac restaurantele acolo. Kitsch e o abatere de la normalitate, nu normalitatea insasi. Doi: nu sunt specialist in bucataria libaneza, dar nici novice. Trei: chiar ca nu stiu ce fac managerii sau patronii restaurantelor cand nu se ocupa direct de restaurant… GB
Bv!!!!! Ai dreptate!!!!
E de ajuns sa se incalce o singură reglementare, pentru ca sa se strecoare si alte îndoieli….